Conflictul din Nagorno-Karabah – sumar descriptiv
Alexandru-Marian Crenganiș
Conflictul din Nagorno-Karabah datează din perioada Uniunii Sovietice, mai exact din 1923 – când URSS realiza diverse politici de metisare a populației și de mutare în masă a unor grupuri etnice, acțiuni ale căror efecte s-au răsfrânt în timp asupra securității statelor și cetățenilor.
Prin prisma acelor politici s-a hotărât crearea, pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Azerbaidjan, a unei regiuni cu statut autonom, Nagorno-Karabakh, populată în majoritate de armeni.
În perioada sovietică, tensiunile interetnice au fost ținute sub control în această regiune, dar, în 1988, atunci când URSS se îndrepta spre destrămare, iar fostele republici se pregăteau să își declare independența, Nagorno-Karabah a solicitat să devină parte a Republicii Sovietice Socialiste Armenia, deși legal aparținea de Azerbaidjan. Aceste acțiuni au fost susținute de Armenia, fapt care a condus la declanșarea conflictului între Baku și Erevan.
Disputele teritoriale s-au intensificat în anul 1992, încheindu-se în 1994 prin ocuparea Nagorno-Karabah de către Armenia. Azerbaidjan a pierdut controlul asupra acestui teritoriu, iar peste 600.000 de etnici azeri au fost forțați să plece din Karabah, în timp ce alți peste 300.000 de etnici armeni care locuiau în Azerbaidjan au fost strămutați în Armenia.
Spre deosebire de celelalte conflicte, în Nagorno-Karabah nici o parte nu a acceptat operaţiunile de pace conduse de către Federaţia Rusă. Cu toate acestea, au fost duse negoceri cu OSCE şi grupul de la Minsk, care a fost creat în anul 1992. Inclusiv SUA au încercat un proces de negociere în anul 2001, la Key West, Florida.
De asemenea, în anul 2007 a avut loc o altă încercare de negociere sub denumirea de “Procesul de la Praga“, urmată de Principile de la Madrid; în 2011, s-au derulat noi negocieri, inițiate de Moscova. Nici unul dintre aceste procese de mediere nu a avut succes.
În anul 2016, mai precis în perioada 1-2 aprilie, au avut loc cele mai sângeroase conflicte în regiune de după anul 1994. Lupte în Nagorno-Karabah s-au purtat pe o perioadă mai extinsă, între 2 și 5 aprilie. Aceste conflicte au fost diferite faţă de celalalte, deoarece atacurile au fost planificat din timp, iar campania militară s-a bazat pe o nouă strategie a Azerbaidjanului care viza obţinerea şi securizarea controlului, coroborat cu o dezvoltare importantă a propriilor capabilităţi militare.
Uniunea Europeană s-a implicat şi în acest conflict, pentru soluţionarea acestuia. Au fost redactate documente UE pentru soluționarea conflictului şi pentru normalizarea relaţiilor cu Armenia şi Aerbaidjan. Pentru Armenia, prima recomandare a UE pentru rezolvarea conflictului, este „creşterea sprijinului politic pentru eforturile de rezolvare a conflictului în cadrul Grupului OSCE de la Minsk, pe baza principiilor şi normelor internaţionale, inclusiv pe baza principiului autodeterminării popoarelor”. Pentru Azerbaidjan, acelaşi document stipulează că relaţiile între UE şi Baku se vor baza, pe „valorile comune, inlcusiv respectul şi sprijinul pentru suveranitatea, integritatea teritorială şi inviolabilitatea graniţelor recunoscute la nivel internaţional”.
La 12 iulie a.c., regiunea Nagorno-Karabah a fost marcată de cea mai violentă confruntare între soldații armeni și azeri după reizbucnirea conflictului din aprilie 2016. Aceste lupte recente s-au soldat cu moartea a 12 soldați azeri, inclusiv un general și 4 militari armeni. Ambele părți se acuză de declanșarea violențelor; în evaluarea experților și istoricilor, acest teritoriu, controlat de facto de Armenia, aparține de jure Azerbaidjanului, iar cetățenii azeri, în ciuda pandemiei, își doresc mai mult ca niciodată să redobândească acest teritoriu prin orice mijloace, inclusiv cu forța.
Violențele au escaladat weekendul trecut în Nagorno-Karabah. Luptele, care au continuatt timp de 4 zile, au dus la moartea a zeci de persoane, fiind cea mai gravă escaladare a conflictului din ultimii ani, Autoritățile din Armenia au anunțat sâmbătă dimineață că Azerbaidjanul a lansat atacuri aeriene și de artilerie asupra regiunii Nagorno-Karabah, în timp ce oficialii de la Baku au declarat că au condus „o contraofensivă ca răspuns la provocări militare”.
În momentul în care au apărut primele victime, Armenia a declarat legea marțială și a mobilizat armata, iar Azerbaidjanul a decretat stare de război în mai multe regiuni. Bilanțul victimelor este și el disputat între cele două țări. Armenia a confirmat duminică 16 decese, peste 100 de persoane rănite și că ar fi ucis 200 de luptători din Azerbaidjan. În schimb, oficialii azeri au anunțat că ar fi ucis 550 de armeni, informație negată de Erevan.
Extrem de multe state au solicitat încetarea otilităţilor. Totodată, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, a cerut „încetarea imediată a ostilităţilor, dezescaladarea şi observarea strictă a încetării focului,” conform unei postări pe o reţea de socializare. Şi purtătorul de cuvânt al ONU a transmis un mesaj al secretarului general prin care se cere încetarea imediată a ostilităţilor. De asemenea, cancelarul german Angela Merkel a cerut o încetare imediată a focului, iar Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit de urgenţă marţi seara în încercarea de a evita un război deschis între Erevan şi Baku, care riscă să destabilizeze regiunea şi să antreneze puterile regionale Turcia şi Rusia.
Poziţia României a fost exprimată prin vocea Minstrului de Externe, Bogdan Aurescu. Acesta a declarat că România face apel către ambele părţi să reia dialogul politic pentru a găsi soluţii prin mijloace paşnice.
