Mihail Gorbaciov, criticat la Moscova pentru ,,capitulare geopolitică’’
Autor: Dorin Melnic
“Liderul URSS, Mihail Gorbaciov, a permis unei Germanii unite să se alăture NATO, în ciuda posibilității de a revendica statutul neutru al unei noi țări”, a declarat Alexei Pușkov, șeful Comisiei de Politică Informațională și Relații cu Mass-Media, pe canalul său de Telegram.
Acesta a comentat, în context, postarea pe Twitter a reprezentantului oficial al guvernului german Steffen Seibert, potrivit căreia, în urmă cu 30 de ani, pe 15 iulie, în timpul unei întâniri cu conducerea Germaniei la Arkhyz, Gorbaciov a fost de acord cu o Germanie unită în Alianța Nord-Atlantică.
În plus, a amintit Pușkov, liderul URSS a dispus retragerea trupelor sovietice, care erau staționate legal în Germania până în 1994. Senatorul rus consideră că autoritățile germane așteptau reacția lui Gorbaciov, deoarece ,,multe depindeau de Moscova’’.
Senatorul rus apreciază că Gorbaciov putea, cel puțin, să stabilească unele condiții benefice Moscovei, ca să nu mai vorbim de faptul că s-ar fi putut opune și ar fi putut solicita un statut neutru pentru noua Germanie. Dar “el deja pornise pe calea ,,capitulării geopolitice’’, era mai dornic să primească Premiul Nobil pentru Pace decât să acționeze după interesele țării sale”.
Pușkov a mai adăugat, că la 15 octombrie 1990, la scurt timp după ce a fost de acord cu aderarea Germaniei unite la NATO, liderul URSS a primit un ,,râvnit premiu pentru serviciile Alianței de Vest’’.
Comentariul autorului:
Nu este deloc surprinzător faptul că acțiunile de pe plan extern ale Gorbaciov de pe timpul în care a condus Uniunea Sovietică până la destrămarea acesteia să fie amplu criticate de actuala administrație de la Moscova, care se bazează pe revizionism, pe dorința de a-și reconsolida sfera de influență în spațiul ex-sovietic și pe o relație de rivalitate și antagonism cu blocul transatlantic SUA-UE, interese aflate în contradicție cu valorile pe care ultimul lider URSS dorea să le promoveze.
Gorbaciov credea într-o stare permanentă între Vest și Est bazată pe încercări de cooperare și pe depășirea litigiilor, nu într-un conflict în urma căruia să triumfe o parte dintre cele două beligerante. Gorbaciov și Boris Elțân, primul președinte al Federației Ruse, au avut o afinitate mai sporită față de noua ordine liberalo-democratică globală promovată de SUA și UE, manifestând în consecință și un interes sporit de a contribui la securitatea și menținerea păcii la nivel mondial.
Venirea la putere a lui Vladimir Putin a reîntors Rusia pe “calea întunecată”, aceasta recăpătându-și vechiul statut de stat cu politică externă agresivă, unde libertățile fundamentale ale omului sunt prezente doar pe hârtie, nimic neputându-se opune viziunilor și planurilor ,,noului ei țar’’.
Rusia va continua să se simtă străină normelor democratice, lucru care poate fi schimbat doar dacă la conducerea Kremlinului va ajunge într-o zi un ,,om nou’’, un reformator care va înțelege că viitorul Rusiei trebuie asigurat prin cooperare cu comunitatea internațională, nu prin rivalitate și conflicte.

