Parteneriatul Strategic România-SUA, scurt-istoric și evoluție
Alexandru-Marian Crenganiș
Căderea Cortinei de Fier şi destrămarea Uniunii Europene au dus la crearea unei noi Ordini Mondiale, dar şi la multiple transformări în plan politic, social, economic în Europa Centrală şi de Est. Pentru a se putea apropia de fostele state comuniste (membre ale Pactului de la Varşovia), NATO și statele membre au creat un nou instrument politic de relaționare cu acestea, de forma unor parteneriate strategice.
Această nouă formă de cooperare internaţională a înlocuit politica alianţelor din timpul Războiului Rece. După prăbuşirea vechiului sistem, fostele state comuniste din Europa Centrală şi de Est au trebuit să se adapteze la noua situaţie geostrategică; deoarece nu aveau suficiente resurse și capacități de a-şi asigura în mod autonom securitatea, acestea s-au orientat către Occident, stabilindu-şi ca obiectiv central al politicii externe aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană.
Pentru statele est-europene, preşedintele american de la acea vreme, Bill Clinton, a creat așa-numitul Parteneriat pentru Pace. Acest parteneriat a fost lansat în anul 1994 şi viza cooperarea bilaterală între NATO şi statele semnatare. În esenţă Parteneriatul consta în consultări şi activităţi de cooperare care să construiască transparenţă şi încredere în spaţiul euro-atlantic.
România a fost primul stat est-european care a semnat Parteneriatul pentru Pace, la 26 ianuarie 1994. După semnarea acestui parteneriat, au fost înregistrate progrese extrem de mari - în pofida menținerii unor probleme politice, economice și sociale în Europa Centrală şi de Est. În anul 1997 a fost lansat oficial Parteneriatul strategic dintre Statele Unite şi România, iar semnarea acestui document a fost văzută ca fiind un demers politico-diplomatic de succes al preşedintelui Emil Constantinescu.
Deşi România a semnat Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii în anul 1997, relaţiile diplomatice bilaterale au o vechime mult mai mare. Primele relaţii diplomatice dintre România şi Statele Unite au fost stabilite în anul 1880, după ce ţara noastră şi-a obţinut independenţa. De asemenea, relaţiile comerciale româno-americane au înregistrat o creştere semnificativă în ultima parte a secolului XIX şi începutul secolului XX, astfel încât exporturile SUA către ţara noastră s-au dublat între anii 1891 şi 1914.
De asemenea, în domeniul cultural au fost înregistrate progrese. Operele scriitorilor americani Mark Twain, Walt Whitman și Bret Harte au fost traduse și publicate în România, iar muzica lui George Enescu s-a auzit pentru prima dată pe scenele de la New York în anul 1911; în anul 1913, Expoziţia Armony a lui Brâncuşi a făcut senzație pe teritoriul Statelor Unite.
În anul 1925, Nicolae Titulescu a vizitat Statele Unite, iar în anul următor Regina Maria a călătorit în Statele Unite. Din păcate, în timpul celei de-al Doilea Război Mondial, relaţiile diplomatice au fost întrerupte; acestea au fost reluate în anul 1946, când Statele Unite recunosc guvernul condus de Petru Groza.
În anul 1964, cele două state deschid reciproc ambasade. Politica externă din timpul lui Nicolae Ceauşescu, aflată în contradicţie cu politica externă a URSS, a dus la desfășurarea vizitei oficiale în România a preşedintelui american Richard Nixon, în anul 1969. Deşi aveau viziuni diferite asupra democraţiei, Statele Unite şi România au continuaț să își dezvolte relaţiile bilaterale, acestea culminând cu vizita oficială a lui Nicolae Ceuşescu în Statele Unite.
După anul 1980, relaţiile dintre România şi Stetele Unite au devenit din ce în ce mai reci din cauza încălcării drepturilor şi abuzurilor regimului de la Bucureşti. În anul 1989, Statele Unite au salutat Revoluţia din Decembrie, iar secretarul de stat James Baker a vizitat România; revoltele din Piața Universității din anul 1990 au făcut ca relațiile cu Statele Unite să se răcească din nou.
După semnarea Parteneriatului Strategic între Statele Unite și România în anul 1997 și vizita oficială a lui Bill Clinton în România, relațiile dintre cele două state au început să fie din ce în ce mai bune. Parteneriatul Strategic cu SUA reprezintă și astăzi un reper esențial al politicii externe românești, chiar un pilon al acesteia, alături de apartenența la Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică.
Un moment important în colaborarea celor două state a fost anul 2006, când părțile au semnat un acord care permitea staționarea unui contingent american pe teritoriul României. Statele Unite au ales baza militară de la Kogălniceanu, unde au investit peste 35 de milioane de dolari. Un al moment important, îl reprezintă anul 2011, când România a acceptat să găzduiască scutul anti rachetă american la Deveselu, deși Moscova a criticat amplasarea acestui obiectiv și a amenințat direct și repetat România
Scutul de la Deveselu a devenit operațional, iar aici se găsește unul dintre cele mai performante radare din lume. Acesta are capacitatea să detecteze în câteva secunde rachete balistice trase de un potenţial inamic aflat la mii de kilometri distanţă. Tot acolo se află şi o unitate de lansare cu 44 de rachete defensive. Acest proiect a început în anul 2013 și a costat peste 800 de milioane de dolari.
Colaborarea bilaterală în domeniul securității este extrem de importantă. Astfel, SUA au singura lor bază permanentă din estul Europei în România. De asemenea, la baza de la Kogălniceanu sunt peste 1.600 de soldați americani, precum și o unitate de elită a pușcașilor marini. Misiunea principală a acestora este de a se antrena cu aliații din zona Mării Negre. Tot în baza parteneriatului dintre cele două state, se realizează exerciții comune între cele două state împreună cu partenerii NATO.
S-au înregistrat în ultimii ani și progrese extrem de importante în domeniul politico-economic, comerțul și investițiile constituind o dimensiune importantă a Parteneriatului Strategic cu SUA; acest domeniu de cooperare oferă avantaje comune, în plan bilateral, dar și regionale, ducând la creștere economică reciprocă. În spiritul acestui parteneriat, România s-a angajat ca, prin programe de guvernare specifice, să asigure un climat investițional atractiv pentru companiile americane.
Dialogul politic la cel mai înalt nivel a fost confirmat în anul 2017, când președintele României Klaus Johannis s-a întâlnit cu omologul său american. În cadrul acestei întrevederi, președintele Donald Trump a declarat că dorește consolidarea parteneriatului dintre Statele Unite ale Americii și România.
Parteneriatul bilateral româno-american este întărit de schimburile în domeniul educației, cercetării, turismului etc. De asemenea, în Statele Unite se află o importantă comunitate de români, motiv suplimentar pentru care România aspiră să îndeplinească în sfârșit condițiile de accedere la Programul Visa Waiver, fiind depuse în mod permanent eforturi (încă nu suficiente) pentru a se îndeplini cerințele impuse de partea americană.
În prezent, România și Statele Unite ale Americii se află într-o relație bilaterală consolidată reflectată de cooperarea substanțială în domeniul politic, militar, economic, dar și în domeniul securității. În baza parteneriatului, Statele Unite doresc să extindă baza de la Kogălniceanu, iar România s-a angajat să aloce 2% din PIB pentru bugetul apărării, fiind una dintre puținele țări membre NATO care au realizat acest obiectiv.
