Rusia respinge conexarea “cazului Navalnîi” cu tema gazoductului Nord Stream 2

Rusia respinge conexarea “cazului Navalnîi” cu tema gazoductului Nord Stream 2

Alexandru-Marian Crenganiș

 

Dezvoltarea conductei de gaz Nord Stream 2 din Rusia în Germania nu ar trebui să fie conexată politic cazului Alexei Navalnîi, a declarat recent Kremlinul, pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre cele două țări.

Oficialii de la Berlin au declarat că Navalnîi a fost otrăvit în Rusia cu un agent chimic, în timp ce cancelarul german Angela Merkel s-a confruntat cu numeroase apeluri interne de a opri conducta aproape completă care aduce gaz rusesc în Germania, ca răspuns la atacul asupra oponentului Navalnîi.

Adresându-se reporterilor la o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că tema Nord Stream 2 nu ar trebui ridicată atunci când se discută cazul Navalnîi: "Ar trebui să înceteze să mai fie menționată în contextul oricărei politizări", a afirmat el. "Nord Stream 2 reprezintă un proiect comercial care este în conformitate absolută cu interesele Rusiei cât și ale țărilor Uniunii Europene, în primul rând ale Germaniei".

Moscova declară că nu a văzut încă dovada că Navalnîi, în vărstă de 44 de ani, a fost otrăvit cu agentul chimic Novichok, așa cum susțin laboratoarele din trei țări europene. Recent, guvernul german a declarat că testele efectuate de laboratoarele franceze și suedeze au susținut concluziile laboratorului german (potrivit cărora se confirmă otrăvirea cu Novichok). Navalnîi a fost transportat recent la Berlin pentru tratament la spitalul Charite, la două zile după ce s-a îmbolnăvit pe un zbor intern în Rusia, pe 20 august a.c.

Peskov a reiterat faptul că Rusia speră să coopereze cu Germania în acest caz, dar că eforturile în acest sens ale Moscovei au fost respinse până acum. "Ce s-a întâmplat cu pacientul din Berlin are nevoie de... investigații și clarificări", a declarat Peskov. "Pentru a avansa în această investigație și a clarifica circumstanțele, cooperarea cu Germania este esențială și prioritară. Rusia dorește această cooperare, dar deschiderea noastră nu a fost întâmpinată cu reciprocitate".

Manageriat de către compania rusească Gazprom cu partenerii săi occidentali, proiectul Nord Stream 2, care va dubla capacitatea actualului gazoduct Nord Stream 1 din Rusia în Germania, este finalizat mai mult de 90% și programat să funcționeze de la începutul anului 2021.

În semn că Rusia este hotărâtă să facă presiuni asupra proiectului, o navă Gazprom a plecat din Sankt Petersburg spre Mukran, baza de aprovizionare a conductei din Germania, au arătat recent datele de urmărire a navelor.

Statele Unite și mai multe țări europene se opun conductei, despre care apreciază că va spori dependența Europei de gazul rusesc și că va priva state precum Polonia și Ucraina de efectul de levier asupra Rusiei, privându-le de beneficiile rezultate în urma traficului gazului rusesc pe teritoriul acestora.