Ofensiva diplomatică rusă

Ofensiva diplomatică rusă

Potrivit unei analize publicate în Revista 22” de către analistul Ștefan Popescu, turneul recent al ministrului rus de Externe în Israel și Europa arată o încercare de revenire a Rusiei la diplomația de concert, la modelul Congresului de la Viena (în perioada 23-24 iulie a avut loc un turneu diplomatic atipic, al ministrului rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, însoțit de șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, la Tel Aviv, Berlin și Paris; elementul neobișnuit a fost reprezentat de prezența generalului Gherasimov, care a luat parte la toate întâlnirile avute de șeful diplomației ruse cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, cu cancelarul german Angela Merkel și cu președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron).

Analistul apreciază că prezența pe agenda discuțiilor a temelor Siria și Ucraina legitimizează prezența în acest format a înaltului oficial al armatei ruse, iar turneul diplomatic al celor doi demnitari ruși confirmă “recunoașterea Rusiei ca putere structurantă pe dosarul sirian și, prin urmare, în Orientul Mijlociu și Apropiat: Rusia este astăzi singurul actor care poate vorbi și cu Israelul, și cu Iranul, și cu regimul de la Damasc, și cu Ankara”.

Alte evaluări analitice: Prezența americană este marginală pe teatrul de operațiuni din Siria, iar Israelul ia în calcul acest aspect, mai ales că operațiunile militare din Siria se apropie de sfârșit și trebuie organizată pacea. Organizarea păcii în Siria reprezintă o miză securitară de primă importanță pentru Israel, care a obținut, pentru moment, ca forțele controlate de Iran să nu pătrundă într-o zonă aflată la 100 de km de frontierele israeliene și să nu introducă în Siria echipamente balistice. Siria reprezintă un element important pentru Rusia în relația cu Israelul, care a devenit o verigă importantă în relațiile ruso-americane. Deschiderea americană față de Rusia are legătură cu importanța Rusiei pentru securitatea Israelului. Deși participarea Berlinului pe teatrul sirian este neimportantă, totuși, acesta poate juca un rol cheie în procesul de reconstrucție, stimulat și de prezența masivă pe teritoriul său a refugiaților sirieni. Parisul, fostă putere colonială în Siria, dorește să își facă loc pe acest dosar, mai ales că este singurul actor occidental care mai nutrește asemenea ambiții. Pe dosarul Siria va avea loc un efect de tip Ialta, iar în teritoriul rezervat Occidentului, Parisul poate avea rolul coordonator, un element important în strategia de relansare diplomatică franceză, în strategia sa de poziționare ca secund al SUA în clubul occidental și în „apărarea“ statutului său de putere de dimensiuni globale.

Concluziile analizei: rolul central al Rusiei și erodarea poziției SUA pe dosarul sirian determină Tel Avivul, Berlinul și Parisul să se orienteze spre Moscova, prin urmare, Israelul și lobby-ul pro-israelian de la Washington au perspectiva să devină un factor de echilibru în relația Washington-Moscova. De asemenea, dosarul sirian are potențialul să deschidă perspective și în relațiile franco-ruse și germano-ruse. Chestiunea ucraineană menține sancțiunile economice la adresa Rusiei, dar nu împiedică cooperarea ruso-europeană pe alte dosare, precum Siria, Iran, nu împiedică investițiile occidentale pe piața rusă, nici proiecte precum North Stream II. Miza discuțiilor Merkel/Macron – Lavrov/Gherasimov pe Siria a diluat mult greutatea dosarului ucrainean. Intenția diplomației române de a include în agenda președinției Consiliului UE relansarea Parteneriatului Estic ar trebui analizată mai serios, părând lipsită de susținere reală la Paris și la Berlin, poate și la Roma, Viena, Budapesta și Praga, capitale care nu vor să irite prea mult Moscova.  Turneul domnilor Lavrov și Gherasimov confirmă și blocajul multilateralismului instituționalizat, instituit după 1945 și, implicit, revenirea la diplomația de concert, la modelul Congresului de la Viena, care creează mai puține marje de manevră pentru puterile mici și mijlocii decât în perioada epocii bipolare.