Ursul la miere. Blitzkrieg cu democrația

Autor: Dr. Dorin Popescu

Recentele evoluții politice de la Moscova (destituirea guvernului, inițierea unei ample reforme constituționale, inițiativa de modificare a actualului sistem politic din Rusia, desemnarea și alegerea unui candidat la funcția de premier,   învestirea ulterioară și fără emoții a guvernului pe care îl va propune acesta etc.) au ca obiectiv principal securizarea puterii lui Vladimir Putin (al cărui ultim mandat constituțional de președinte al țării expiră în 2024) la vârful ierarhiei de putere a statului rus.

În momentul de față, Putin dispune de o putere discreționară absolută, de la controlul personal al puterii, exercitat în toate sferele vieții social-politice (parlament, putere executivă, justiție, servicii secrete, mediul oligarhico-economic etc.) la capacitatea de a menține în periferic orice formă de opoziție (civică, stradală, parlamentară etc.). De asemenea, președintele rus are încă resurse ilimitate în a menține caracterul autoritarist al puterii, în condițiile absenței unei opoziții reale și ale unui rating păstrat cu frica biciului și intervenții în forță devastatoare.

În momentul de față, președintele Putin dispune de întreaga influență pentru a-și promova până la capăt inițiativa de reformă constituțională și de securizare a propriei sale cariere politice după anul 2024.  

Democrația este încă fragilă în Rusia și nu are resursele de a se opune unui regim autoritarist de vocație totalitară și imperialistă. Toate temele specifice unei democrații autentice (delimitarea puterilor în stat, format colectiv de luare a deciziilor, multiplicarea decidenților, dezbateri publice etc.) sunt mimate la Moscova, unde orice inițiativă de anvergură pornește de la unicul decident cu drept de ucaz, posesor al jilțului de la Kremlin.

La conjunctura internă pe care a reușit să o dreseze perfect în ultimele două decenii se adaugă mariajele externe de interes cu marile capitale europene, precum și pasivitatea complice a altor actori globali, care sunt mai interesați de promovarea democrației în țări cu uriașe resurse de petrol decât într-o țară despre care Parisul ne tot spune că ar fi parte a Europei, pe toată orizontala ei, până la Vladivostok. Țarul are deci și liniștea absolută pe plan extern garantată de mariaje și prietenii de interes, complicități globale și războaie care ard neîncetat (deloc întâmplător) în spații departe de granițele imperiului, departe de Donul liniștit.

În aceste condiții, oricare ar fi planurile de perspectivă ale președintelui Vladimir Putin care îi pot asigura acest deziderat (menținerea la vârful puterii după anul 2024), sunt șanse uriașe ca acestea să poată fi implementate fără probleme interne sau externe deosebite, cu un Deus ex machina în care cetățenii ruși vor avea un final fericit al poveștii, o matrioșkă infinită cu rochii suprapuse în care bat piepții lui Putin. 

Din această perspectivă, evoluțiile recente de la Moscova constituie doar preambulul unor ample procese politice pe care țarul le va dirija imperial după propria partitură. Ne vom aștepta, în anii următori, la mici seisme politice interne în Rusia care să garanteze finalul construcției (Putin la conducere de facto în Rusia după 2024). Ceea ce se va fi întâmplat în 15 ianuarie, un Blitzkrieg cu democrația, este menit să lase ursul, netulburat, la butoiul cu miere.

Vor exista în tot acest timp mici butoaie cu pulbere la care mărunți inamici interni și externi vor veni cu fitile de acasă: o recrudescență a micii opoziții democratice de pe străzile periferice din Moscova, vagi retorici pudice ale marilor capitale etc. – toate aceste mici “nevroze” pot fi rezolvate, în actuala conjunctură, cu doar câteva asasinate neelucidate pe Starâi Arbat.

Totul pare a se prăbuși în lume, mai puțin imperiul de carton și de sânge al lui Putin. Ceea ce este totuși sigur este că și acest imperiu se va prăbuși (cândva), iar căderea lui va reconfigura lumea din temelii.

