Dialog la vârf ruso-ucrainean

Dialog la vârf ruso-ucrainean

Mâine, 27 iulie, intră în vigoare armistițiul integral pentru încetarea focului în Donbas. Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski l-a contactat telefonic, astăzi, pe omologul său rus Vladimir Putin pentru a se asigura că părțile vor respecta acest armistițiu, încheiat sub auspiciile OSCE.

Cei doi lideri au promis sprijinul lor total pentru implementarea angajamentului reciproc de încetare a focului în regiune. Cu această ocazie, Zelenski a expus perspectiva sa și a Ucrainei privind asigurarea păcii în Donbas.

Zelenski și Putin au discutat despre deminarea regiunii, delimitarea forțelor în regiune, deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei de-a lungul liniei de demarcație, activitatea OSCE în zonă, asigurarea accesului echipelor de intervenție ale Crucii Roșii în regiune etc.

Cei doi lideri au discutat, de asemenea, detalii privind următorul schimb de prizonieri (militari ai formațiunilor separatiste din Donbas reținuți de Ucraina la schimb cu militari ucraineni aflați în prizonierat fie în Federația Rusă fie în cele două republici autoproclamate din estul Ucrainei).  

Zelenski și Putin au dezbătut și tema acordării unui statut special pentru republicile autoproclamate din estul Ucrainei (în momentul de față, tema se află în analiza unui subgrup politic al Grupului Trilateral de Contact), precum și subiecte corelate – descentralizarea, elaborarea unor modificări la Constituția Ucrainei etc.

În momentul de față, subgrupul politic din cadrul Grupului Trilateral de Contact are în dezbatere un proiect legislativ al Legii Ucrainei privind acordarea unui statut special al autorităților autonome din raioanele Donețșk și Lugansk (Donbas), precum și un proiect al Legii privind descentralizarea, care prevede efectuarea unor modificări ale Constituției Ucrainei (care privesc statutul viitoarei autonomii a Donbasului).

O serie de lideri din Ucraina se opun dezbaterii acestor două proiecte legislative în cadrul subrupului politic al Grupului Trilateral de Contact, mai ales că în componența acestuia intră și reprezentanți ai republicilor secesioniste din estul țării.

Aceste teme au fost discutate și convenite la ultima reuniune în format Normandia a părților, care a avut loc la 9 decembrie 2019 la Paris. Următorul summit în formatul Normandia va avea loc la Berlin, însă numai după ce vor fi realizate evoluții concrete pe linia acordurilor realizate la summitul informal de la Paris, din decembrie 2019. În acest moment, părțile sunt departe de a fi onorat aceste angajamente.

Conform comunicatului de presă emis de Kremlin, partea rusă a solicitat realizarea acordurilor convenite la summitul de la Paris. Vladimir Putin i-a transmis lui Zelenski că, în evaluarea părții ruse, decizia Radei Supreme adoptată recent (15 iulie) cu privire la desfășurarea alegerilor locale la 25 octombrie a.c. reprezintă o încălcare a Acordurilor de la Minsk care pune sub semnul întrebării perspectivele de soluționare a conflictului din Donbas. Menționăm că alegerile locale de la 25 octombrie 2020, stabilite de către Rada Supremă, nu se vor desfășura în raioanele de est ale Ucrainei (Donbas), în timp ce Federația Rusă se pronunță pentru modificarea Constituției Ucrainei și acordarea unui regim autonom acestor raioane, urmate de alegeri locale în Donbas.

Liderul rus a mai criticat și poziția unor înalți oficiali ucraineni care solicită revizuirea înțelegerilor ruso-ucrainene privind conflictul din Donbas în cadrul pachetelor Minsk 1 și Minsk 2 (așa-numitul “Complex de măsuri”).