Spațiul Extins al Mării Negre, scurt tablou descriptiv

Spațiul Extins al Mării Negre, scurt tablou descriptiv

Autor: Alexandru-Marian Crenganiș

 

Indiferent de perioadă, de regim politic etc., Regiunea Extinsă a Mării Negre a fost caracterizată de propria sa balanță de putere, iar evoluțiile ei – determinate de câteva chei care au particularizat-o și care au contribuit la exprimarea importanței sale geostrategice, dar și geopolitice. Această zonă este caracterizată prioritar de tensiuni sistemice între Federația Rusă şi Occident.

Jocul politic din Spațiul Extins al Mării Negre este întreținut de două curente/tendințe contradictorii. Avem, pe de o parte, o apropiere și/sau procese de aderare a statelor din zonă la NATO și UE, iar pe de cealaltă parte înregistrăm o creștere corelată a efortului Kremlinului de a dezvolta și consolida un bloc politico-militar și economic care să aibă un cuvânt decisiv în gestionarea evoluției contraproductive în arealul vecinătății apropiate a Uniunii Europene.

Această noţiune, de Spaţiu Extins al Mării Negre, include prioritar (nu exhaustiv) statele cu ieșire la Marea Neagră, precum: România, Bulgaria, Turcia, Georgia, Ucraina, Federația Rusă, chiar R. Moldova, însă nu se rezumă la acestea (Armenia și Azerbaidjan aparțin aceleiași regiuni extinse, fără a avea ieșire la Marea Neagră). Ucraina a intrat pe harta acestor conflicte înghețate după alipirea ilegală a Peninsulei Crimeea la Federaţia Rusă, dar și din cauza conflictelor armate care au avut loc în urma acestei anexări.

Zona Extinsă a Mării Negre / ZEMN este caracterizată de incertitudine politică și militară. De asemenea, este o zonă de confruntare a diverșilor actori internaționali și riverani.

Această zonă extinsă este importantă pentru actorii din regiune dar și pentru cei internaționali mai ales deoarece, în contextul extinderii NATO și UE, aceasta capătă o importanță adăugată din punct de vedere geopolitic, geostrategic și geoeconomic. De asemenea, pentru Occident, remodelarea  acestei regiuni, în sensul securizării ei și ancorării la idealurile și valorile democratice, reprezintă o provocare autentică.

Specifice acestei zone sunt conflictele înghețate. Prin conflict înghețat experții subînțeleg  o situație conflictuală acută, dar fără recurs la violență armată pe scară largă (din cauza epuizării reciproce a combatanților în faza anterioară de conflict militar sau a descurajării unei puteri regionale și/sau a unei mari puteri din afara sistemului).

După destrămarea URSS, această zonă s-a confruntat cu mai multe conflicte înghețate – Transnistria, Osetia de Sud, Abhazia, Nagorno-Karabah; am putea adăuga pe listă și Cecenia. La aceste conflicte am putea propune o tipologie distinctivă. Trebuie să distingem situațiile unde conflictul etnic a existat independent de implicarea Rusiei și unde minoritățile au manifestat tendințe de secesiune de situațiile în care Rusia a intervenit în conflict prin inginerie geopolitică și a fabricat idealuri cu  dorințe separatiste.

În pofida conflictelor înghețate din regiune, mulți actori, atât interni cât și externi, manifestă și promovează diverse interese în această zonă. După 2014, mediul de securitate din ZEMN s-a deteriorat. De asemenea, avem de-a face aici cu o reafirmare a dorințelor Rusiei de a controla din nou fostele sale zone de influență. Aceasta folosește conflictele înghețate în propriul interes prin coruperea liderilor din această zonă, prin șantaj politic și economic, dar și prin menținerea și exploatarea acelor riscuri care determină apariția mișcărilor separatiste.

După evenimentele din 2014, tensiunea din această zonă a crescut semnificativ. ZMEN continuă să fie și astăzi scena unde se întâlnesc conflictual interesele actorilor interni dar și externi. Cea mai importantă confruntare estimată poate fi cea dintre Rusia și Statele Unite, dar se poate vorbi deopotrivă și de o confruntare energetică între Uniunea Europeană și Rusia.

Interesele NATO, UE și SUA în această zonă intră în divergenţă, în majoritatea cazurilor, cu dorinţele, interesele și proiectele Rusiei. Interesele NATO şi UE sunt comune și vizează prioritar asigurarea securităţii graniţelor, utilizarea regiunii ca platformă sau vector de extindere a influenței către regiunile învecinate din Orientul Mijlociu și Asia, crearea unui coridor sigur pentru transportarea trupelor și materialelor prin regiune pentru a oferi sprijin politic și militar operaţiunilor din zonă, consolidarea controlului asupra coridorului de transport energetic din zona Mării Negre etc.

După acțiunile din 2014, interesul Rusiei pentru ZEMN se manifestă prioritar prin: dorința de a se reafirma ca mare putere; recâștigarea influenței în zonele de vest care, până în anul 1989, au fost sub dominație rusească; menținerea influenței asupra statelor ex-sovietice și blocarea accesului acestor state către organismele occidentale; menținerea și implicarea în conflictele înghețate; integrarea Crimeii în cadrul structurilor Federaţiei Ruse; retrasarea frontierei maritime; exploatarea resurselor din Marea Neagră în contextul unei noi configurări a apelor teritoriale și a zonei economice exclusive etc.

