UE oferă Ucrainei asistență în valoare de 600 de milioane de euro
Alexandru Crenganiș
Uniunea Europeană a plătit Ucrainei 600 de milioane de euro (696 de milioane de dolari) sub formă de asistență macrofinanciară, ca parte a unui program de limitare a consecințelor economice ale pandemiei de COVID-19.
"Aceasta este a doua și ultima tranșă din cadrul programului actual de AMF al Ucrainei, după prima plată de 600 de milioane de euro din decembrie 2020", au declarat oficialii Comisiei Europene la 25 octombrie a.c.
Valoarea restantă a împrumuturilor acordate Ucrainei în cadrul mai multor programe de asistență macrofinanciară se ridică acum la 4,4 miliarde de euro.
"Plata de astăzi, de 600 de milioane de euro, aduce la 4,4 miliarde de euro suma totală pe care UE a împrumutat-o Ucrainei în cadrul asistenței macrofinanciare. Aceste plăți nu sunt doar o dovadă tangibilă a solidarității noastre cu poporul ucrainean, ci și o reflectare a faptului că Ucraina a continuat să îndeplinească angajamentele cruciale de reformă convenite cu Fondul Monetar Internațional și cu membrii Comisiei", a declarat Paolo Gentiloni, comisarul UE pentru economie.
Oficiali ai CE au declarat totodată că au o evaluare pozitivă a punerii în aplicare de către Ucraina a opt reforme sectoriale, inclusiv în ceea ce privește gestionarea finanțelor publice, guvernanța și statul de drept, precum și îmbunătățirea climatului de afaceri.
Cea mai recentă plată face parte din asistența macrofinanciară de urgență de 3 miliarde de euro pentru zece parteneri din cadrul Parteneriatului de extindere și de vecinătate, pentru a-i ajuta pe aceștia în depășirea impactulului economic al pandemiei de COVID-19. Alte țări care beneficiază de sprijin din partea programului sunt Armenia, Bosnia-Herțegovina, Georgia, Kosovo, Moldova, Muntenegru și Macedonia de Nord.
„Programul este o demonstrație concretă a solidarității UE cu partenerii săi pentru a contribui la răspunsul privind impactul economic al pandemiei de COVID-19”, a declarat Comisia.

