Miniștrii germani ai Apărării și Externelor au cerut mărirea ajutorului financiar german destinat Ucrainei

Miniștrii germani ai Apărării și Externelor au cerut mărirea ajutorului financiar german destinat Ucrainei

Alexandru Crenganiș

 

Miniștrii germani ai Apărării și Externelor au cerut o sporire semnificativă a sprijinului financiar german destinat Ucrainei, pentru a ajuta această țară să reziste mai bine în fața invaziei rusești.

Ministrul Apărării Christine Lambrecht și cel de Externe Annalena Baerbock i-au trimis o scrisoare ministrului de finanțe Christian Linder în care îi cer acestuia ca suma de 697 de milioane de dolari plănuită deja în bugetul german pe 2023 să fie urcată până la aproximativ 2,17 miliarde de dolari.

Scrisoarea a fost văzută de agenția germană de presă DPA pe 22 octombrie.

Berlinul a primit unele critici din partea oficialilor din Ucraina și din Germania pentru refuzul său de a trimite arme grele, cum ar fi tancurile de luptă, în Ucraina. Berlinul spune că vrea să coordoneze orice astfel de mișcare cu aliații săi.

Într-un raport publicat în Frankfurter Allgemeine Zeitung din 22 octombrie, premierul ucrainean Denys Shmyhal a cerut Germaniei ajutor militar suplimentar cât mai curând posibil.

Shmyhal a declarat că Kievul așteaptă "nerăbdător" livrarea de muniție nouă, care este necesară "chiar acum".

El a mai spus că sunt necesare bruiaje pentru a contracara „20 până la 30 de drone kamikaze iraniene” pe care Rusia le lansează zilnic împotriva Ucrainei.

Premierul ucrainean a lăudat noul sistem german de rachete antiaeriene Iris-T, afirmând că acesta este în uz și că "a salvat deja multe, multe vieți".

El a declarat totodată că activele rusești înghețate în străinătate ar trebui folosite pentru eforturile de reconstrucție din Ucraina, adăugând că daunele provocate de atacul Moscovei de până acum au ajuns la "peste 750 de miliarde de dolari".

Shmyhal urmează să se întâlnească cu cancelarul german Olaf Scholz la Berlin pentru a deschide un forum economic germano-ucrainean.