Prim-ministrul Lituaniei: noile sancțiuni vor afecta tranzitul către Kaliningrad

Prim-ministrul Lituaniei: noile sancțiuni vor afecta tranzitul către Kaliningrad

Autor: Dorin Melnic

 

În luna decembrie a.c., lista mărfurilor sancționate care nu pot fi transportate în regiunea Kaliningrad prin teritoriul Lituaniei va crește. Acest lucru a fost declarat de către prim-ministrul lituanian Ingrida Šimonytė, conform gazetei RuBaltic.ru.

,,La începutul lunii decembrie, lista va deveni mai lungă și, cred, 15% din mărfurile transportate din Rusia către Kaliningrad vor fi afectate de sancțiuni”, a spus șeful guvernului de la Vilnius.

Interdicțiile privind transportul petrolului și produselor petroliere rusești prin Lituania în tranzit către enclava rusească vor intra în vigoare pe 5 decembrie a.c. și/sau pe 5 februarie 2023, în funcție de codul mărfurilor specifice.

,,Kaliningradul, Transnistria și Karabah sunt cele trei puncte economice dureroase ale Rusiei în afara teritoriului ei național. Până la sfârșitul anului, Lituania va mări lista mărfurilor sancționate interzise pentru transport din întreaga gamă de bunuri. S-ar putea să nu fie o situație atât de gravă, deoarece Rusia a elaborat de mult logistica tuturor bunurilor de care are nevoie enclava pe cale maritimă”, afirmă Aleksandr Nosovich, politolog din Kaliningrad.

La 13 iulie a.c., Comisia Europeană a permis Rusiei să transporte mărfuri sancționate (în special oțel și metale feroase) către și dinspre Kaliningrad prin Lituania doar pentru nevoile acestei enclave și numai pe cale feroviară, însă volumele respective trebuie să fie în concordanță cu media mărfurilor preluate pe calea ferată în ultimii trei ani.