Tensiuni între Franța și Niger
Autor: Dorin Melnic
Pe 12 martie a.c., Nigerul a înmânat o scrisoare oficială de protest Nicolettei Avella, însărcinat cu afaceri interim al Uniunii Europene în statul african.
Avella a fost chemată la biroul Ministerului de Externe din capitala Niamey, la câteva ore după ce Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care solicită ,,eliberarea imediată și necondiționată’’ a lui Mohamed Bazoum, care a fost înlăturat din funcția de președinte în iulie 2023.
Potrivit documentului, Bazoum fusese ,,ales democratic’’. Prezența la vot înregistrată la alegerile prezidențiale din 2021 a fost de 103%, 99% din voturi fiind pentru Bazoum.
Perceput pe scară largă la nivel intern ca un ,,agent’’ al fostului colonizator al Nigerului, Franța, Bazoum i-a succedat lui Mahamadou Issoufou, a cărui președenție, care se confrunta deja cu proteste împotriva subordonării regimului său față de Paris, declanșase împotriva acestor proteste o serie de represiuni.
În mijlocul acestui val de manifestații care a cuprins Mali și Burkina Faso, alte două foste colonii franceze din Sahel, Bazoum invitase în Niger trupele militare expulzate din țările vecine. Zeci de mii de oameni au ieșit în străzile din Niamey și din alte părți pentru a sărbători vestea loviturii de stat împotriva liderului realizate de către șeful gărzii sale prezidențiale, generalul Abdourahamene Tchiani.
Franța a amenințat Nigerul cu războiul pentru a-l readuce la putere pe Bazoum, înfruntând alte state din Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS) care au rămas sub jugul său neocolonial.
Cu toate acestea, în fața opoziției interne față de război în aceste țări, combinate cu sentimentul anti-francez în rândul populațiilor lor, războiul nu s-a materializat, mai ales când Mali și Burkina Faso au venit în apărarea Nigerului și au format Alianța Statelor Sahel (AES).
Nereușind să-și atingă obiectivul, Franța a fost nevoită să-și retragă trupele din Niger până în decembrie 2023.
De atunci, tensiunile între Niamey și Paris sunt în plină creștere.
Pe 13 februarie a.c., Tchiani a acuzat Franța că s-ar fi aflat în spatele atacului terorist din 29 ianuarie asupra aeroportului din Niamey, un atac revendicat de Statul Islamic din Sahel.
El a descris incidentul ca parte a unei ,,agende bolnave de destabilizare’’, susținând în același timp că scopul aparent al acesteia este de a paraliza capacitățile aeriene ale Nigerului.
,,Fără îndoială vom intra în război cu Franța. Nu concepeam acest lucru înainte, dar lucrurile se vor schimba. Vom emite un decret de mobilizare generală’’, a afirmat Tchiani.
Parisul a negat în repetate rânduri orice implicare, purtătorul de cuvânt al forțelor armate franceze, colonelul Guillaume Vernet, numind acuzațiile ,,în mod clar război informațional’’.
Pe plan economic, ruptura dintre Niger și Franța a fost accelerată de decizia juntei militare din statul african de a naționaliza, în iunie 2025, filiala Somaïr a gigantului francez de uraniu Orano, desființând un parteneriat care a stat la baza securității energetice a Parisului de la sfârșitul anilor 1960.
În 1970, în Niger și-a început activitatea Compagnie Minière d'Akouta, care a funcționat până în 2022. Alături de predecesorul Orano, Areva, și de comisia franceză pentru energie atomică, CEA, aceste inițiative asigurau viitorul nuclear al Franței.
Pe lângă aceste filiale, Parisul deținea și permisul Imouraren, care ar fi putut produce până la 5000 de tone de uraniu anual, însă odată cu anularea acestuia și naționalizarea filialei Somaïr, francezii au pierdut aproape întregul acces la rezervele de uraniu ale Nigerului.
Consecințele sunt imediate. Energia nucleară generează peste două treimi din electricitatea Franței. Planul Parisului de a revigora sectorul cu o nouă generație de reactoare EPR depinde de aprovizionarea sigură cu uraniu.
În acest context, Franța trebuie să se bazeze pe importuri din Kazahstan și Canada, țări cărora le lipsește fiabilitatea de lungă durată a Nigerului.
În concluzie, relațiile dificile dintre Niamey și Paris reflectă dorința Nigerului de a-și contura o nouă politică externă bazată pe autodeterminare, unde Franța nu mai este văzută drept un reprezentant al valorilor democratice occidentale sau un partener economic de nădejde și garant al securității statului african. Mai mult, deși deciziile juntei nigerene au o bază solidă la mijloc (dezinteresul Parisului de a acorda o prioritate mai mare relațiilor cu fostele sale colonii africane de la independeța lor până în prezent), relația tensionată dintre Franța și Niger reprezintă o oportunitate pentru țări autoritare precum Federația Rusă și China să își consolideze interesele geostrategice în Sahel, oferind statelor din regiune alternative de securitate și noi opțiuni de cooperare pe plan economic.
