Noua Zeelandă și-a anunțat disponibilitatea de a coopera cu AUKUS

Noua Zeelandă și-a anunțat disponibilitatea de a coopera cu AUKUS

Autor: Dorin Melnic

 

Ministrul de externe al Noii Zeelande, Nanaiya Mahuta, a declarat recent că țara sa nu intenționează să devină parte a alianței militare AUKUS, alianță care include Statele Unite, Marea Britanie și Australia, dar este gată să coopereze cu uniunea. Potrivit acesteia, guvernul de la Wellington dorește să participe la proiecte de securitate cibernetică.

,,Acordurile AUKUS nu sunt în atenția Noii Zeelande, nu suntem parte la ele și nici nu am avut vreun interes față de acestea, însă, dacă există o posibilitate de cooperare, de exemplu în domeniul securității energetice în regiune, suntem deschiși dialogului”, a spus ministrul.

Anterior, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că alianța trilaterală dorește să atragă noi membri, această intenție fiind un motiv de îngrijorare pentru Kremlin.

,,Una dintre manifestările concrete ale unei astfel de linii (cu privire la dezvoltarea și militarizarea regiunii Asia-Pacific de către NATO și Statele Unite) a fost crearea blocului militar AUKUS, care este activ acum și încearcă să ademenească Noua Zeelandă, Canada și Japonia”, a declarat Lavrov.

În septembrie 2021, Canberra a lansat parteneriatul de apărare AUKUS cu Washington și Londra. Scopul principal al alianței a fost să susțină și să protejeze interesele comune ale părților din regiunea Indo-Pacific, dar și să contracareze ascensiunea Chinei în sfera militară. Conform pactului, Statele Unite și Marea Britanie au decis să sprijine Australia cu tehnologie pentru a-și dezvolta propriile submarine nucleare.