Sinteza zilei: tema Rusia-Ucraina (20)

Sinteza zilei: tema Rusia-Ucraina (20)

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba s-a deplasat la SUA, la Washington, unde a avut întâlniri cu președintele SUA Joe Biden și secretarul de stat Antony Blinken. Practic, președintele SUA a anunțat noul pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse în prezența, la Washington, a ministrului ucrainean de externe.  Anterior, acesta s-a aflat la Bruxelles.

Potrivit declarațiilor ministrului ucrainean de externe, diplomația ucraineană și-a intensificat eforturile, în capitalele occidentale, pentru a obține un maximum de presiune, prin sancțiuni, împotriva Federației Ruse.

Președintele Ucrainei a salutat deciziile SUA, Canadei, UE, Marii Britanii, Franței, Japoniei și Băncii Mondiale de a impune noi sancțiuni Rusiei.

În perioada imediat următoare vor vizita Ucraina patru premieri – cei ai Sloveniei, Lituaniei, Letoniei și Estoniei, precum și miniștrii de externe ai țărilor baltice.  

Astăzi va avea loc o nouă reuniune a Consiliului de Securitate Națională și Apărare al Ucrainei.

Ieri, președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat națiunii ucrainene, ocazie cu care a anunțat semnarea unui decret privind mobilizarea rezerviștilor în perioade speciale”, subliniind totuși că nu există, în momentul de față, motive pentru  mobilizare generală sau pentru introducerea stării militare.

Președintele ucrainean a anunțat creșterea capacității de luptă a armatei ucrainene, pe toate dimensiunile.  

Președintele ucrainean a avut o întâlnire cu reprezentanții marilor companii din Ucraina (aflate în Top-50 Ucraina). În cadrul acesteia s-a precizat că reprezentanții tuturor companiilor respective au intenția de a rămâne în Ucraina în pofida actualei situații complicate și de a sprijini de facto economia Ucrainei, afectată de actuala criză de securitate. În cadrul reuniunii, Zelenski a anunțat lansarea unui program de “patriotism economic”, care include stimuli suplimentari pentru promovarea producției autohtone, sprijinirea dezvoltării unor ramuri prioritare pentru funcționarea economiei în situații de criză, diminuarea poverii fiscale, reducerea TVA la benzină și motorină etc. S-a convenit crearea unui fond de investiții pentru armata Ucrainei.

Președintele Zelenski s-a întâlnit cu reprezentanții fracțiunilor și grupurilor parlamentare reprezentate în Rada Supremă. Acesta a cerut deputaților să urgenteze adoptarea de decizii privind întărirea capacității de apărare a Ucrainei. Se au în vedere alocări suplimentare în bugetul de stat pentru finanțarea unor sectoare din domeniul de securitate și apărare națională. Președintele a propus crearea unei Coaliții de apărare a țării la nivelul Radei Supreme a Ucrainei (organ consultativ în Radă, pentru consultări rapide în domeniul apărării). 

Potrivit participanților, nu sunt încă motive pentru introducerea stării militare în Donbas, însă se analizează tot mai frecvent posibilitatea introducerii stării de urgență sau a unui regim special în cele două regiuni, Donețk și Lugansk; în cazul unei invazii militare, se poate avea în vedere și starea militară.

Președintele Zelenski nu a exclus posibilitatea ruperii relațiilor diplomatice cu Rusia. MAE ucrainean a trimis spre examinare președintelui țării un raport în acest sens. În momentul de față, autoritățile de la Kiev au mai multe variante de lucru, printre care ruperea relațiilor diplomatice și consulare cu Rusia și ruperea relațiilor diplomatice, cu menținerea celor consulare (variant ce pare mai convenabilă, din perspective nevoii de acordare a serviciilor consulare, mai ales pentru ucrainenii din Crimeea). 

În Rada Supremă a Ucrainei s-au înregistrat mai multe inițiative legislative, care prevăd inclusiv ruperea relațiilor diplomatice între Ucraina și Federația Rusă, introducerea stării militare în raioanele de est ale Ucrainei etc.