Recentele evoluții de la Moscova prefigurează două scenarii posibile pentru viitorul lui Putin și al Rusiei.

Primul, scenariul de suprafață, vizează construirea unei poziții în stat, într-o nouă configurație a puterii, pe care Putin să o pregătească pentru sine (securizând totodată ocuparea, după 2024, de către acesta, a unei poziții puternice în noua structură de putere a țării) prin așa-numita reformă constituțională – o poziție de control absolut în stat, alta decât cea de la Kremlin, cu pârghii de putere simultane și eficiente în zona executivă, legislativă și juridică, una care să limiteze puterea viitorului președinte și care să creeze dependențe instituționale ale acestuia față de puterea lui Putin. Noua inițiativă a președintelui rus, mascată în demers de reconfigurare constituțională a sistemului politic din Federația Rusă, ar avea în acest scenariu rolul de a desena noua schemă a puterii și de a pune în mijlocul ei o mega-funcție statală (d.e. președinte al Consiliului de Stat) din care Putin să iasă la pensie când vrea. Mantia de vreme rea în acest scenariu o va reprezenta varianta de a conduce (din 2024) camera superioară a Parlamentului rus, Duma de Stat, care va primi puteri sporite în urma reformei constituționale putiniste. În fine, o a treia opțiune a scenariului de suprafață ar viza consolidarea funcției de premier și dotarea acesteia cu instrumente de forță care să limiteze puterea noului președinte asupra acestei funcții (în noua arhitectură constituțională propusă de Putin, Duma de Stat ar prelua de la președinte rolul de a desemna candidatul la funcția de premier). Pe scurt, în momentul de față, Putin propune o arhitectură constituțională care, prin propunerile formale și mimetice ale Comisiei de reformă instituite de către acesta (butoanele constituționale totale vor fi la Kremlin pe tot parcursul punerii în aplicare a noului design de stat stabilit de Putin), va consolida deopotrivă Duma de Stat, funcția de premier și Consiliul de Stat, astfel încât, ulterior, Putin să poată baleia și baleta liber către cea care îi va asigura controlul maxim al puterii după 2024. Miza autentică nu este neapărat cea a poziției pe care Putin o vizează, ci reducerea constituțională a prerogativelor funcției de președinte, pe care o va ocupa noul colocatar de la Kremlin. Într-un fel, prin acest scenariu, Putin ar avea intenția de a goli de conținut propria sa funcție, otrăvind-o încet și sigur.

Spre deosebire de ciclul politico-electoral anterior, Putin nu mai are încredere în slugi care pot prelua temporar rolul de mascotă a Kremlinului. Această nuanță analitică sugerează că, de fapt, Vladimir Vladimirovici se confruntă, în Rusia, cu un risc real și semnificativ (imperceptibil publicului profan) al erodării propriei sale puteri; amplitudinea acestui risc pare a-i alimenta temerea că în 2024 eroziunea va fi atât de mare încât sluga de la Kremlin pe care o va alege își poate devora stăpânul după rețete testate îndelung în istorie, inclusiv la Moscova.

