Președintele Ucrainei menționează public pregătirea unei lovituri de stat în Ucraina

Președintele Ucrainei menționează public pregătirea unei lovituri de stat în Ucraina

Astăzi, 26 octombrie a.c., președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a desfășurat o conferință de presă tip maraton, în cadrul căreia a declarat că deține informații potrivit cărora reprezentanți din Rusia și Ucraina ar pregăti o lovitură de stat în Ucraina, planificată a avea loc în perioada 1-2 decembrie a.c.

Potrivit acestuia, în lovitura de stat pregătită de aceștia ar fi fost atras oligarhul ucrainean Renat Ahmetov, iar organizatorii loviturii de stat ar miza pe un sprijin financiar din partea oligarhului de câteva miliarde de dolari pentru înlăturarea de la putere a actualului regim de la Kiev.

Zelenski a negat posibilitatea introducerii stării militare în Ucraina, în acest context, precizând totodată că informațiile pe care le-a primit au fost create în mod special pentru a-l atrage pe Ahmetov împotriva sa și a statului ucrainean. Președintele a apreciat că nu crede în aceste informații, admițând însă că este posibil ca Ahmetov să fi inițiat demersuri inițiale în acest sens. Pe de altă parte, președintele ucrainean a precizat că reprezintă o țintă permanentă a atacurilor presei controlate de Ahmetov.

Zelenski a admis că, în acest context, există o amenințare internă la adresa actualului regim de la Kiev, iar această amernințare a fost constatată de către serviciile speciale din cele două țări. Informațiile care i-au parvenit președintelui ucrainean sunt informații primite de la serviciile speciale ucrainene de informații, dar și înregistrări audio relevante, potrivit cărora s-ar confirma că reprezentanți ai Ucrainei analizează împreună cu reprezentanți ai Rusiei posibilitatea atragerii de partea lor a lui Ahmetov și a finanțării de către acesta a unei lovituri de stat.

Conferința de presă respectivă a președintelui ucrainean a fost organizată pentru a marca jumătatea mandatului prezidențial al lui Zelenski. În momentul de față, ratingul lui Zelenski descrește rapid.

Totodată, afirmațiile anti-Ahmetov ale lui Zelenski s-au produs în contextul unei intensificări dramatice a luptei dintre Zelenski și clanurile oligarhice din Ucraina.

Mai mult, au fost consemnate noi valuri de declarații recente sistemice ale oficialilor ucraineni privind o nouă acumulare rusească de trupe la granița cu Ucraina. În timp ce unii analiști din Ucraina apreciază că acumularea de trupe este reală, alți analiști ucraineni evaluează aceste declarații ca reprentând o încercare a președintelui Ucrainei de a supraevalua, din rațiuni de interes politic și electoral, amenințarea rusă.

Ulterior, omul de afaceri Renat Ahmetov a respins acuzațiile potrivit cărora ar fi fost atras la organizarea unei lovituri de stat în Ucraina, numindu-le complet mincinoase.