Relaţiile România-Ucraina – o “arheologie” necesară

Alexandru-Marian Crenganiș

După căderea comunismului, lumea s-a îndreptat spre o formulă multipolară, „cu periferie anarhică”[1].

Am văzut un nou tip de politică a Federaţiei Ruse mai ales odată cu venirea la putere a lui Vladimir Putin. Acesta a început să aibă o politică revizionistă, ajungându-se astfel la evenimentele din anul 2014 din Ucraina, care au schimbat total scena relaţiilor internaţionale.

După prăbuşirea URSS, Ucraina s-a reconstituit ca stat naţional independent în anul 1991. Din punct de vedere geo-politic,  „ucrainenii au avut avantajul posedării celei mai întinse porţiuni din litoralul Mării Negre, alături de Turcia”[2]. Acest lucru s-a schimbat după anul 2014, când Federaţia Rusă  a anexat ilegal Peninsula Crimeea.

România a fost unul dintre primele state care au recunoscut independenţa Ucrainei. Stabilirea relaţiilor diplomatice a avut loc în anul 1992, la 1 februarie. După stabilirea relaţiilor diplomatice, au existat în permanenţă neînţelegeri şi lipsă de neîncredere între cele două state. Mai ales că unii politicieni, după perioada comunistă, au declarat că „nu recunosc Ucraina în graniţele ei actuale, deoarece teritoriile româneşti răpite de URSS nu ar avea ce căuta în posesia acestui stat”[3].  

În anul 1997 este semnat Tratatul de bună vecinătate şi cooperare între România şi Ucraina, deoarece România dorea la acea vreme intrarea în NATO, iar buna vecinătate reprezenta un criteriu esenţial luat în calcul în analiza oportunității de integrare. De asemenea, a mai fost semnat şi Acordul conex, prin care România a recunoscut oficial, indirect, că nordul Bucovinei, sudul Basarabiei, Ţinutul Herţa, dar şi Insula Serpilor, sunt teritorii care aparţin statului ucrainean.

Acest Tratat a fost semnat fără a se solicita statului ucrainean retrocedarea Insulei Şerpilor. Potrivit unor experți, Insula Serpilor ar fi trebuit să aparţină României, deoarece “a fost cedată fraudulos, de regimul comunist, care a încălcat şi legile interne. Insula a fost anexată fraudulos de URSS la 4 februarie 1948”[4] printr-un simplu proces-verbal.

În anul 2003 a fost semnat Tratatul privind regimul frontierelor de stat, care a intrat în vigoare în anul 2004, însă a rămas o vreme în litigiu situaţia apelor aferente platoului continental al Insulei Şerpilor.

Acest conflict nu a putut fi rezolvat pe cale amiabilă şi, astfel, s-a ajuns la Curtea Internaţională de Justiţie. Curtea a pronunţat hotărârea pe 3 februarie 2009. Conform deciziei, României îi reveneau 9.700 km pătraţi din totalul de 12.000 (aflați în litigiu), iar opoziţia de atunci din Ucraina l-a acuzat pe preşedintele Iuşcenco de trădare. Un alt conflict care a generat nenumărate tensiuni l-a reprezentat delimitarea și utilizarea Canalului Bîstroe.

Această complexitate a relaţiilor dintre România şi Ucraina se leagă indisolubil de un număr mare de teme, între „care cea a împărţirii minorităţii româneşti în români şi moldoveni, cea a situaţiei minorităţii româneşti din Bucovina și sudul Basarabiei, cea a limbii române din şcoli şi cea din unitățile de cult, dar şi a dublei cetăţenii”[5].

În anul 2008, la Summitul NATO de la Bucureşti, Vladimir Putin,  adresându-se lui George Bush Junior, spunea retoric: “Cum, George, tu nu vezi? Ucraina este un stat artificial”[6]. Indiferent de alegațiile înaltului oficial rus, Ucraina este un stat independent, produsul unor acorduri internaţionale, are o naţiune dominantă de ucraineni, dar şi două minorităţi importante. Una este cea rusească, iar ce-a de-a doua este cea română.

