Kremlinul: Rusia ar saluta eforturile lui Biden de a extinde noul tratat nuclear START

Kremlinul: Rusia ar saluta eforturile lui Biden de a extinde noul tratat nuclear START

Alexandru-Marian Crenganiș

 

Kremlinul și-a reiterat angajamentul de a extinde tratatul de control al armelor nucleare START cu Statele Unite, precizând că va saluta eforturile promise de administrația noului președinte al SUA, Joe Biden, pentru a ajunge la un acord cu privire la ultimul pact major privind armele nucleare rămase între cele două țări.

Noul acord START (Strategic Arms Reduction Treaty), care a fost semnat în 2010 și expiră luna viitoare, limitează numărul de focoase strategice nucleare, rachete și bombardiere pe care Rusia și Statele Unite le pot desfășura. Acesta a înlocuit Tratatul de reducere a armelor strategice (START I) care a intrat în vigoare în 1994.

„Rusia și președintele său sunt în favoarea păstrării acestui acord”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Dacă în perioada următoare colegii noștri americani vor demonstra de facto voința politică de a păstra pactul prin extinderea acestuia, acest lucru nu poate fi decât binevenit".

Candidatul desemnat de Biden pentru secretarul de stat, Antony Blinken, a declarat recent, în cursul unei audieri de confirmare a Senatului, că noua administrație de la Washington va încerca să prelungească acordul și să decidă cât timp va dura această prelungire.

Președintele rus Vladimir Putin a cerut anul trecut Washingtonului să prelungească acordul pentru un an și fără nici o condiție prealabilă.

Analiștii apreciază că eșecul extinderii Noului START ar putea declanșa o nouă cursă a înarmărilor și ar putea ridica tensiunile între Moscova și Washington.