Marș civic în marile orașe ale Rusiei

Marș civic în marile orașe ale Rusiei

Sâmbătă, 29 februarie a,.c. a avut loc, la Moscova și în alte mari orașe din Federația Rusă, cel de-al cincilea marș anual dedicat memoriei opozantului politic rus Boris Nemțov, asasinat la Moscova în 2015.

Acțiunile stradale de la Moscova au mobilizat circa 22.300 de protestatari, potrivit organizatorilor. Estimările oficiale ale Ministerului de Interne au anunțat participarea a doar 10.000 de persoane. La acțiunile stradale similare de la Sankt-Petersburg ar fi participat, de asemenea, cca 8.000 de persoane.

Marșul civic de la Moscova a fost organizat de către formațiunea politică “Iabloka (“Mărul”, formațiune politică creată de Boris Nemțov și condusă, la vremea respectivă, de către acesta) și de către organizațiile civice “Parnas” și “Femina”.

Participanții la marș s-au pronunțat împotriva modificărilor aduse Constituției Federației Ruse, precum și în favoarea eliberării deținuților politici aflați în momentul de față în închisorile din Rusia; aceștia au cerut demisia președintelui Vladimir Putin, pe care îl văd ca fiind cel care a comandat de facto asasinarea lui Boris Nemțov.

Principalele pancarte purtate de protestatari: “Să schimbăm puterea, nu Constituția!”, “Rusia mea stă în închisoare!”, “Cel care a comandat asasinatul să fie trimis la pușcărie!”, “Libertate deținuților politici!”, “Cea mai bună modificare a Constituției – demiterea lui Putin!”, “Cine a comandat crima?”, “Nemțov, erou al Rusiei”, “Eroii nu mor, Rusia va fi liberă!”, “Rusia fără Putin!”, “Propaganda ucide!”.

Potrivit presei rusești, la marș ar fi participat numeroase personalități ale opoziției politice rusești, de pe întreg spectrul acesteia, precum și reprezentanți ai organizaților civice nemulțumite de regimul de la Moscova (feminiști, socialiști, tătari crimeeni care au acuzat deportările sovietice etc.).

Prin diversitatea participanților, nevoilor, solicitărilor și revendicărilor acestora, marșul civic destinat cultivării memoriei liderului politic Boris Nemțov s-a transformat într-o autentică acțiune de protest împotriva regimului politic al președintelui rus Vladimir Putin.

Printre simbolurile purtate de participanți s-au regăsit steaguri ale Rusiei și Ucrainei, fotografii ale lui Boris Nemțov, caricaturi la adresa lui Putin, lozinci împotriva regimului actual etc.

Marșul s-a desfășurat în contextul în care Moscova nu a reacționat încă la raportul OSCE privind asasinarea celebrului opozant rus Boris Nemțov și pe fondul scăderii substanțiale a ratingului președintelui Vladimir Putin, ale cărui tentative de modificare a Constituției sunt taxate de către societatea civilă și de către opoziția politică.

Acțiunile stradale de la Moscova reprezintă cele mai mari demonstrații politice anti-Putin după manifestările de amploare din vara anului 2019.