Relaţiile româno-ucrainene actuale, aflate la confluenţa turbulenţelor regionale europene şi globale, sunt rezultatul evoluţiilor și evenimentelor post-2014, care includ o constantă de angajament a României şi o schimbare de ton foarte interesantă în privinţa Ucrainei. România a fost constantă în apărarea prevederilor dreptului internaţional, a susţinut suveranitatea, integritatea teritorială dar şi independenţa Ucrainei”[7], condamnând anexarea Crimeei şi agresiunea militară ce a urmat în Estul Ucrainei. De asemenea, România a participat la efortul de combatere a „războiului hibrid lansat de Rusia, a condamnat acţiunea acoperită a omuleţilor verzi din Crimeea, dar şi aşa-zisul referendum organizat în teritoriile ocupate cu forţa[8]”.

România a susţinut Ucraina în evitarea unei ocupări adiționale a teritoriului acesteia, „cu precădere în regiunea Odesa şi a sprijinit-o cu echipament neletal în Donbas şi cu informaţii”[9]. De asemenea, „a coordonat / coordonează Grupul pentru securitate cibernetică din cadrul NATO, care reprezintă și în momentul de față una dintre participările concrete la consolidarea apărării Ucrainei”[10].

În contextul internaţional actual, consolidarea relaţiilor româno-ucrainene, inclusiv cu luarea în calcul a degradării constante a situaţiei cetăţenilor ucraineni de etnie română din nordul Bucovinei și din sudul Basarabiei, capătă o relevanţă semnificativă, deoarece asigurarea drepturilor minorităţii române în Ucraina poate apropia Bucureştiul de Kiev; există totodată și posibilitatea ca nerespectarea acestor drepturi să genereze noi blocaje ale relației: „poate fi un aliat sau, din contră, un blocant al relaţiilor bilaterale strategice”[11].

Situaţia este îngreunată suplimentar de blocarea dialogului pe tema minorităţilor (acesta este blocat de mai mulți ani), dar și de abordările naţionaliste (împotriva minorităţilor etnice) manifestate în regiunile Cernăuţi, Zakarpatia şi din nordul şi sudul Basarabiei, manifestări care strică fundamentul apropierii celor două state”[12].

Minoritatea românească din Ucraina este fidelă statului ucrainean, mai ales că şi statul ucrainean a manifestat inițial (în anii 90) o deschidere salutară, permițând deschiderea de şcoli cu predare în limba română. Însă, după evenimentele din anul 2014,  Ucraina a vrut să-şi consolideze identitatea naţională, ceea ce a dus la adoptarea sistemică a unor legi care au afectat toate minorităţile etnice, inclusiv pe cea română.

O primă lege de acest fel care a afectat minorităţile etnice a fost Legea Educaţiei (adoptată în 2017). Acesta introduce obligativitatea susținerii unor discipline în limba ucraineană și prevede desfășurarea învățământului exclusiv în limba de stat / ucraineana. După această lege a urmat legea cetăţeniei, „în prima lectură, care ar urma să sancţioneze dubla cetăţenie, interzisă prin lege în Ucraina, dar trată cu lejeritate până astăzi”[13].

Numeroase alte legi cu efect restrictiv / limitativ în planul drepturilor comunității românești din Ucraina au fost adoptate ulterior.

Exista nevoia unui Parteneriat Strategic cu Ucraina, dar acesta trebuie tradus în gesturi de construire a încrederii, cu obiectivul de a crea astfel un spaţiu de mişcare suficient şi o platformă de manifestare a unei flexibilităţi a poziţiilor „care să permită şi celuilalt o bună aşezare pentru deschiderea necesară spre parteneriat şi acceptabilitate publică şi politică a acestui drum”[14].

De aceea, Ucraina trebuie să înţeleagă dar şi să ofere garanţii în ceea ce priveşte drepturile minorităţii româneşti, care şi-a dovedit loialitatea faţă de statul ucrainean. Este şi în interesul Ucrainei ca cea de-a doua mare minoritate etnică de pe teritoriul acesteia să fie loială țării vecine, dar şi să aibă în același timp relaţii bilaterale foarte bune cu statul din care provine.

România are nevoie de aliaţi în regiune, pentru a fi sigură că nu va suferi o agresiune similară celei din Ucraina din anul 2014, iar prima linie de apărare ar fi cea din afara teritoriului naţional. Astfel, este necesar ca România să întrețină și pe mai departe relaţii apropiate cu Ucraina, precum şi cu alte state riverane la Marea Neagră.

Între cele două state există cooperare în domeniul politic, economic, cultural, social, dar există şi forme mixte de dialog şi cooperare. De asemenea, au existat numeroase vizite reciproce la nivel înalt între cele două țări.