Scenariul de adâncime ia în calcul, prioritar, specificitățile modului de funcționare a puterii în spațiul rusesc. Oricât de elaborată ar putea deveni arhitectura constituțională a Rusiei după scenariul putinist, este greu de crezut că autoritatea funcției prezidențiale poate fi contestată de viitoarele poziții artificiale din schema de putere. Pentru rusul de rând, mujicul de odinioară, Țarul locuiește la Kremlin, iar puterea și lumina vin din subteranele Lubiankăi. Orice altă construcție îi poate fi fatală lui Putin, care are doctorat summa cum laudae în manipularea mentalului colectiv rusesc. Din această perspectivă, președintele Putin nu poate aspira la nimic altceva decât la permanentizarea sa la putere în funcția de președinte. Oricât și-ar cosmetiza acțiunile, designul, discursul, Țarul Putin nu poate ieși din schema mentală care l-a făcut președinte și care alimentează toate regimurile totalitare în această parte a lumii: visul puterii absolute și perene, pentru care (potrivit acestei scheme mentale) “merită” să pui totul în joc; pentru care “merită” să riști la ruletă; pentru care „merită” să duci în derizoriu aspirațiile de libertate și democrație ale unei populații „rebele” care începe să nu te mai vrea. Potrivit acestui scenariu, indiferent de designul constituțional pe care Putin l-a propus public în mesajul său anual de la 15 ianuarie a.c., Putin “așteaptă” de la Comisia de reformă constituțională (Grupa de lucru pentru pregătirea propunerilor privind modificarea Constituției țării) ca aceasta să depășească designul propus de Țar și să propună Țarului, „liberă și în deplinătatea absolută a capacităților ei”, soluția unei reforme constituționale care să includă eliminarea detaliului privind numărul și durata mandatelor prezidențiale. Există deci posibilitatea ca această Comisie să aprecieze “liber” că cea mai bună soluție pentru viitorul statului rus, în această lume barbară măcinată de tarele democrației, să fie legiferarea statutului de președinte pe viață pentru Vladimir Vladimirovici Putin. Sigur, președintele va fi o vreme încurcat, designul constituțional pe care l-a propus public pare a depăși propriile inhibiții etc. Și, de bună seamă, va aprecia într-un final că “este obligația sa morală și instituțională de a servi interesele statului rus așa cum acesta dorește”, cu Putin președinte pe viață după modelele testate în “democrațiile totalitare” ale estului.

Bătălia pentru supraviețuire la vârf, pe care Putin a adus-o în fază activă la 15 ianuarie, pare a una cu bătaie lungă. În plan intern, vor exista răzmerițe ale unor mici mohicani pentru care aspirația libertății va conta mai mult decât fasolea din închisori, mai mult decât gloanțele din centrul Moscovei care zboară întâmplător spre tâmple de opozanți, ca în cazul Nemțov; vor fi seisme cu magnitudine medie provocate de vagi clanuri politice excitate de beția unei Rusii fără Putin după 2024; vor fi posibile urme americane în stimularea democrației la Moscova. În actuala conjunctură, pare totuși greu de crezut că stimulii anemici anti-Putin vor putea răpune sau șubrezi sănătatea Țarului.

Pariul esential este dacă și când va fi posibilă o Rusie fără Putin. Este aproape imposibil ca Rusia să își rafineze iarăși anti-corpii reproducând încă un “Țar proverbial” de natura acestuia, o copie perfectă. Ca atare, Rusia post-Putin va arăta cu totul și cu totul atfel decât Rusia acestuia. Atunci vor începe marile întrebări: ce se va petrece cu Imperiul într-o lume obosită de împărați și țari, cum se vor aranja polii de putere la Moscova, cum va juca Rusia în marile dosare globale, pe cine va strivi imperiul în căderea sa etc.

Până atunci, Rusia va rămâne cum o știm. Cu Putin la butoane și păpuși în jur. Câteodată, numele lor se schimbă. Supraviețuirea imperiului cere periodic mici victime colaterale. Figura încremenită în stupoare a lui Medvedev în Sala Manej, la 15 ianuarie 2020, ilustrează exemplar schema de joc limitat a păpușilor în dansul lui Putin.

Nu văd o dramă cu efecte devastatoare în scurtcircuitul politic de la Moscova. Nici mari complicități de budoar apte să producă schimbări paradigmatice. Pur și simplu Imperiul se adaptează, se reinventează, elimină “micile impurități”. Caută febril soluții pentru Țar; pentru liniștea lui, pentru micile migrene cauzate de păcate originare ale istoriei (totul moare, totul se schimbă, totul are un sfârșit etc.). Ceea ce contează cu adevărat este cum și când va fi sfârșitul acestui tip de gândire, acestui tip de construcție, acestei lumi. Și aproape la fel de sigur este că acesta va veni din interior, din lunga iarnă siberiană în care lupii albi își ascut dinții pentru mușcături definitive cât timp ursul hibernează vesel cu mierea alături.

Notă: Articolul a fost publicat inițial pe portalul Ziare.Com, http://www.ziare.com/international/rusia/ursul-la-miere-blitzkrieg-cu-democratia-1593670