Oficiali ruși și ucraineni s-au întâlnit în Emiratele Arabe Unite pentru a discuta despre noi schimburi de prizonieri
Alexandru Crenganiș
Reprezentanți ai Rusiei și Ucrainei s-au întâlnit săptămâna trecută în Emiratele Arabe Unite pentru a discuta posibilitatea unui schimb de prizonieri de război care ar putea fi legat de o reluare a exporturilor rusești de ammoniac în Asia și Africa, printr-o conductă ucraineană – au declarat pentru presa occidentală trei surse care cunosc detaliile întâlnirii.
Sursele au declarat că discuțiile au fost mediate de statul arab din Golf și nu au inclus Națiunile Unite, în ciuda rolului central al ONU în negocierea inițiativei în curs de a exporta produse agricole din trei porturi ucrainene de la Marea Neagră. Amoniacul este folosit pentru îngrășământ.
Cu toate acestea, discuțiile urmăresc să înlăture obstacolele rămase în inițiativa de mai sus (care a fost extinsă, cu acordul părților, săptămâna trecută) și să ușureze penuria globală de alimente prin deblocarea exporturilor ucrainene și rusești, au adăugat acestea.
Sursele au cerut să nu fie numite pentru a se putea discuta liber chestiuni sensibile.
Reprezentanții ruși și ucraineni au călătorit în capitala Emiratelor Arabe Unite pe 17 noiembrie a.c., unde au discutat despre posibilitatea Rusiei să reia exporturile de amoniac în schimbul unui schimb de prizonieri care ar elibera un număr mare de prizonieri ucraineni și ruși, au spus sursele. Nu s-a putut stabili eventuale progrese înregistrate la discuții.
Ambasadorul Ucrainei în Turcia, Vasyl Bodnar, a declarat pentru Reuters că "eliberarea prizonierilor noștri de război face parte din negocierile privind deschiderea exporturilor rusești de amoniac", adăugând că "desigur, căutăm modalități de a face acest lucru cu orice ocazie". Bodnar a spus că nu știe dacă a avut loc o întâlnire în Emiratele Arabe Unite.
Putin a declarat că oficialii ruși vor lucra pentru a debloca îngrășămintele rusești blocate în porturile europene și pentru a relua exporturile de amoniac.
Ministerul de Externe al Emiratelor Arabe Unite nu a răspuns solicitării de comentarii a Reuters.
Lana Nusseibeh, ministrul adjunct al Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale din Emiratele Arabe Unite, a declarat că Abu Dhabi rămâne ferm hotărât să ajute la menținerea actualelor canalele de comunicare, să încurajeze dialogul și să sprijine diplomația pentru a pune capăt războiului din Ucraina.
"În vremuri de conflict, responsabilitatea noastră colectivă este să nu lăsăm nicio piatră neîntoarsă spre identificarea și urmărirea căilor care duc la o soluționare pașnică și rapidă a crizelor", a declarat Nusseibeh într-o declarație a agenției de presă de stat WAM.

