Grecia prelungește izolarea taberelor de migranți

Grecia prelungește izolarea taberelor de migranți

Alexandru-Marian Crenganiș

 

Grecia a prelungit cu două săptămâni izolarea taberelor sale de migranți supraaglomerate pentru a reduce răspândirea coronavirusului. Între timp, țara se pregătește de asemenea să reia turismul, care este esențial pentru economia acesteia.

  La 21 martie a.c., guvernul a decis să impună blocarea taberelor de migranți de pe insulele din Marea Egee, precum și din Grecia continentală. Măsurile împotriva răspândirii COVID-19 au fost prelungite pentru rezidenții centrelor de primire și identificare până la 21 iunie.

Carantina totală a fost impusă între 23 martie și 4 mai, după care a mai fost prelungită de două ori (prima dată la 10 mai iar apoi la 21 mai, până la 7 iunie). Cu 180 de decese legate de coronavirus și 2.980 de infecții cu COVID-19, Grecia a fost mult mai puțin afectată de pandemie decât partenerii săi europeni. În rândul migranților nu au fost înregistrate decese din cauza COVID-19 – doar câteva zeci de cazuri au fost raportate, potrivit autorităților.

Peste 33.000 de solicitanți de azil trăiesc în cinci tabere de pe insulele din Marea Egee (în ciuda capacității modeste a acestora, de doar 5 400 de persoane) și alte aproximativ 70 000 de persoane, în alte facilități de pe continent. Cu toate acestea, organizațiile pentru drepturile omului sunt îngrijorate de faptul că drepturile migranților sunt încălcate de restricțiile impuse pentru combaterea virusului. În plus, anunțul de extindere a caratinei pentru taberele de migranți vine imediat după ce țara a lansat o campanie de promovare pentru atragerea turiștilor.

"Deschidem ușile și ferestrele Greciei treptat, dar optimist", a declarat prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis joi (4 iunie), prezentând o reclamă promoțională menită să atragă turiști din întreaga lume.

Din 15 iunie, cele două aeroporturi principale din Atena și Salonic au permisiunea de a primi vizitatori din aproximativ 30 de țări – majoritatea din UE, principalii clienți ai țării. Aeroporturile regionale sunt programate să se deschidă la 1 iulie.

Teste aleatorii sunt planificate pentru vizitatori. Cei care sosesc din regiunile cele mai afectate de coronavirus (precum regiunea Paris din Franța sau zonele cele mai afectate din Italia) vor fi supuși unei perioade de carantină de la 7 până la 14 zile.