Un alt actor care manifestă interese în această zonă este Turcia. Turcia are o poziție geostrategică importantă și, de asemenea, este o putere economică și militară. Acesta dorește, prioritar, un mediu stabil de securitate, consolidarea poziției sale în regiune ca factor de menținere a balanței de forțe, extinderea influenței în lumea musulmană, deținerea rolului conducător în formularea dezvoltării regionale și a strategiei de securitate, promovarea cooperării și bunelor relații cu alte state etc.

Pentru a-și îndeplini interesele în această zonă, Turcia utilizează mecanisme de tip politic, economic și de securitate. De asemenea, stabilește relații foarte bune cu statele vecine, menține controlul asupra strâmtorilor Bosfor și Dardanele prin Convenția de la Montreaux, promovează diverse inițiative de securitate etc.

Un alt actor regional care își promovează în mod constant interesele în ZEMN este Ucraina. După anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia, relațiile Ucrainei cu Rusia s-au deteriorat semnificativ. La conducerea țării ajung periodic partide și conducători proeuropeni care gestionează retorica aderării Ucrainei la NATO și UE, tendințe care sunt în contradicţie cu pozițiile și chiar interesele Federaţiei Ruse.

În situaţia creată prin anexarea Crimeei, dar și în urma conflictelor din Donbas, Ucraina a solicitat sprijin din partea  NATO şi UE.  Din partea UE, sprijinul se manifestă prioritar prin asistenţă economică, iar din partea NATO – asistenţă militară. În vederea obţinerii acestui sprijin, puterea de la Kiev s-a angajat să deruleze o serie de reforme economice şi financiare.

Adoptarea acestor reforme are loc în acelaşi timp cu elaborarea noilor documente de securitate, etapizat, pe mai mulți ani. Reforma militară vizată va fi însoțită de alocarea unui procent mai mare din PIB pentru apărare, dar și de obținerea de fonduri nerambursabile de la UE și NATO.

Un alt stat care manifestă interese în această zonă este Georgia. Războiul ruso-georgian din anul 2008, sfârșit cu proclamarea independenței regiunilor Osetia de Sud și Abhazia, a arătat că Federația Rusă mai dispune de influență în această zonă. În urma acestui conflict, Tbilisiul a rupt relațiile diplomatice cu Rusia și a inițiat o orientare antirusă puternică, dublată de intenția de a adera la NATO.

Perioada anilor  2013-2014 a dus la o schimbare în politica externă a Georgiei și anume o îmbunătățire de etapă a relațiilor cu Rusia, ceea de a dus la accesiunea omului de afaceri Bizdina Ivanișvii în funcția de prim-ministru și a continuat cu succesorul acestuia, Irakli Garibașvili. Aceste mutații politice interne au generat schimbări în politica externă a Georgiei, autoritățile acordând o importanță deosebită normalizării relațiilor cu Rusia. Această tendință a continuat să se manifeste și după anul 2014, în pofida relațiilor tensionate dintre cele două țări.

Însă, pentru statul georgian, prioritatea absolută o reprezintă „recâștigarea controlului asupra provinciilor separatiste Abhazia și Osetia de Sud. Acest lucru face imposibilă o normalizare de facto a relațiilor cu Rusia. Ca urmare a acestui fapt, politica externă a Georgiei ar putea să manifeste pe termen lung, în mod natural, atât relații strânse cu NATO și UE, cât și o normalizare a relațiilor și colaborări punctuale cu Federația Rusă.

 Un alt stat cu interese în ZEMN este Republica Moldova. Republica Moldova este unul dintre cele mai instabile state din regiune datorită corupției, conflictului transnistrean, dependenței fața de gazul rusesc, dar și intervenției diferiților actor statali în politica internă a acesteia.

Deschiderea Republicii Moldova către Vest a adus critici și sancțiuni din partea Kremlinului, iar pe acest fundal Igor Dodon a câștigat alegerile prezidențiale, în pofida unei puteri guvernamentale încă orientate spre Europa; s-a ajuns astfel la conflicte sistemice pe plan intern între guvernele prooccidentale și președintele pro-rus de la Chișinău.

Conform Strategiei Securității Naționale a Republicii Moldova din anul 2016, integrarea europeană rămâne obiectivul strategic ireversibil al agendei interne și externe a Republicii Moldova, având ca miză principală consolidarea securității și prosperității cetățenilor și apărarea integrității sale teritoriale.

Instabilitatea politică este rezultatul acțiunilor limitate ale unei clase politice autohtone pro-occidentale doar la nivel retoric; această clasă politică eșuează sistemic în a adopta măsuri reformiste. Principalele probleme interne le reprezintă corupția, absența unei independențe reale a justiției și netransparența actului guvernamental. De asemenea, Republica Moldova a primit / primește ajutor financiar substanțial din partea SUA, UE și României, dar nu a reușit să pună în aplicare anumite reforme economice care să permită dezvoltări firești și coerente.