Rusia. Putin ar putea să stea la putere până în 2036

Rusia. Putin ar putea să stea la putere până în 2036

Alexandru-Marian Crenganiș

 

Președintele rus Vladimir Putin a dat aprobarea finală a legislației care îi permite să ocupe funcția pentru încă două mandate de șase ani, deschizându-i posibilitatea de a rămâne la putere până în 2036.

Liderul rus în vârstă de 68 de ani, care a fost deja la putere de mai bine de două decenii, a semnat luni proiectul de lege în acest sens, potrivit unei copii a documentului postate pe portalul de informații juridice al guvernului de la Moscova.

Putin a propus schimbarea respectivă anul trecut, ca parte a reformelor constituționale pe care rușii le-au susținut cu o majoritate covârșitoare în cadrul unui vot din iulie 2020.

Președintele rus, care se afla la putere de mai mult timp decât oricare alt lider de la Kremlin de la dictatorul sovietic Josef Stalin încoace, a declarat că va decide ulterior dacă va candida din nou în 2024, când actualul său mandat de șase ani se va încheia .El a susținut că resetarea termenului de numărare a fost necesară pentru a-i menține pe locotenenții săi concentrați asupra muncii lor, în loc să „arunce ochii în căutarea unor posibili succesori”.

Modificările constituționale au subliniat, de asemenea, primatul dreptului rus asupra normelor internaționale și au interzis căsătoriile între persoane de același sex.Aproape 78% dintre alegători au aprobat amendamentele constituționale în timpul scrutinului menționat (care a durat o săptămână și s-au încheiat la 1 iulie). Prezența la vot a fost de 68%.

După vot, parlamentarii ruși au modificat metodic legislația națională, aprobând legile relevante.

Putin a fost ales președinte pentru prima dată în 2000 și a avut două mandate consecutive de patru ani. Aliatul său Dmitri Medvedev i-a luat locul în 2008, într-o rocadă pe care criticii lui Putin au văzut-o ca pe o cale de a ocoli limita maximă de 2 mandate. În timpul mandatului, Medvedev a semnat o lege care prelungește termenele la șase ani, începând cu următorul președinte. Putin s-a întors apoi la Kremlin în 2012 și a fost reales în 2018.