• Forme mixte de dialog şi cooperare

a. formatele de cooperare înfiinţate în baza unor decizii politice la nivel de şefi de stat - Comisia Mixtă Prezidenţială Româno-Ucraineană. “La 2 februarie 2006 a fost semnat, la Kiev, Protocolul privind constituirea Comisiei mixte”[15]. Obiectivul principal al creării Comisiei a vizat impulsionarea progresului pe principalele teme de interes ale agendei bilaterale.

b. Formate de cooperare constituite în temeiul prevederilor unor tratate, acorduri şi convenţii bilaterale sau trilaterale - „Comisia mixtă interguvernamentală româno-ucraineană pe problemele asigurării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, Comisia mixtă româno-ucraineană pentru cooperarea economică, industrială şi tehnico-ştiinţifică, Comisia mixtă româno-ucraineană însărcinată cu verificarea traseului frontierei şi cu întocmirea unei noi documentaţii de frontieră, Comisia mixtă tripartidă privind cooperarea în zona formată din ariile protejate ale Deltei Dunării şi Prutului de jos”[16].

• • Reprezentarea diplomatică

  În luna aprilie a anului 1995 a fost deschis Consulatul General al României la Odesa. În mai 1999 a fost deschis Consulatul General al României la Cernăuţi, iar în anul  2016 a fost inaugurat Consulatul României  la Solotvino.

• Cooperarea economică

În anul 2016, volumul total al schimburilor dintre România şi Ucraina a fost de „590,08 milioane dolari, din care exportul a fost de 215,14 milioane dolari şi importul de 375,04 milioane dolari”[17].

Volumul schimburilor totale a crescut cu 25% în anul 2016, faţă de anul 2015, „exportul a crescut cu 16,1% iar importul sa majorat cu 30,1%”[18]. Am exportat în Ucraina „maşini, aparate electrice, lemn, produse din lemn, echipamente electrice, produse din regnul vegetal, mase plastice, cauciuc”[19]. România a importat din Ucraina „materiale plastice, maşini, echipamente electrice, lemn, produse din lemn”[20].

• Cooperarea cultural-ştiinţifică

Cooperarea  în domeniul cultural şi ştiinţific este reglementată prin Acordul între Guvernul Ucrainei şi Guvernul Român din anul 1996. În prezent ,cooperarea ştiinţifică şi tehnică este „coordonată de Comisia mixtă ucraineano-română pentru cooperarea ştiinţifică şi tehnologică”[21].

În prezent se negociază încheierea unui Protocol de colaborare în domeniul învăţământului între Ministerul Educaţiei din România şi Ministrul Învăţământului din Ucraina. De asemenea, se negociază un nou Protocol între Ministerul Culturii din România şi Ministrul Culturii din Ucraina. Tot în acest context, România doreşte deschiderea unui Institut Cultural Român la Kiev, în etapa iniţială şi o filială a acestuia la Cernăuţi, la paritate cu Centrul deschis de partea ucraineană la București.

• Puncte tari ale relaţiilor bilaterale dintre România şi Ucraina

a. România s-a poziționat mereu de partea Ucrainei şi împotriva Rusiei. A condamnat anexarea ilegală a Crimeei, precum şi sprijinul oferit de Moscova separatiştilor pro-ruşi din Estul Ucrainei.

b. A fost prima ţară din Uniunea Europeană care a ratificat Acordul de asociere Uniunea Europeană-Ucraina.

c. Şi-a asumat apărarea cibernetică a Ucrainei, ca “leading state” într-o iniţiativă NATO.

d. Oferă asistenţă financiară.

e. România şi-a exprimat disponibilitatea sa de a asista Ucraina în procesul de reformare cerut de UE.

• Puncte slabe ale relaţiilor bilaterale dintre România şi Ucraina

a. În contextul evenimentelor recente, o relaţie tensionată cu Ucraina ar destabiliza securitatea României. Pentru a descuraja acţiunile Rusiei în Zona Mării Negre, este nevoie de relaţii bilaterale extrem de bune cu Ucraina, Republica Moldova etc.

b. Noile legi adoptate de Ucraina, care afectează negativ, în mod sistemic, minoritățile etnice din Ucraina – acestea pot produce deteriorări pe termen lung ale relațiilor cu România.

c. Răcirea relațiilor dintre cele două state afectează securitatea regională, dar şi cea a Mării Negre, deoarece nevoia de cooperare şi dialog (pentru a se putea respinge acțiunile Rusiei în regiune) crește în mod semnificativ, odată cu rafinarea provocărilor de ordin regional și global.