Mitinguri de protest în Rusia

Mitinguri de protest în Rusia

Astăzi au avut loc mitinguri stradale simultane de solidaritate cu opozantul rus Alexei Navalnâi în 38 de orașe din Federația Rusă. Acțiunile stradale au fost organizate la solicitarea opozantului, care se află sub arest.

Autoritățile centrale de la Moscova apreciază că acțiunile stradale ar fi “ilegale” și au operat numeroase arestări. În cursul după-amiezii, numărul raportat public al arestărilor a depășit 1.000 de persoane (1.080). Printre arestați se află și soția lui Alexei Navalnâi, Iulia Navalnaia – aceasta a fost arestată la Moscova. Cele mai multe arestări au avut loc la Moscova – 300 de persoane; la Sankt-Peterburg au fost arestate 162 de persoane, în Novosibirsk – 90 de persoane etc.

Principalele acțiuni de protest au avut loc la Moscova și Sankt-Peterburg. La Sankt-Peterburg, protestatarii au blocat temporar circulația pe principalele artere. În capitala rusă, principalele acțiuni de protest au avut loc în centrul orașului, pe strada Pușkin și pe străzile adiacente.

Ministerul de Interne al Federației Ruse și Procuratura Generală au transmis anterior averstismente organizatorilor acțiunilor stradale de protest precum și participanților la acțiunile stradale, apreciind că aceste acțiuni ar avea caracter provocator și s-ar desfășura ilegal. Mai mult, Procuratura Generală a blocat transmiterea pe rețelele Internet a mesajelor de convocare la acțiunile stradale. Aceste avertismente și măsuri nu au putut împiedica desfășurarea acțiunilor de protest preconizate.

Ambasada SUA din Federația Rusă a comentat astăzi acțiunile de solidaritate cu Navalnâi, care reprezintă totodată acțiuni de protest împotriva autorităților centrale rusești. Ambasada americană a precizat printr-un mesaj Twitter că „urmărește evenimentele privind acțiunile de protest care au loc în 38 de oreșe din Federația Rusă. SUA sprijină dreptul tuturor persoanelor la proteste pașnice și la libertatea de exprimare. Măsurile autorităților rusești sunt îndreptate în direcția limitării acestor drepturi”.

Ieri, vineri, Ambasada SUA din Federația Rusă a publicat locul și perioada de desfășurare a acțiunilor de protest care urmau a se derula astăzi, în 38 de orașe din Rusia. Ministerul rus al Afacerilor Externe a apreciat că publicarea „hărții” acțiunilor stradale de protest poate fi interpretată ca amestec în treburile interne ale Federației Ruse. MAE rus a cerut public explicații de la ambasada americană.

În momentul de față continuă acțiunile de protest la Moscova și Sankt-Peterburg. În unele raioane din Moscova nu mai funcționează rețelele de telefonie mobilă.

Deși participarea la mitinguri nu este una de anvergură (în capitala rusă ar fi participat câteva mii de personae), acțiunile stradale din principalele orașe rusești reprezintă un semnal suplimentar foarte clar al populației din Federația Rusă împotriva măsurilor autoritariste și nedemocratice ale regimului de la Kremlin.