Noii poli de putere din Regiunea Caspică și statutul tot mai disputat al Mării Caspice

Autor: Cristian Chirca

Relevanța globală a Regiunii Extinse a Mării Negre (REMN) a crescut și va continua să crească, având în vedere că realitățile geopolitice, geoculturale și geoeconomice specifice acestei regiuni configurează frontiere dinamice, corelate cu interesele marilor actori ai scenei internaționale.

Ca urmare, se poate aprecia că Marea Neagră și-a depășit statutul de centralitate a REMN și a devenit un referențial geostrategic al Eurasiei.

În acest context, în Regiunea Caspică, ca parte a REMN, alături de marii actori – Rusia, SUA, China – o serie de actori regionali au intrat sau încearcă să intre în „noul mare joc” din Asia Centrală folosind Marea Caspică drept scenă intermediară pentru afirmarea lor ca actori importanți și legitimi. Aceste „încercări” sunt facilitate de erodarea continuă a rolului de hegemon regional al Rusiei în spațiul post-sovietic, fapt care a reconfigurat concurența în ceea privește viitoarea ordine de securitate a REMN.[1]

În Asia Centrală, hegemonia rusă a fost înlocuită cu un condominium sino-rus în care Rusia valorifică un instrument securitar – Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), iar China un instrument economic – Inițiativa Centura și Drumul.[2] Deși interesele lor în regiune nu se suprapun, acestea rămân aliniate într-o geometrie relativ stabilă, deoarece atât Rusia, cât și China, apreciază că: (a) își pot proteja mai eficient interesele politico-economice; (b) pot împiedica schimbări politice nedorite (revoluții colorate); (3) pot bloca mai eficient influența SUA/UE. În plus, Beijingul este perceput de Moscova mai mult ca o forță stabilizatoare în regiune și mai puțin ca o amenințare strategică.[3]

În  ultimii ani, în Regiunea Caspică, alături de polul de putere constituit din Rusia, China și Iran, se profilează tot mai clar alți doi poli pentru care determinativul «turcic» este mai mult decât justificat. Primul pol turcic include, alături de Turcia, celelalte state ale Organizației Statelor Turcice (Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâzstan și Uzbekistan), iar al doilea, mai pragmatic și mai restrâns, este reprezentat de parteneriatul dintre Azerbaidjan și Kazahstan.[4] Polii turcici, care au determinanți geopolitici, geoculturali și geoeconomici adânc înrădăcinați (dar și o amprentă rusă: țaristă/sovietică/post-sovietică) sunt tot mai vizibili și pe dimensiunea lor militară.

În acest sens, se evidențiază un eveniment cu mare impact la nivel simbolic și geopolitic. În iulie 2024, în cadrul  exercițiului Birlestik 2024, pentru prima dată s-au desfășurat  exerciții militare într-un format extins în Marea Caspică fără implicarea Rusiei.[5] Exercițiile, desfășurate între 17-18 iulie 2024, în poligonul  de antrenament Oimașa din Kazahstan și la Capul Tokmak, de-a lungul coastei Caspice, au implicat circa 4000 de militari și 700 unități de echipament militar din Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâzstan, Uzbekistan și Tadjikistan (stat non-turcic). Un obiectiv important al acestora a vizat valorificarea experienței militare a Azerbaidjanului, dobândită în timpul conflictelelor azero-armene, dar și în cadrul colaborării militare cu Turcia. Totodată, într-o formă mai subtilă, Birlestik 2024 a readus în atenție ideea Marelui Turan și rolul  esențial al Turciei care, prin sprijinul indirect acordat, a reconfirmat în acest exercițiu aspirațiile mai ample ale lumii turcice, respectiv solidaritate, cooperare și aliniere strategică.[6] În acord cu aceste aspirații, sloganul Tek millet, iki devlet (O națiune, două state), folosit pentru a caracteriza alianța dintre Turcia și Azerbaidjan, a fost adaptat și aplicat la nivelul OST sub forma Tek millet, yedi devlet (O națiune, șapte state), prin includerea Turkmenistanului și Republicii Turce a Ciprului de Nord, care au statut de observator.

Această adaptare, un veritabil semnal geopolitic,  evidențiază că  Ankara deține un rol tot mai important în profilarea polilor turci de influență și putere într-o regiune cu mare relevanță geopolitică, geoeconomică și geoculturală atât pentru Rusia, cât și pentru China. Recent, un alt semnal a confirmat acest rol: în 23 aprilie a.c. a fost ratificat acordul dintre guvernele Kazahstanului și Turciei privind tranzitul echipamentului și personalului militar prin spațiul aerian al celor două state.[7]

Aceste evoluții, mult mai complexe și mai cuprinzătoare decât cele prezentate succint mai sus, au condus ca Marea Caspică, până nu demult apreciată ca fiind „un lac rusesc”, să se transforme într-o zonă strategică tot mai disputată în care viziunile de securitate ale actorilor relevanți amplifică riscul de escaladare.[8] Totodată, aceste evoluții, cu o rezonanță tot mai accentuată chiar și dincolo de Marea Caspică, fac ca statele pentru care coridoarele comerciale nord-sud și est-vest au o importanță majoră să pregătească deja scenarii de răspuns la puterea tot mai mare a țărilor riverane non-ruse din această zonă.[9]