Azerbaidjanul acționează în judecată Armenia la Curtea Europeană

Azerbaidjanul acționează în judecată Armenia la Curtea Europeană

Alexandru-Marian Crenganiș

 

Azerbaidjanul a intentat un proces Armeniei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), acuzând Erevanul de încălcarea drepturilor omului în timpul ocupației de aproape 30 de ani a regiunii separatiste Nagorno-Karabah și a șapte districte adiacente, precum și în timpul conflictului de 44 de zile, din 2020, asupra regiunii respective.

Un membru al comisiei parlamentare pentru politici legislative din Azerbaidjan, Kamal Cafarov, a declarat recent că Baku a acuzat de asemenea Erevanul că nu a luat măsuri pentru a afla soarta a aproximativ 3 800 de cetățeni azeri care au dispărut în timpul războiului inițial asupra regiunii separatiste din anii 1990.

În plus, în procesul intentat recent, Azerbaidjanul a ridicat problema presupusei utilizări de către Armenia a rachetelor balistice, a munițiilor cu fosfor alb și a munițiilor cu dispersie în timpul luptelor de anul trecut pentru cucerirea orașelor și satelor azere situate departe de zona de conflict.

Potrivit autorităților de la Baku, astfel de bombardamente au dus la moartea a 93 de civili, inclusiv 12 copii și 28 de femei, în timp ce 423 de civili au fost răniți și 264 blocuri de apartamente și 9.294 de case private au fost distruse.

Regiunea Nagorno-Karabah aparține de jure Azerbaidjanului, dar teritoriul său și șapte districte azere din jurul acestuia au fost controlate până la începutul lunii noiembrie 2020 de forțele etnice armene încă de la începutul anilor '90.

Cele două părți s-au confruntat în mod regulat de-a lungul anilor, dar, în septembrie 2020, Azerbaidjanul a lansat o ofensivă militară care a dus la recâștigarea controlului asupra districtelor din jur și asupra unor părți din Nagorno-Karabah.

Părțile au convenit asupra unei încetări a focului intermediate de Rusia pe 10 noiembrie, acord care a dus la desfășurarea a 2 000 de militari ruși din forțele de menținere a păcii în zona de conflict.