Sprijin al României pentru R. Moldova în combaterea crizei Covid-19

Sprijin al României pentru R. Moldova în combaterea crizei Covid-19

Astăzi, un prim convoi de 20 de camioane cu echipamente sanitare oferite Republicii Moldova de către România în contextul COVID-19 a pornit din București spre Chișinău. Semnificația acestui sprijin sporește în contextul celebrării, în aceeași zi, a împlinirii a 30 de ani de la primul Pod de Flori de peste Prut (6 mai 1990), eveniment care reprezintă un reper în istoria relațiilor actuale dintre România și R. Moldova.

La plecarea convoiului spre Chișinău au fost prezenți în Piața Victoriei premierul României, Ludovic Orban, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat și secretarul de stat în Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova / DRRM, Ana Guțu. Miniștrii de interne și sănătate (Marcel Vela și Nelu Tătaru), precum și Ana Guțu, vor fi prezenți la Chișinău pentru predarea-primirea ajutorului.

Acest convoi umanitar conține 3.000 de combinezoane de protecţie, 6.000 de măşti medicale, 6.000 măşti chirurgicale, 11.500 perechi mănuşi, 1.000 viziere şi 10 izolete. Materialele fac parte dintr-un ajutor mult mai larg, acordat în formă de donație de către Guvernul României, în valoare de 3,5 milioane de euro.

Premierul R. Moldova a declarat, la plecarea convoiului din Piața Victoriei, următoarele: “Pe 6 mai 1990, în urmă cu 30 de ani, a avut loc trecerea liberă a Prutului, a frontierei dintre România și fosta Uniune Sovietică, o manifestație cunoscută sub numele de Podul de Flori. O manifestație la care au participat peste un milion de români de pe ambele maluri ale Prutului și care a fost simbolul legăturilor puternice de fraternitate, simbolul legăturilor puternice de-a lungul istoriei dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului. Astăzi, când aniversăm 30 de ani de la acest moment simbolic, cu o încărcătură istorică și afectivă puternică, Guvernul României face un gest umanitar de solidaritate pentru cetățenii Republicii Moldova, pentru sistemul de sănătate din Republica Moldova, pentru a putea să îi ajutăm pe frații noștri de peste Prut într-o situație dificilă. Am decis în guvern să alocăm din Fondul de rezervă al Guvernului o sumă de 16,5 milioane lei pentru a putea oferi acest ajutor important cu echipamente, materiale și medicamente absolut necesare pentru cetățenii Republicii Moldova în lupta contra epidemiei de covid-19. Guvernul României donează către cetățenii din Republica Moldova 500.000 de măști FFP 2, care sunt necesare pentru spitalele din Republica Moldova, donăm 25.000 de combinezoane, 200.000 de măști, medicamente 1.200 de flacoane de Plaquenil și 1.600 de flacoane de kaletra, care pot să asigure tratamentul pentru un număr dublu față de numărul de cetățeni din Basarabia, care sunt infectați cu COVID și, de asemenea, vom completa cantitățile necesare pe măsură ce va fi absolut necesară completarea acestor cantități. De asemenea, sunt cantități de biocide, 25.000 de litri de biocide, de asemenea peste 45.000 de litri de flacoane de spirt, viziere, ochelari, lucruri care sunt necesare pentru a asigura protecția personalului de sănătate. Acest gest de umanitate și de solidaritate vine după gestul pe care l-am făcut săptămâna trecută, în care peste 50 de medici și cadre medicale se găsesc în Republica Moldova, în spitale din Chișinău, Bălți și Cahul, și participă alături de cadrele medicale din Basarabia la efortul de tratare al pacienților care sunt infectați cu covid-19”.

Convoiul va ajunge la 7 mai a.c. la Chișinău.

Până în momentul de față, Guvernul RM nu a aprobat ca primirea materialelor de sprijin din România să aibă loc în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău / PMAN, așa cum au solicitat numeroși lideri ai vieții politice și sociale din R. Moldova.

Numeroase petiții publice sunt în curs de a fi transmise către Guvernul RM, cu solicitarea de a permite primirea sprijinului din România în PMAN, loc emblematic pentru renașterea spirituală a R. Moldova, în anii 90.

Mai mult, în ultima perioadă, o serie de apropiați ai Guvernului socialist din RM au încercat să diminueze importanța sprijinului României acordat R. Moldova, sprijin care reprezintă cel mai mare ajutor extern primit de către R. Moldova în perioada crizei noului coronavirus (Covid-19).