Putin și Lukașenko la Soci
Mâine vor avea loc, la Soci, lungi și complicate negocieri între președinții Federației Ruse și Republicii Belarus, Vladimir Putin și Alexandr Lukașenko, cu obiectivul prioritar de convenire a soluțiilor privind situația internă de criză de la Minsk.
Președintele Lukașenko se află deja de două zile la Moscova, iar la Soci se va afla în vizită de lucru.
Kremlinul exercită în continuare o influență substanțială asupra Minskului, iar protestele și criza politică de la Minsk au adâncit această dependență.
Lukașenko are nevoie de obținerea unui compromis cu Moscova pentru a legitima soluția internă de stabilizare a vieții politice prin intermediul celebrei “Adunări Naționale Panbelaruse” – care, de facto, reprezintă un for obedient liderului de la Minsk.
Este foarte posibil ca Putin să anunțe acordarea unui credit pentru Belarus (analiștii și presa din cele două țări menționează un posibil credit de cca 3 miliarde de dolari) în cazul în care cei doi lideri nu vor găsi o soluție de compromis politic care să asigure interesele amândurora. Lukașenko are nevoie vitală de supraviețuirea la putere, iar Putin – de adâncirea vasalității Belarus prin acccelerarea proceselor integraționiste. În cazul în care va fi găsită mâine soluția politică de compromis între interesele celor doi lideri, este posibil ca Putin să anunțe triumfător soluția politică de “sprijin” extern pentru Minsk, iar celelalte rezultate ale întâlnirii să fie enunțate în subsidiar.
Evoluțiile interne de la Minsk au demonstrat ceea ce eu am anticipat încă din perioada „fierbinte” a protestelor – că nu au fost create încă în Belarus premisele pentru o ”detronare” a liderului și că Federația Rusă își (va) menține, la Minsk, o influență politică semnificativă, în timp ce influența UE (în general a “Occidentului”) rămâne pură iluzie.
Este posibil ca, în urma întâlnirii, Putin să își reafirme sprijinul Rusiei pentru soluționarea crizei interne de la Minsk prin intermediul așa-numitei reforme constituționale. “Reforma constituțională” îl avantajează pe Lukașenko, pentru că poate controla procesul și poate temporiza protestele interne.
În perioada 11-12 februarie a.c, a avut loc la Minsk o așa-numită “Adunare Națională Panbelarusă”; prin intermediul acesteia, Lukașenko poate temporiza și controla procesul de “tranziție a puterii”; în fapt Lukașenko deține intrumentele de a amâna sine die derularea unei reforme constituționale reale și are nevoie totodată de mici credibilizări externe ale acestui proces. Este aproape exclus ca Lukașenko să accepte ca obiectiv al (sau ca parte a) acestei reforme plecarea sa din funcția de președinte, așa încât reforma respectivă va avea exclusiv roluri decorative.
Celelalte teme posibile ale discuției dintre Putin și Lukașenko (livrările de gaz rusesc, acordurile interguvernamentale privind noile proiecte de colaborare în domeniul gazului) par a avea o relevanță mai redusă în contextul în care negocierile vor fi dominate de criza politică internă de la Minsk, coroborată cu agenda tematică “integraționistă” (crearea Uniunii Rusia-Belarus).
Vor fi discutate și teme privind colaborarea militară și tehnico-militară dintre Moscova și Minsk. Este posibil ca părțile să anunțe triumfător un acord privind continuarea funcționării, pe teritoriul Belarus, a celor două obiective militare rusești – stația radio “Vileika” și sisstemul de avertizare tiumpurie a lansărilor de rachete “Baranovici”.
Situația internă de la Minsk favorizează o creștere a influenței ruse în Belarus, iar Lukașenko simte contextul. Recent, oponenta Svetlana Tihanovskaia a apreciat că “opoziția a pierdut strada” la Minsk, iar sancțiunile enunțate de UE “provoacă râsul”.
