Conflictul din Nagorno-Karabah – de la război la pace

Conflictul din Nagorno-Karabah – de la război la pace

Autor: Alexandru-Marian Crenganiș

 

Zilele trecute s-au desfășurat, sub formă de webinar online, lucrările unei conferințe internaționale dedicate conflictului din Nagorno-Karabah, cu tema "Special Briefing: Conflict in Nagorno-Karabakh: what you need to know about the war between Armenia and Azerbaijan"; evenimentul a fost organizat de Foreign Policy Research Institute / FPRI.

Principalele evaluări ale experților participanți privind geneza, evoluțiile și impactul conflictului din Nagorno-Karabah (la dezbateri au participat: Arzu Geybullayeva, cercetător asociat la Programul Eurasia al FPRI – Arzu deține un master în politică globală de la London School of Economics and Political Science și este redactor-șef și co-director la Imagine Center for Conflict Transformation; Maia Otarashvili, cercetător și director adjunct al Programului Eurasia; Matt Cesare, stagiar din toamna anului 2020 în programul Eurasia de la Foreign Policy Research Institute):

În ultimele două săptămâni s-a înregistrat o explozie de lupte tensionate și conflicte în regiunea Nagorno-Karabah din Azerbaidjan. reizbucnirea conflictului acum 15 zile a reprezentat primul focar semnificativ de lupte între cele două țări din 2016 și cel mai mare de la încetarea focului din 1994.

Situația a devenit critică în ultimile 15 zile deoarece viața s-a schimbat dramatic în Nagorno-Karabah. În timp ce luptele continuă, părțile implicate în conflict se acuză reciproc de folosirea forței armate, precum și de atacarea deliberată cu rachete a unor zone locuite de civili, în afara țintelor propriu-zis militare. Sute de civili și-au pierdut viața deja în aceste lupte. În plus, 70.000 de locuitori au fost evacuați până acum din regiune pentru a scăpa de pericolul militar. Arzu Geybullayeva a remarcat că acest conflict poate fi clasificat ca o criză umanitară. Expertul a declarat: “Costul uman al conflictului este uitat în cele mai multe evaluări ale experților". Numărul victimelor de ambele părți este cel mai mare de la încetarea focului din 1994 chiar și fără cunoașterea unui număr fie și aproximativ de victime din partea azeră; guvernul azer a refuzat în mod constant să facă publice statisticile proprii privind victimele conflictului.

Conflictul dintre Erevan și Baku asupra regiunii disputate nu aduce nimic nou, iar obiectivele celor două părți au rămas aceleași. Locuitorii din Nagorno-Karabah ar dori, de preferință, să se alăture Armeniei (și semenilor lor etnici) ca stat. Nici o țară din lume nu recunoaște însă Nagorno-Karabah ca parte a Armeniei sau chiar ca stat independent de Azerbaidjan (și, foarte probabil, cu mici excepții, nici nu va recunoaște). Baku ar dori să păstreze în acest fel regiunea pe termen nelimitat. Baku dorește ca Armenia să se retragă complet din regiune și promite să acorde cetățenia azeră populației din Nagorno-Karabah.

Geybullayeva a reiterat faptul că, potrivit declarațiilor repetate ale oficialilor de la Baku, reiterate în ultimele două săptămâni, Azerbaidjanul nu va reveni la masa negocierilor până când forțele armate ale Armeniei nu vor părăsi teritoriul azer. Cu toate acestea, premierul Armeniei a declarat fără echivoc că forțele țării sale nu vor pleca din regiune. Activiștii anti-război din ambele țări, a remarcat Geybullayeva, au fost „marginalizați”, chiar dacă prezența lor este esențială în găsirea unei soluții durabile. Acesta a mai declarat că președintele azer Ilham Alyev se afla într-o  situație politică deloc favorbilă înaintea începerii conflictului. Economia Azerbaidjanului acuză lovituri serioase din cauza pandemiei COVID-19 în acest an. Geybullayeva crede că încetinirea creșterii economice a indus un impact negativ semnificativ asupra reputației lui Aliyev ca președinte și a reputației țării sale pe scena mondială. Angajarea azeră în conflict în Nagorno-Karabah a fost însă acceptată în mod universal de către cetățenii azeri și de opoziție. Mulți cetățeni și lideri din țară, a adăugat Geybullayeva, îl numesc pe Aliyev un adevărat "erou" pentru rolul său în conflict.

