Rusia a trimis militari în Kazahstan pentru a înăbuși revoltele

Rusia a trimis militari în Kazahstan pentru a înăbuși revoltele

Alexandru-Marian Crenganiș

 

Joi, 6 ianuarie a.c., Rusia a trimis parașutiști în Kazahstan pentru a înăbuși revoltele în creștere la nivel național, după ce violențele mortale s-au răspândit rapid în fostul stat sovietic, controlat strict de către regim.

Poliția a declarat că a ucis zeci de protestatari în orașul Almatî. Amploarea reală a victimelor intervenției represive a autorităților nu se cunoaște încă. Televiziunea de stat a declarat totodată că 13 membri ai forțelor de securitate au murit, inclusiv doi care ar fi fost decapitați.

Jurnaliștii Reuters din Almatî au declarat că o reședință prezidențială și primăria au fost incendiate. Joi după-amiază, aeroportul din oraș, capturat anterior de către protestatari, a revenit sub controlul ferm al personalului militar.  

Mai multe transportoare blindate și zeci de militari au intrat joi dimineață în piața principală din Almatî în cadrul unei așa-zise “operațiuni antiteroriste”, iar numeroase focuri de armă au putut fi auzite în timp ce trupele se apropiau de mulțime, au informat corespondenții Reuters de la fața locului.

Internetul a fost închis în toată țara, iar amploarea deplină a violențelor a fost imposibil de confirmat. Dar tulburările au fost fără precedent pentru Kazahstan, țară condusă ferm din perioada sovietică de liderul Nursultan Nazarbayev, în vârstă de 81 de ani, care a ținut frâiele conducerii statale până în prezent, în ciuda faptului că a demisionat în urmă cu trei ani din funcția de președinte.

Succesorul lui Nazarbayev, președintele Kassym-Iomart Tokayev, a chemat peste noapte forțele aliatelor Rusiei, ca parte a alianței militare a statelor foste sovietice conduse de Moscova (Organizația Tratatului de Securitate Colectivă). El a dat vina pentru tulburări pe “teroriștii instruiți în străinătate” care au confiscat clădiri și arme. "Este o subminare a integrității statului și, cel mai important, este un atac la adresa cetățenilor noștri care mă roagă... să-i ajutăm urgent", a declarat acesta.

Secretariatul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (organizație condusă de Rusia) a declarat că trupele trimise includ unități din Rusia, Belarus, Armenia, Tadjikistan și Kârgâzstan. Aceasta nu a dezvăluit dimensiunea globală a forței. Mass-media menționează un număr de cca 3.600 de militari ai Organizației (prioritar din Rusia) trimiși în Kazahstan.

Revoltele din această țară au început ca proteste împotriva creșterii prețului combustibilului de Anul Nou; aceste proteste au crescut în intensitate miercuri, când protestatarii au luat cu asalt și au incendiat clădiri publice. Protestatarii au scandat sloganuri împotriva lui Nazarbayev și au distrus monumente ale acestuia.

Tokayev a răspuns inițial prin demiterea cabinetului său, inversând creșterea prețului combustibilului și distanțându-se de predecesorul său. El a anunțat, de asemenea, că preia un post puternic de securitate pe care Nazarbayev îl păstrase pentru sine (președintele Consiliului de Securitate).

Dar acțiunile acestuia au părut insuficiente pentru a calma mulțimile ieșite în stradă; acestea acuză autoritățile regimului că au acumulat bogății enorme în petrol și minerale, în timp ce populația țării (de circa 19 milioane de persoane) a rămas în principal săracă.

Nazarbayev a demisionat în 2019, fiind ultimul șef al Partidului Comunist din epoca sovietică ce conduce încă un fost stat sovietic. El și familia sa și-au păstrat controlul vieții politice din Kazahstan și după demisie, păstrând posturi-cheie care supravegheau forțele de securitate și aparatul politic din Nur-Sultan, capitală care îi poartă numele. Nazarbayev nu a fost văzut sau auzit de când au început tulburările.