Sinteza zilei: tema Rusia-Ucraina (12)

Sinteza zilei: tema Rusia-Ucraina (12)

Ministerul ucrainean al apărării a confirmat că Rusia ar avea intenția de a ataca orașul ucrainean Harkov sub pretextul apărării populației locale vorbitoare de limbă rusă. Anterior, președintele Volodimir Zelenski a emis public această temere. Potrivit ministrului ucrainean al apărării, Alexei Reznikov, în momentul de față nu există iminența unui atac rusesc, dar Rusia elaborează în prezent diferite planuri de atac asupra Ucrainei, iar atacarea/ocuparea orașului Harkov face parte din aceste planuri. Reznikov: în planurile Rusiei sunt atacuri dinspre sud, dinspre est și dinspre mare”.

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a cerut Kremlinului să probeze prin retragerea trupelor de la granița cu Ucraina disponibilitatea sa, exprimată în plan public, de a nu ataca Ucraina. Potrivit acestuia, Rusia efectuează în prezent o presiune hibridă cu scopul de a destabiliza situația din Ucraina, presiune care implică atacuri cibernetice, stimularea unor acțiuni stradale de protest etc.

Oficialii polonezi au confirmat că Polonia va livra Kievului echipamente militare. Varșovia este gata să livreze către Kiev zecii de mii de muniții, precum și echipamente militare, a confirmat șeful Biroului pentru securitate națională al Poloniei, Pawel Soloch. Pawel Soloch a anunţat că guvernul de la Varşovia va oferi muniţii Ucrainei dacă aceasta acceptă o ofertă deja transmisă: Polonia ar putea furniza astfel Ucrainei muniţii pentru armament defensiv. ”A fost luată decizia de a furniza Ucrainei muniţii defensive. Oferta a fost transmisă părţii ucrainene şi aşteptăm răspunsul”, a precizat oficialul polonez.

Polonia vede semne conform cărora Rusia îşi va spori prezenţa militară viitoare în Belarus”, a declarat totodată ministrul polonez de externe Zbigniew Rau. ”Avem cunoştinţă de exerciţiile planificate ale trupelor ruse şi belaruse în februarie. Observăm chiar nişte tendinţe care ar putea indica faptul că ne vom confrunta cu o prezenţă militară sporită în Belarus în viitor”, a afirmat ministrul Zbigniew Rau, aflat în vizită în Estonia.

Premierii Marii Britanii și Poloniei se vor afla simultan la Kiev, marți, 1 februarie. Cu această ocazie, liderii Ucrainei, Poloniei și Marii Britanii vor anunța, cel mai probabil, formarea unei alianțe trilaterale între cele trei state, un nou format de colaborare trilaterală între Kiev, Varșovia și Londra. În următoarea perioadă sunt așteptați la Kiev și miniștrii britanici de externe și al apărării. Experții ucraineni apreciază că sprijinul politic al Marii Britanii față de Ucraina a crecut în mod exponențial în ultima perioadă.

Președintele Turciei, Recep Erdogan, va vizita Ucraina în săptămâna în curs, respectiv la 3 februarie a.c. (joi) și va avea o întâlnire cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. Recep Erdogan va încerca să îl convingă pe președintele Ucrainei să accepte rolul de mediere al Turciei și, respectiv, o posibilă întâlnire Putin-Zelenski la Istanbul. Cu ocazia vizitei se va semna Acordul de comerț liber dintre Ucraina și Turcia. În aceeași săptămână vor mai vizita Kievul premierii Olandei, Marii Britanii și ai Poloniei.

La 01.02.202 va vizita Kievul premierul Poloniei. Acesta va lua parte la ceremonia de deschidere a sesiunii Radei Supreme a Ucrainei. În aceeași zi va fi prezentat, la Kiev, ajutorul umanitar acordat recent de Polonia. Polonia a trimis recent în Ucraina 29 de camioane de ajutor umanitar (pături, echipamente medicale, măști anti-Covid etc.).

Președintele Partidului Comuniștilor din Federația Rusă, Ghennadi Ziuganov, a declarat că au avut loc la Moscova consultări între reprezentanții tuturor fracțiunilor politice reprezentate în Duma de Stat. Potrivit acestuia, toate formațiunile politice din Duma de Stat au fost de acord cu intensificarea sprijinului acordat de Rusia formațiunilor secesioniste din estul Ucrainei. Cererea oficială a Partidului Comuniștilor de recunoaștere a independenței celor două formațiuni secesioniste va fi discutată în Dumă la 14 februarie a.c.

Marți, 1 februarie, premierul Ungariei va efectua o vizită de lucru la Moscova, în cadrul căreia va avea o întâlnire cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Premierul ungar va fi însoțit de către ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto. Szijjarto se va întâlni cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

Continuă ajutorul militar și livrările de tehnică militară ale unor state NATO către Ucraina. SUA au expediat cel de-al patrulea avion cu încărcătură militară către Kiev, în greutate de 81 de tone. Au mai adus recent echipamente militare la Kiev, pe cale aeriană, Canada, Polonia și Marea Britanie.