Opoziția armeană cere demisia lui Pashinian din funcția de prim-ministru
Alexandru-Marian Crenganiș
Mii de oameni au protestat și protestează în piața principală a capitalei armene în timp ce opoziția își continuă campania de a face presiuni asupra Primului Ministru Nikol Pashinian pentru a renunța la acordul de încetare a focului semnat luna trecută cu Azerbaidjanul.
Protestatarii s-au adunat în Piața Republicii și au scandat sloganuri precum: „Nikol, trădător”, în timp ce poliția de intervenție păzea birourile primului ministru din apropiere.
Un alt grup de demonstranți a intrat într-o altă clădire care adăpostește mai multe ministere și s-a ciocnit cu forțele de securitate de acolo, în timp ce o autostradă principal a țării a fost, potrivit surselor, blocată de susținătorii opoziției.
Liderii unei coaliții formate din mai mult de 10 partide de opoziție au promis să organizeze demonstrații zilnice până când Pashinian va fi de acord să predea puterea unui guvern „de tranziție” însărcinat cu organizarea unor alegeri parlamentare rapide în decurs de un an.
Vazgen Manukian, care a fost nominalizat de Mișcarea Națională a Salvării din opoziție pentru a conduce un astfel de guvern, a cerut forțelor armate și poliției armene să înceteze să mai execute ordinele lui Pashinian și să „se alăture poporului”. „Treceți de partea noastră, astfel încât să rezolvăm problema acum”, a declarat Manukian mulțimii din piața Republicii.
Pashinian a precizat că nu intenționează să părăsească funcția și a descris protestele antiguvernamentale ca pe o revoltă a "elitelor" țării care și-au pierdut "privilegiile" atunci când acesta a ajuns la putere pe fondul protestelor naționale din 2018.
Prim-ministrul a fost atacat în mod sistemic de când a semnat acordul privind Nagorno-Karabah intermediat de Moscova cu Azerbaidjanul, acord care a intrat în vigoare la 10 noiembrie și a pus capăt a șase săptămâni de lupte acerbe în regiunea separatistă Nagorno-Karabah.
Oponenții premierului armean vor ca el să renunțe la ceea ce ei declară că a fost o “gestionare dezastruoasă a conflictului, prin care s-au cedat Azerbaidjanului teritorii pe care etnicii armeni le controlau din anii 1990”. Aceștia declară de asemenea că Pashinian nu poate face față noilor provocări de securitate cu care se confruntă Armenia.
Cererile de demisie au fost susținute de președintele Armen Sarkisian, șeful Bisericii Apostolice a Armeniei, precum și de alte personalități publice proeminente din țară și din diaspora armeană.

