Stare de urgență cerută de Consiliul de Securitate Națională și Apărare al Ucrainei

Stare de urgență cerută de Consiliul de Securitate Națională și Apărare al Ucrainei

Astăzi a avut loc o nouă reuniune a Consiliului de Securitate Națională și Apărare al Ucrainei.  

Consiliul s-a adresat Radei Supreme de la Kiev cu solicitarea de introducere a stării de urgență pe teritoriul Ucrainei.

Secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, Alexei Danilov,  a declarat că Ucraina va impune stare de urgenţă pe întreg teritoriul său, cu excepţia regiunilor Doneţk şi Lugansk, unde este în vigoare din 2014 un regim special, reglementat separat de către legislația ucraineană; pe teritoriul celor două regiuni există stare de urgență de facto încă din 2014. Alexei Danilov a declarat că starea de urgenţă va dura 30 de zile şi ar putea fi prelungită cu încă 30 de zile. „O stare de urgenţă va fi introdusă în toată Ucraina. Decizia trebuie aprobată de Rada Supremă în termen de 48 de ore”, a precizat Danilov.

Pe perioada stării de urgență se pot adopta măsuri precum: consolidarea pazei obiectivelor speciale, limitarea deplasării mijloacelor de transport, monitorizarea suplimentară a transportului, verificarea documentelor și a persoanelor fizice; în caz de necesitate, se introduc limitări ale circulației în spațiile publice.

Măsurile limitative pot fi diferite în fiecare din regiunile Ucrainei, în funcție de riscurile și amenințările locale specifice. Se apreciază că cele mai expuse regiuni, unde se așteaptă măsurile limitative cele mai severe, sunt regiunile ucrainene aflate la frontiera cu Federația Rusă și Belarus. În privința regiunilor Donețk și Lugansk, secretarul Consiliului a precizat că nu este posibilă decretarea stării de urgență, însă nici nu este nevoie de măsuri legislative speciale în aceste regiuni, întrucât acolo au loc deja acțiuni de luptă.