Finlanda încurajează SUA să impună sancțiuni împotriva Rusiei
Dorin Melnic
Statele Unite ale Americii ar trebui să impună sancțiuni Rusiei cât de curând posibil pentru a o ,,forța’’ să se așeze la masa negocierilor, a declarat prim-ministrul finlandez Petteri Orpo. Acesta este citat de postul de televiziune național Yle.
,,Eu sper că Statele Unite vor lua această decizie cât mai curând posibil. Trebuie să luăm o decizie acum. Doar prin impunerea de noi sancțiuni, facilitate bineînțeles și de Uniunea Europeană, Moscova nu avea de ales decât să negocieze’’, a precizat Orpo.
La rândul său, Oras Tynkkynen, liderul partidului Liga Verde, a criticat modul în care guvernul finlandez a acceptat cererea NATO de a crește cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB fără să se consulte cu partidele parlamentare. Summitul Alianței Nord-Atlantice a abordat acest subiect la Haga, la sfârșitul lunii iunie a.c..
,,După ce va avea loc reuniunea NATO, voi transmite Parlamentului toate informațiile necesare, ceea ce va oferi un forum clar pentru o dezbatere de comun acord’’, a încheiat prim-ministrul.
Anterior, președintele american Donald Trump a cerut legislatorilor să amâne examinarea unui proiect de lege referitor la introducerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei. Este vorba despre un document care propune introducerea unor taxe vamale de 500% pentru statele care achiziționează petrol și alte minerale rusești.
Senatorul Richard Blumenthal a declarat că Casa Albă încă se îndoiește de posibilitatea introducerii unor măsuri restrictive împotriva Moscovei, poziția administrației SUA în acest sens fiind încă destul de ezitantă.

