SUA vor desfășura mai multe trupe în Europa de Est pe fondul crizei din Ucraina

SUA vor desfășura mai multe trupe în Europa de Est pe fondul crizei din Ucraina

Alexandru Crenganiș

 

Statele Unite trimit încă 2.000 de soldați în Europa și repoziționează alți 1.000 de militari din Germania în România pentru a asigura "apărarea robustă" a membrilor europeni NATO, a declarat Pentagonul, pe fondul tensiunilor actuale dintre Rusia și Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului American al Apărării, John Kirby, a declarat miercuri reporterilor că desfășurarea trupelor va avea loc în zilele următoare. El a spus că măsura respectivă a SUA este complementară celei de a ridica în stare de alertă 8.500 de soldați pe teritoriul SUA.

Kirby a subliniat însă că forțele americane nu vor fi dislocate în Ucraina, țară care nu este membră NATO. „Aceste mișcări sunt semnale inconfundabile pentru lume că suntem pregătiți să ne liniștim aliații NATO și să descurajăm și să ne apărăm împotriva oricărei agresiuni”, a declarat acesta.

Casa Albă a anunțat miercuri că 1.700 de soldați vor fi dislocați de la Fort Bragg din statul american Carolina de Nord în Polonia și alți 300 vor fi trimiși de la bază în Germania.

Armata rusă a adunat trupe considerabile în apropierea graniței țării cu Ucraina, declanșând o criză diplomatică și sporind temerile americane și europene că Moscova s-ar putea pregăti pentru o invazie iminentă asupra vecinului său.

Rusia a negat că intenționează să invadeze, dar s-a opus vehement eforturilor Ucrainei de a adera la NATO. Moscova vrea, de asemenea, garanții de securitate că alianța condusă de SUA își va opri expansiunea în fostele republici sovietice, însă Washingtonul și NATO au respins fără echivoc cererea respectivă.

Miercuri, Kirby a confirmat știrile din presă potrivit cărora administrația de la Washington s-a oferit să permită Moscovei să verifice că nu există rachete de croazieră Tomahawk la bazele din România și Polonia – cu condiția ca Rusia să răspundă cu propriile sale “măsuri de transparență”.

Ziarul spaniol El Pais a publicat cu o zi înainte documente americane care descriu propunerile americane. De asemenea, Kirby a declarat că, deși SUA nu au făcut publice documentele înaintate Moscovei, ele ilustrează faptul că Washingtonul se gândește serios să rezolve criza actuală pe cale diplomatică. "Dacă Rusia dorește într-adevăr să negocieze o soluție, așa cum pretinde că o face, acest document arată cu siguranță clar că există o cale de urmat pentru detensionare", a spus el.

SUA au oferit săptămâna trecută răspunsuri scrise care au abordat preocupările de securitate ale Rusiei, dar înalți oficiali ruși au răspuns cu precauție poziției Washingtonului.

"Este deja clar că preocupările fundamentale ale Rusiei au ajuns să fie ignorate", a declarat marți președintele rus Vladimir Putin – primele sale comentarii cu privire la criza actuală după mai bine de o lună.