Blinken vizitează Orientul Mijlociu

Blinken vizitează Orientul Mijlociu

Alexandru-Marian Crenganiș

 

Secretarul de Stat al Statelor Unite, Antony Blinken, se va îndrepta spre Orientul Mijlociu pe fondul încetării focului între israelieni și facțiunile palestiniene din Gaza, însă tensiunile au rămas ridicate în Ierusalimul de Est ocupat, după ce poliția israeliană a escortat duminică coloniști evrei pentru a intra în complexul Moscheii Al-Aqsa.

Blinken va pleca într-o scurtă vizită în Israel, Cisiordania ocupată, Iordania și Egipt pentru ceea ce va fi administrarea celei mai înalte întâlniri în persoană a președintelui Joe Biden cu privire la cea mai recentă escaladare, care a început pe 10 mai și a durat 11 zile.

Cel puțin 248 de palestinieni, inclusiv 66 de copii, au fost uciși în bombardamentul israelian asupra Fâșiei Gaza. De asemenea, cel puțin 12 israelieni, inclusiv doi copii, au fost uciși de rachete trase din Gaza înainte ca armistițiul să fie încheiat la finele săptămânii trecute.

"La cererea președintelui Biden, călătoresc la Ierusalim, Ramallah, Cairo și Amman pentru a mă întâlni cu părțile pentru a sprijini eforturile lor de a consolida un armistițiu", a afirmat secretarul de stat într-un mesaj postat pe Twitter.

Cele 11 zile de lupte au fost continuate de proteste față de expulzarea forțată a familiilor palestiniene din casele lor din cartierul Sheikh Jarrah din Ierusalimul de Est ocupat și de represiunile forțelor de securitate israeliene din complexul Moscheii Al-Aqsa. Asaltul violent al moscheii în noaptea sfântă a Islamului, Laylat al-Qadr, a provocat indignare în lumea musulmană, în timp ce atacul cu rachete din Fâția Gaza a provocat emoții și indignări semnificative în întreaga comunitate internațională.

În timp ce administrația americană a fost aspru criticată pentru că pare să adopte o abordare hands-off a violenței, Biden a apărat “diplomația liniștită și intensivă a administrației de la Washington pentru a aduce un armistițiu”.

Biden a declarat că Blinken se va întâlni cu "liderii israelieni cu privire la angajamentul nostru ferm față de securitatea Israelului. El va continua eforturile administrației noastre de a reconstrui legăturile și sprijinul pentru poporul și liderii palestinieni, după ani de neglijență.

Obiectivul principal al lui Blinken îl va reprezenta consolidarea încetării focului, în speranța că va organiza și discuta o infuzie urgentă de asistență umanitară în Gaza, potrivit unui înalt oficial al Departamentului de Stat, care a spus că este prea devreme pentru discuții de pace mai ample.

„Statele Unite își mențin angajamentul față de soluția celor două state ... Nu renunțăm la asta în niciun fel. Este probabil prematur în acest moment să invităm partidele la Washington sau oriunde altundeva”, a declarat oficialul.