Belarus dorește o integrare (cu Rusia) fără constrângeri
Astăzi, în cadrul unei întâlniri cu președintele Colegiului Comisiei Economice Eurasiatice, Mihail Miasnikovici, președintele Republicii Belarus, Alexandru Lukașenko, a declarat că “Belarus este gata pentru o integrare reală (cu Federația Rusă / în Uniunea Economică Eurasiatică), însă fără constrângeri”. Minskul are în intenție semnarea, la Minsk, în luna mai a.c., a Strategiei de integrare unională până în 2025.
Alte declarații ale liderului de la Minsk:
"Rămânem, ca întotdeauna, dedicați integrării reale, însă fără constrângeri privind integrarea. Un nou termen a apărut în Uniune - „constrângerea de a ne integra". Și este ciudat că acest proces a început cu o constrângere de a integra Belarus. Înțelegeți despre ce este vorba".
Lukașenko a declarat că, începând chiar cu primul președinte al Rusiei, Boris Elțin, partea belarusă a inițiat întotdeauna o integrare reală „a statelor noastre – Rusia și Belarus în ceea ce privește economia, viața oamenilor etc., însă cu menținerea suveranității și independenței”.
Președintele a subliniat că Belarus sprijină fără echivoc integrarea reală pe baza principiilor clasice cunoscute de întreaga lume.
Potrivit acestuia, este necesară elaborarea unui document integrat privind direcțiile strategice pentru dezvoltarea integrării economice eurasiatice până în 2025. Lukașenko: "Planificăm să semnăm, la Minsk, în luna mai a acestui an, Strategia de integrare unională până în 2025. Desigur, trebuie să oferim o versiune serioasă a acestei strategii. Dacă dorim să ne construim uniunea pe principii reale de integrare, trebuie să oferim un program real pentru această integrare".
În același timp, el și-a exprimat opinia că relațiile dintre Belarus și Rusia reprezintă nucleul acestei Uniuni: "Relația noastră este un indicator, un far. Noi nu cerem ceva de la aliatul nostru principal, ca alții. Noi înșine suntem capabili să câștigăm și să dăm mai mult, așa cum a fost în vremurile sovietice. Belarus a dat întotdeauna mai mult la bugetul uniunii decât ce am primit de acolo. Și noi suntem astăzi pregătiți să lucrăm în această direcție, dar ar trebui ca relațiile noastre să fie principiale, cinstite și decente".
Lukașenko apreciază că demersurile pentru crearea piețelor comune în Uniunea Economică Eurasiatică ar trebui să fie efectuate pe etape, fără a se aștepta anul convenit (2025). "Trebuie să anticipăm că acest lucru nu funcționează: în decembrie 2024, ne vom întruni și, ca de obicei, nu vom fi de acord cu ceva, cineva nu este gata să lucreze pe aceleași principii ale pieței petrolului, gazelor, agriculturii, produselor alcoolice etc. Dacă vorbim despre o piață unică de petrol și gaze (acest lucru este important pentru noi, așa că iau acest exemplu), asta înseamnă că în 2021-2024 ar trebui să abordăm treptat principiile de tarifare unificate la nivelul uniunii”.
Totodată, s-a evidențiat că țările Uniunii nu au încă "o singură politică agrară industrială”.
Președintele belarus a subliniat că nu există suficiente libertăți declarate în Uniune. "Practic nu există libertăți convenite. Sau ele nu funcționează în întregime. De exemplu, libera circulație a bunurilor, serviciilor, a forței de muncă și a capitalului. Acesta este fundamentul construcției uniunii noastre. Încă nu avem acest fundament. Unii se văd într-o altă alianță, alții doar se teleportează în Uniune și așteaptă un moment favorabil să iasă din ea etc. De aceea trebuie să realizăm această uniune pe baza principiilor clasice. Acest consens nu există încă".
Lukașenko și-a exprimat totodată nemulțumiri privind, în special, prețul gazelor naturale furnizate din Rusia: "Ni se spune: 127 USD (pentru o mie de metri cubi) este un preț bun. Însă, comparativ, Polonia poate livra gaz la prețul de 90 USD – gazul american pe care îl primește, care trebuie transformat în stare lichidă, adus aici, regazificat și livrat prin conductă”.
Propunerea Minskului pentru Moscova în ceea ce privește livrarea de gaz rusesc este menținerea prețurilor din 2019. Potrivit lui Lukașenko, în 2019 prețul pentru gazul rusesc livrat a fost 110-111 USD. Totodată, potrivit liderului belarus, prețul tranzacționat actual al pieței este de sub 100 USD, ca atare propunerea Moscovei (de 127 USD) pare “o obligație de integrare".
Oficialul de la Minsk a declarat că „nu a avut timp” să convină cu omologul său Vladimir Putin problema unor eventuale compensații: „Nu am avut timp să fim de acord cu eventuale soluții pentru a compensa reducerea acestei taxe – de exemplu, dacă s-a primit un miliard de dolari din taxe anul trecut, iar în acest an 700 de milioane de dolari, atunci Rusia poate compensa 300 de milioane de dolari".

