Turcia și Grecia sunt pregătite să reia discuțiile exploratorii asupra Mediteranei de Est

Turcia și Grecia sunt pregătite să reia discuțiile exploratorii asupra Mediteranei de Est

Alexandru-Marian Crenganiș

 

Turcia și Grecia au declarat că sunt gata să reia discuțiile exploratorii pentru a aborda revendicările lor maritime contestate în estul Mediteranei și în Marea Egee, a declarat președinția turcă, după o convorbire purtată între liderii Turciei, Germaniei și Uniunii Europene.

Într-o videoconferință între președintele Tayyip Erdogan, cancelarul Angela Merkel și președintele Consiliului UE Charles Michel, Erdogan a declarat că "impulsul parțial" obținut prin stabilirea dialogului trebuie menținut prin pași reciproci.

Erdogan a declarat, de asemenea, că speră ca Summitul UE din septembrie 24-25 să dea un nou impuls relațiilor Turcia-UE, adăugând măsuri concrete pentru actualizarea unei uniuni vamale între cele două părți; totodată, călătoriile fără vize și migrația vor contribui la crearea unor legături pozitive.

Grecia și Turcia, ambele țări membre NATO, sunt blocate într-o dispută aprinsă cu privire la explorarea surselor de energie. Desfășurarea în regiune, de către Turcia, a vasului de cercetare Oruc Reis a determinat vecinii Turciei să organizeze exerciții aeriene și navale rivale în apele strategice dintre Cipru și insula grecească Creta.

Weekendul trecut, Ankara a tras nava înapoi la țărm pentru întreținere după misiunea de o lună  a acesteia, dar a extins operațiunile unei alte nave de cercetare, Barbaros Hayrettin Pasa, în largul Ciprului până la 18 octombrie a.c., potrivit unui mesaj publicat în sistemul de alertă maritimă NAVTEX.

Nava de foraj a Turciei, Yavuz, va rămâne de asemenea în afara Ciprului până în 12 octombrie a.c.

În ultimele zile, probabilitatea ca cele două țări să reia dialogul s-a îmbunătățit. La fel ca Ankara, un oficial grec a declarat că Grecia și Turcia sunt aproape de relansarea discuțiilor. "Suntem aproape de reluarea discuțiilor exploratorii... Va fi un anunț când acest lucru va fi finalizat, dar atmosfera este bună", a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Stelios Petsas.

În cadrul unei reuniuni separate, Egiptul, Cipru, Grecia, Israel, Iordania și Italia au semnat o Carta privind înființarea unui nou organism interguvernamental, cu scopul de a promova cooperarea în ceea ce privește chestiunea sensibilă a resurselor de gaze naturale.

Cele șase țări au semnat “Carta Forumului gazelor din Estul Mediteranei” în cadrul unei ceremonii desfășurate prin videoconferință.