Lavrov avertizează că Rusia este pregătită dacă Occidentul vrea să lupte pentru Ucraina

Alexandru Crenganiș

 

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat recent că, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, Rusia este pregătită.

„Este dreptul lor – dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă", a afirmat Lavrov, care ocupă funcţia de ministru de Externe de două decenii, în timpul audierilor în Consiliul Federaţiei cu privire la renumirea sa în funcţie în noul guvern al premierului Mihail Mişustin, pe cale de formare, după ce preşedintele Vladimir Putin a început luna aceasta un nou mandat de şase ani.

Rusia şi-a intensificat avertismentele privind pericolele unei confruntări directe cu NATO de când preşedintele francez Emmanuel Macron a admis posibilitatea ca, la un moment dat, să fie trimise trupe occidentale în Ucraina.

Kremlinul a declarat săptămâna trecută că trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar fi o mişcare potenţială extrem de periculoasă. Preşedintele Vladimir Putin a spus că aceasta ar putea duce chiar la cel de-al Treilea Război Mondial.

Lavrov, care a servit două decenii ca ministru de externe, a vorbit la o audiere parlamentară cu privire la renominalizarea sa în funcție într-un nou guvern format după ce Putin a început un nou mandat de șase ani în această lună.

Presa rusă îl citează pe Lavrov, afirmând că negocierile de pace cu privire la Ucraina, preconizate pentru luna viitoare în Elveţia fără participarea Rusiei, reprezintă un ultimatum pentru Moscova.

El a comparat situaţia cu „mustrarea pentru un elev" cu note proaste, a cărui soartă este decisă de profesori în timp ce el nu se află în sală.

„Nu puteţi vorbi aşa cu nimeni, mai ales cu noi”, a spus Lavrov. „Conferinţa... se rezumă la reafirmarea unui ultimatum pentru Rusia”, a adăugat el.