Opoziția din R. Moldova discută posibilitatea demiterii guvernului pro-rus de la Chișinău

Principalele formațiuni de opoziție din Republica Moldova (Platforma DA condusă de Andrei Năstase, Partidul Acțiune și Solidaritate / PAS condus de Maia Sandu și formațiunea Pro-Moldova, condusă de Andrian Candu) discută posibilitatea constituirii unui nou guvern și demiterii executivului actual, condus de Ion Chicu, a cărui orientare pro-rusă a provocat nemulțumiri în lanț la Chișinău. În prezent, coaliția la putere din R. Moldova, formată din Partidul Socialiștilor (Igor Dodon) și PDM mai dispune de doar 52 de deputați din cei 101 ai Parlamentului de la Chișinău. Existența acestor discuții a fost confirmată de principalii lideri politici ai opoziției.
Andrei Năstase, președintele platformei DA, a declarat că este importantă obținerea unei largi majorități de voturi în Parlament: „Într-o astfel de criză ar trebui să se găsească cel puțin 70 de oameni. În momentul de față vrem să ne asigurăm că în Parlamentul R. Moldova există o majoritate pentru a da jos un guvern și a instala altul”. Acesta a precizat totodată că nu exclude cooptarea unor persoane nominalizate de partidul ȘOR sau de către grupul parlamentar „Pro Moldova” în noul guvern, însă cooperarea cu aceste formațiuni va fi nuanțată: „Platforma DA va propune și altor partide să vină cu candidaturi. Platforma DA nu are niciun fel de atitudine indulgentă față de cei care au încălcat legea sau față de cei care au furat”. Năstase a menționat că în cadrul unui eventual nou guvern coordonat de platforma DA s-ar regăsi cel puțin 3 nume: Andrei Năstase, Alexandru Slusari, Igor Munteanu, candidaturi care pot fi avute în vedere chiar și pentru funcția de premier.
Liderul grupului parlamentar „Pro Moldova”, Andrian Candu, a declarat că marea provocare o reprezintă învestirea unui nou executiv și că, în acest sens, este gata să îl sprijine chiar și pe Andrei Năstase în funcția de prim-ministru: „Noi discutăm cu celelalte partide din opoziție. Sunt multe motive pentru a demite acest Guvern, care are în frunte un simplu consilier al lui Dodon”. În același context, Candu a afirmat că „Pro Moldova” nu pretinde la funcția de premier și nici chiar la fotolii ministeriale: „Dacă demitem acest guvern incompetent, trebuie să fim pregătiți pentru numirea altui executiv. Am auzit că Andrei Năstase vrea să fie prim-ministru. Nu este nicio problemă, îl votăm pe dumnealui. Contează care este echipa guvernamentală, contează ce va face acest guvern. Trebuie să discutăm un plan anticriză. Noi suntem în discuții cu partidele din opoziție, mă refer la PAS și Platforma „DA”. Nu negociem ministere, ci principii, prioritățile în medicină, în economie, în justiție. În funcție de aceste priorități va fi desemnat prim-ministrul. Cum am și spus, noi suntem flexibili și nu pretindem la funcția de premier sau portofolii ministeriale”.
Octavian Țâcu, liderul Partidului Unității Naționale / PUN, a făcut și el un “Apel către forțele anti-Dodon din Parlament”, în care se solicită crearea de urgență a unei majorități parlamentare antisocialiste, care să semneze un acord pentru realizarea a patru obiective: înlăturarea lui Igor Dodon și condamnarea lui pentru acțiuni de corupție și de trădare de Patrie; instaurarea unui guvern tehnocrat, fără culoare și afiliere politică, susținut de majoritatea parlamentară anti-Dodon; pregătirea și organizarea unor alegeri prezidențiale libere, corecte, democratice și transparente; pregătirea și organizarea alegerilor parlamentare anticipate.
Un sondaj recent realizat de Fondului Opiniei Publice (FOP) consemnează că doar trei partide ar accede în Parlamentul R. Moldova dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare: Partidul Socialiștilor, Partidul Acțiune și Solidaritate / PAS și Platforma DA: Partidul Socialiștilor - 35,6%; PAS (Maia Sandu) - 23,7%; Platforma DA - 5,7% din sufragii. Restul partidelor nu ar trece peste pragul electoral. Potrivit aceluiași sondaj, favoriții cursei prezidențiale sunt Maia Sandu (18% din voturi) și Igor Dodon (29,5% din voturi). Maia Sandu și Igor Dodon sunt urmați de liderul Platformei DA, Andrei Năstase, care ar acumula 4,8% din sufragii. Pe poziția a patra s-ar poziționa Renato Usatîi cu 3.9%. Sondajul a fost realizat la comanda postului de televiziunea TVC21, în perioada 23-31 mai, pe un eșantion de 1767 de persoane. Marja de eroare a sondajului este de 2-3%.