FMI aprobă un program pentru a ajuta Ucraina să atragă fonduri suplimentare

FMI aprobă un program pentru a ajuta Ucraina să atragă fonduri suplimentare

Alexandru Crenganiș

 

Fondul Monetar Internațional (FMI) a aprobat recent un program de monitorizare pentru Ucraina care este „conceput pentru a ajuta această țară să mențină stabilitatea și să atragă finanțarea donatorilor”, într-o perioadă în care are nevoie de bani pentru a acoperi necesarul urgent, aflat în creștere galopantă pe fondul invaziei Rusiei inițiate în luna februarie a.c.

Agenția respectivă, cu sediul la Washington, a declarat într-un comunicat recent că războiul declanșat de Rusia și aflat în a 300-a zi a avut „un impact social și economic devastator asupra Ucrainei”, ceea ce a dus la o contracție economică severă, în timp ce inflația rămâne ridicată la Kiev, iar finanțele publice sunt sub o presiune „extremă”.

„În pofida tuturor acestor tensiuni, autoritățile au reușit în mare măsură să mențină stabilitatea macroeconomică și financiară și s-au angajat să continue să adapteze politicile la circumstanțele în schimbare rapidă, inclusiv în cazul unui scenariu negativ sever”, se spune în comunicatul FMI. „În acest context, conducerea a aprobat cererea autorităților pentru Programul de monitorizare cu implicarea consiliului directoral (PMB). PMB este adaptat la circumstanțele excepționale ale Ucrainei, pentru a ajuta autoritățile să pună în aplicare politici macroeconomice prudente în această perioadă deosebit de dificilă și pentru a cataliza finanțarea din partea donatorilor", se mai afirmă în comunicat.

Rusia a invadat Ucraina la sfârșitul lunii februarie, dar trupele sale au intrat recent în impas, soldații fiind nevoiți să facă trei retrageri majore. Cele mai aprige lupte sunt în prezent în Donețk, pe linia Bahmut-Avdiivka, în estul Ucrainei.

Rusia a folosit rachete de croazieră și drone de fabricație iraniană pentru a spulbera infrastructura energetică a Ucrainei la nivel național și pentru a demoraliza populația în timpul lunilor de iarnă.

Oficialii ucraineni s-au grăbit să repare infrastructura avariată și au cerut ajutoare din partea Occidentului, atât pentru generatoare și echipamente pentru rețelele electrice, cât și pentru sisteme de apărare aeriană mai avansate și fonduri suplimentare pentru a menține țara în funcțiune.

FMI a precizat că programul se va concentra pe un set de acțiuni și decizii care să sprijine stabilitatea macroeconomică și financiară, ceea ce va necesita îmbunătățirea mobilizării veniturilor, limitarea finanțării monetare și, prin urmare, revigorarea piețelor financiare interne.

În același timp, PMB, cu o durată de patru luni, va încerca să promoveze transparența și să păstreze câștigurile „greu obținute” în cadrul programelor anterioare sprijinite de Fond, inclusiv în domeniile independenței Băncii Naționale a Ucrainei, a precizat FMI.

Sursa foto: https://www.ukrinform.net/rubric-economy/3637525-imf-discusses-program-monitoring-with-board-involvement-for-ukraine.html