Belarusul în războiul Rusiei din Ucraina – “neimplicat”, dar esențial

Dorin Melnic

          De la începutul războiului din Ucraina, președintele belarus Aleksandr Lukașenko a fost cel mai loial dintre puținii aliați rămași ai Rusiei conduse de Vladimir Putin. Ofensiva rusă asupra Kievului a fost lansată din Belarus, iar teritoriul său a fost folosit activ de ruși pentru lansarea de rachete și lovituri aeriene asupra Ucrainei.

          Fiind ocazional descris de presa occidentală drept ,,ultimul dictator din Europa’’, Lukașenko servește interesele lui Putin, iar liderul de la Kremlin este întotdeauna pregătit la rândul său să ofere sprijin economic, politic și militar ,,vasalului’’ său pentru ca acesta să contracareze orice pericol extern la adresa regimului de la Minsk. Desigur, prietenia dintre Rusia și Belarus devine din ce în ce mai consolidată odată ce consecințele războiului din Ucraina au adus regimul de la Moscova într-o instabilitate politică neprevăzută.

Când Putin s-a confruntat în iunie a.c. cu cea mai mare amenințare la adresa autorității sale din ultimele decenii, Lukașenko este cel care l-a salvat. Liderul belarus a fost creditat de Kremlin pentru că l-a convins pe Evgheni Prigojin, fostul șef al organizației paramilitare Wagner, să anuleze marșul trupelor sale asupra Moscovei – o ciocnire despre care opinia publică se temea că ar fi putut culmina într-un război civil total dintre trupele de mercenari ai lui Prigojin și forțele armate ruse conduse de Putin. Într-o declarație din 24 iunie, Belarusul a declarat că a informat Rusia despre negocierile sale cu Wagner și că este dispus să găzduiască o serie de unități de mercenari pe teritoriul său, iar Kremlinul a venit cu cuvinte de mulțumire pentru,,munca depusă’’.

Intervenind în încercarea de revoltă a lui Prigojin, Lukașenko și-a protejat nu doar aliații de la Moscova, ci și pe sine însuși.

În opinia președintelui belarus, atât înfrângerea Rusiei în războiul din Ucraina, cât și schimbarea actualului regim de la Kremlin, ar putea contribui la răsturnarea sa de la putere de către Occident. Liderul de la Minsk a ajuns la această ipoteză nefondată, parțial din cauza militarizării opoziției din Belarus. Trauma protestelor din 2020, când Lukașenko a fost aproape de a fi înlăturat după câștigarea alegerilor prezidențiale în mod fraudulos, joacă, de asemenea, un rol important în ecuația relațiilor dintre Lukașenko și Putin, dintre Lukașenko și Occident.

Reprimarea brutală a acelor proteste a determinat un exod semnificativ din țară, opoziția exilată alăturându-se diasporei politice belaruse, deja robustă, mai ales în Lituania și Polonia vecine. Deși manifestanții s-au abținut în mare parte de la violențe în 2020, sute de beloruși exilați luptă acum în structurile militare ucrainene.

Regimentul Kalinoŭski, un grup de voluntari beloruși care luptă pentru Ucraina în război, a declarat recent că scopul său final este eliberarea Belarusului de actualul regim de la Minsk.

Ca orice autocrat, Lukașenko este preocupat în primul rând de propriul statut. El nu mai are un sentiment de legitimitate socială ca președinte. În plus, societatea belorusă, spre deosebire de cea rusească, nu sprijină războiul împotriva Ucrainei. Doar un mic procent (cel mult 6%) dintre beloruși sunt de acord cu implicarea Belarusului în războiul de partea Rusiei și doar aproximativ 30% susțin acțiunile lui Putin. Astfel, politicile de război ale lui Lukașenko îl pun și mai mult în dezacord cu poporul său și îl lasă la cheremul Kremlinului. Administrația de la Minsk răspunde prin intensificarea represiunii, așa cum se vede în educație, unde noile programe de studii îndoctrinează studenții cu privire la istoria aprobată de Moscova și oferă lecții despre folosirea armelor, militarizând și mai mult aparatul de conducere.

Totuși, Lukașenko a declarat, pe data de 17 august a.c., într-un interviu, că Putin nu l-a presat niciodată în mod real să se alăture războiului din Ucraina.

,,Să ne implicăm? Nu am obține nimic. Însă vom rămâne de partea Rusiei – ei sunt aliații noștri’’, a declarat președintele belarus.

Lukașenko a mai spus că Putin și-a atins deja obiectivele în ceea ce Rusia numește ,,operațiune militară specială’’ și că Moscova și Kievul ar trebui să stea la masa negocierilor pentru a discuta despre toate problemele, inclusiv viitorul Crimeei și altor teritorii ucrainene pretinse de ruși.

În încheiere, acesta a avertizat că Belarusul va răspunde în cazul unei agresiuni externe, inclusiv prin utilizarea armelor nucleare pe care Rusia le-a staționat pe teritoriul său.

,,Dacă agresiunea împotriva țării noastre începe din Polonia, Lituania sau Letonia, vom răspunde instantaneu cu tot ce putem. Dar, dacă începe din Ucraina, nu vom folosi doar armele nucleare. Avem și altceva pregătit, iar dacă ucrainenii vor trece linia roșie – vom lovi în centrele lor de decizie fără niciun avertisment’’, a spus Lukașenko.

În concluzie, deși nu ne așteptăm ca Belarusul să se implice direct în războiul din Ucraina, este cert că Lukașenko va rămâne ,,mâna dreaptă’’ a lui Putin în încercările sale de a destabiliza securitatea în Europa. Liderul belarus știe să profite de vulnerabilitățile Kremlinului pentru a obține sprijinul permanent al lui Putin și de a-și asigura interesele personale, inclusiv menținerea autorității necontestate în fața Occidentului; pe de altă parte însă, acțiunile sale dictatoriale nu vor face decât să escaladeze războiul din Ucraina în viitorul apropiat.