Ucraina și R. Moldova: sprijin reciproc în combaterea amenințărilor la adresa securității comune

Ucraina și R. Moldova: sprijin reciproc în combaterea amenințărilor la adresa securității comune

Ieri, 4 august a.c., ministrul afacerilor externe al R. Moldova, Oleg Țulea, a efectuat o vizită de lucru la Kiev, la invitația omologului său ucrainean, Dmitro Kuleba (această vizită a fost prima pe care Țulea o efectuează în calitate de ministru în capitala Ucrainei). Oleg Țulea a declarat cu această ocazie că „întrevederea noastră, precum și discuțiile deschise, consistente și detaliate asupra relației bilaterale moldo-ucrainene, corespund nivelului parteneriatului strategic al relațiilor dintre țările noastre”.

Potrivit Deschide.md, un subiect comun pe agenda Chișinăului și Kievului l-a constituit promovarea continuă a procesului de integrare europeană. În context, cei doi au vorbit despre “stadiul actual al dialogului dintre R. Moldova și Ucraina cu partenerii europeni, despre experiența în procesele de reformă pentru modernizarea societăților noastre spre beneficiul oamenilor, dar și perspectivele care se deschid în această direcție, inclusiv pentru coordonarea unui set de acțiuni pentru Summitul Parteneriatului Estic din martie 2021”. Astfel, potrivit ministrului moldovean, “vectorul comun european de dezvoltare rămâne o bază solidă în relația bilaterală, precum și în efortul de a construi statele noastre democratice, moderne și prospere”.

Tot în cadrul întrevederii a fost semnat Planul consultărilor bilaterale interministeriale pentru anii 2021 – 2022, document care, potrivit ministrului Oleg Țulea, „stipulează contactele sistematice al experților pe toate palierele”.  Documentul prevede derularea unui dialog activ cu privire la toate problemele de actualitate de pe ordinea de zi, inclusiv securitatea regională, restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei și Moldovei, integrarea europeană, sfera consulară, dezvoltarea cadrului legal al relației bilaterale etc.

Totodată, cei doi oficiali au propus organizarea la Chișinău a următoarei ședințe a Comisiei interguvernamentale de colaborare comercial-economică, precum și promovarea în continuare a dialogului direct la nivelul co-președinților Comisiei, ținând cont de faptul că relaţiile comercial-economice bilaterale trebuie să fie intensificate. Potrivit MAE ucrainean, cei doi oficiali au discutat mai multe teme privind cooperarea economică – creșterea comerțului bilateral, consolidarea cooperării în energie etc. Cei doi oficiali au convenit reluarea negocierilor privind soluționarea problemelor problematice ale relațiilor bilaterale, în vederea convenirii unui „pachet de acorduri”, care include, în special, problema Centralei energetice de pe Nistru și modernizarea arterei rutiere Odesa-Reni.

De asemenea, ministrul Țulea menționează că s-a convenit în cadrul întrevederii și asupra necesității activizării dialogului pe linia celor două ministere ale educației, iar în timpul apropiat este planificată cea de-a 3-a reuniune în format de videoconferință, pentru intensificarea cooperării dintre cele două țări și în domeniul cultural-umanitar.

S-a discutat și pe marginea problematicii de securitate. În ceea ce privește reglementarea conflictului din estul Ucrainei și problema Peninsulei Crimeea, ministrul Țulea a reconfirmat susținerea, de către Republica Moldova, a independenței, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei în limitele frontierelor sale recunoscute internațional. Totodată, acesta a exprimat recunoștință pentru sprijinul acordat Moldovei de către Ucraina în contextul identificării unor soluții durabile în procesul de reglementare transnistreană.

Șeful diplomației moldovenești a exprimat recunoștință autorităților ucrainene pentru asistența acordată în tranzitarea teritoriului Ucrainei a 15.000 de cetățeni moldoveni, reveniți din țările afectate de pandemie. La rândul său, Dmitro Kuleba a mulțumit pentru ajutorul umanitar oferit de către Guvernul Republicii Moldova regiunilor de vest ale Ucrainei, puternic afectate de intemperii și inundații.

Cei doi au reiterat reciproc disponibilitatea pentru o cooperare activă și eficientă în cadrul organismelor internaționale și regionale din care fac parte cele două țări: ONU, Consiliul Europei, OSCE, OCEMN, GUAM, precum și menținerea unui dialog strâns între misiunile diplomatice și oficiile consulare ale celor două țări.

Ministrul moldovean de externe l-a invitat pe omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, să efectueze o vizită în Republica Moldova.

Potrivit unui comunicat de presă al MAE ucrainean, cu această ocazie Ucraina și R. Moldova au promis să își acorde sprijin reciproc în combaterea amenințărilor la adresa securității comune și au reușit să “reanimeze” o serie de discuții pe teme sensibile ale relației bilaterale.

Potrivit ministrului ucrainean, „Ucraina și Moldova sunt unite nu numai printr-o frontieră comună, ci și printr-o viziune comună a viitorului acestei părți a Europei, printr-o dorință comună de integrare europeană, precum și prin sprijinul reciproc în restabilirea integrității teritoriale. Ucraina va continua să sprijine toate inițiativele R. Mioldova privind soluționarea conflictului transnistrean. Partenerii noștri din Chișinău se pot baza pe Ucraina”, a declarat Dmitro Kuleba. Dmitro Kuleba: “Am reafirmat sprijinul Republicii Moldova pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în limitele sale recunoscute internațional. În același timp, mi-am exprimat recunoștința pentru sprijinul Ucrainei față de Moldova în contextul identificării unor soluții durabile în procesul de soluționare transnistreană".

De asemenea, părțile au subliniat necesitatea retragerii trupelor ruse din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, precum și evacuarea muniției din depozitele aflate în localitatea Colbasna.