În timp ce regiunea Nagorno-Karabakh reprezintă doar o fracțiune din teritoriul total al Azerbaidjanului și nu este o regiune foarte cunoscută pentru populațiile occidentale, influența pe care acest conflict ar putea-o avea asupra geopoliticii internaționale este considerabilă. Maia Otarashvili a menționat cât de repede sunt captate puterile regionale și cât de serios iau marile capitale acest conflict.

Rusia și Turcia sunt statele cele mai active în acest conflict. Pentru prima dată Turcia este extrem de vocală în conflictul din Nagorno-Karabah și dorește, la nivel retoric, o soluționare pașnică a conflictului, participând efectiv, însă indirect, la derularea acestuia; această activitate extrem de activă a Ankarei poate fi văzută ca indicator al dorinței Turciei de a se reafirma din nou ca o mare putere. În schimb, Moscova are relații foarte bune cu ambele țări, inclusiv având o bază militară în Armenia și un acord substanțial de vânzare de armament cu Azerbaidjanul. Kremlinul este, de asemenea, membru al Grupului de la Minsk (împreună cu Franța și Statele Unite), care a încercat fără succes să medieze  conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan, la nivelul co-președinților acestuia.

Geybullayeva consideră că eșecurile Grupului de la Minsk de a face progrese în soluționarea conflictului provin din  lipsa de transparență și neimplicare a tuturor părților implicate la nivel statal, dar și a societății civile. Geybullayeva a adăugat, de asemenea, că ideea de a introduce forțe ruse de menținere a păcii în Nagorno-Karabah nu ar fi eficientă, considerând că forța de menținere a păcii a unei alte țări (posibil o altă țară europeană) ar avea mai mult sens. Turcia, pe de altă parte, se dedică în mare măsură sprijinirii părții azere.

Dr. Aaron Stein a remarcat pe tema angajamentului Turciei față de conflict că status-quo-ul creat după sfârșitul Războiului Rece nu mai servește intereselor Turciei. Turcia dorește să promoveze o legătură mai puternică cu Baku și, de asemenea, ar dori să se implice suficient în conflict pentru a avea un loc influent la masa negocierilor atunci când va veni momentul respectiv. Influența Rusiei la Baku a scăzut semnificativ de la ultima explozie din 2016, iar Turcia a intervenit în schimb în mod activ în sprijinirea politică și economică a regimului azer. Turcia are relații tensionate cu Armenia de peste un secol și nu s-a implicat prea mult în Nagorno-Karabah până de curând.

Experții prezenți la acest webinar au mai declarat că, pe lângă Turcia și Rusia, mai sunt implicate în eforturile de soluționare a acestui conflict Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, Israel și Iran. În ceea ce privește UE, Geybullayeva consideră că lipsa de comunicare a Uniunii este extrem de gravă și dă percepția că Bruxellesul nu prioritizează regiunea. Aceasta a mai adăugat că, deși UE a început să fie interesată de acest conflict, se poate aprecia că ar fi deja prea târziu pentru a se putea opri luptele. Uniunea Europeană ar putea pierde o influență semnificativă în regiune dacă nu acționează la întregul său potențial. Dacă UE nu face nici o mișcare considerabilă pentru a-și afirma influența, regiunea ar putea deveni dominată pe termen mediu și lung de către Turcia și Rusia.

Statele Unite au făcut prea puțin până acum pentru prevenirea și/sau soluționarea conflictului. Acest lucru se poate datora alegerilor prezidențiale care vor avea loc luna viitoare, iar Casa Albă pare prea preocupată pe agenda electorală internă pentru a se putea concentra asupra regiunii Nagorno-Karabah. Rolul Israelului este mic, dar Geybullayeva a menționat că Israelul vinde în mod activ arme și echipamente tehnice de supraveghere părții azere. În ceea ce privește Iranul, care se învecinează cu Azerbaidjanul și Armenia la granița sa nordică, Stein a menționat că rolul său în conflict este mic și că există o pondere mai mare în ceea cum va decide Putin să acționeze ca răspuns la conflict comparativ cu acțiunea Teheranului. Geybullayeva a adăugat de asemenea că Iranul urmărește cu atenție regiunea, dar foarte probabil nu se va implica în conflict în mod direct, cu forțe armate.