Conflictul din Nagorno-Karabah – noi evaluări

Autor: Alexandru-Marian Crenganiș

Zilele trecute s-au desfășurat, sub formă de webinar online, lucrările unei conferințe internaționale dedicate conflictului din Nagorno-Karabah, cu tema The “frozen conflict” in Nagorno Karabakh is no longer “frozen”.

Principalele evaluări ale experților paricipanți privind geneza, evoluțiile și impactul conflictului din Nagorno-Karabah (la dezbateri au participat dr. Gerard Toal (Gearóid Ó Tuathail) – profesor la Școala de Afaceri Publice și Internaționale din Virginia Tech și dr. John O'Loughlin – profesor de geografie la Universitatea din Colorado, Boulder, iar moderatorul dezbaterii a fost Maia Otarashvili, cercetător și director adjunct al Programului Eurasia):

Potrivit experților, Federația Rusă a început să se implice din ce în ce mai mult în soluționarea acestui conflict: bunăoară, la inițiativa acesteia a fost semnat un armistițiu de încetare a focului; în același timp, și Uniunea Europeană a început să se implice mai mult, în timp ce Statele Unite au încă o implicare modestă. O declarație de poziție din SU a venit nu din partea administrației actuale, ci a lui Joe Biden – acesta avertizează că Turcia și Iranul nu trebuie să se implice în acest conflict.

Dr. Gerard este de părere că avem de a face, în acest conflict, cu moștenirea unui ideal sovietic. Acest conflict, ca și cel din Iugoslavia, are la bază criza de legitimitate a Uniunii Sovietice de la începutul anilor 80. Acestă criză a afectat federațiile care au avut la bază principii totalitariste, creând un vid de putere și ducând la insecuritate locală. Această problemă a puterii (și deopotrivă a insecurității) a fost exploatată de liderii grupurilor etnice locale.

Potrivit acestuia, ce se întămplă în Nagorno-Karabah poate fi pus în conexiune cu începerea punerii în discuție a granițelor trasate de autoritățile comuniste, dar și cu vacuumul local de putere, care a fost speculat de lideri etnici. Acest mic teritoriu a devenit vital pentru identitatea națională a două state ce au făcut parte din URSS. Practic, un stat vrea să protejeze acest teritoriu în forma sa actuală, iar celălalt dorește să îl preia. Acest conflict este folosit de către ambele state în scopuri politice interne, pentru ca actualele regimuri politice de la Baku și Erevan să își poată consolida puterea internă.

Sunt 6 viziuni diferite când vorbim de acest teritoriu disputat:

• Republica NKO creată de sovietici.
• Republica NKR din 1991 după destrămarea URSS.
• Republica din anul 1994, teritoriu format în urma războiului dintre Armenia și Azerbaidjan.
• Republica din anul 2006.
• Republica Arțak, teritoriu care are legătură cu trecutul istoric al Armeniei.
• Ultima republică (aceasta este diferită de cea istorică, unde se găsesc biserici, morminte și artefacte).

Pe de cealaltă parte, Azerbaidjan pretinde că acest teritoriu este al său din punctul de vedere al dreptului internațional și că acesta a fost ocupat de către Armenia. Azerbaidjanul face referire la NKO, teritoriu inițial creat de către Republica Sovietică. Armenia, pe de altă parte, invocă în mod sistemic dreptul la autodeterminare. Potrivit dr. Gerard, ambele retorici sunt utopice și sunt folosite de către cele două state pentru a disloca în regiune forțe armate, ignorând dreptul fundamental al oamenilor de a se întoarce acasă.

Potrivit Dr. John O'Loughlin, este important să aflăm ce gândesc și ce simt cetățenii din aceste zone de coflict. Potrivit acestuia, în Zona Extinsă a Mării Negre din 2014 au mai fost adăugate pe lista conflictelor înghețate din această regiune Crimeea și Donbasul.

Dr. John O'Loughlin a efectuat recent o cercetare științifică în această regiune, fără implicare politică – cercetare care a fost împărțită în trei etape. Prima a avut loc acum 10 ani în Abhazia, Osetia, Transnistria și Nagorno-Karabah, apoi a doua etapă s-a derulat după anexarea Peninsulei Crimeea, iar cea de a treia etapă a acoperit 6 state din fosta URSS (Georgia, Armenia, Kazahstan, Ucraina, Belarus și Republica Moldova).

Au fost chestionate cu această ocazie peste 12.000 de persoane. De asemenea, de pe această listă lipsește Azerbaidjan deoarece nu s-a putut realiza în această țară o investigație independentă (autoritățile de aici doreau să se implice în derularea investigației, fiind vorba de o temă sensibilă – Nagorno-Karabah).

Opțiunile, nevoile, structura și așteptările populației din aceste regiuni au suferit modificări substanțiale după începerea războaielor care s-au produs în regiunile respective. Transnistria nu prezintă schimbări semnificative la acest capitol. În schimb, în Osetia de Sud (care avea o mare minoritate georgiană înainte de război), în prezent 90% din populație sunt cetățeni din Osetida de Sud (osetini), în timp de doar 10% din populația locală mai sunt georgieni. În Nagorno-Karabah se constată același proces de modificare a compoziției etnice; minoritatea azeră din Azerbaidjan a plecat din cauza conflictelor, în timp ce minoritatea armeană a rămas; în regiunea Navgorno-Karabah se poate consemna astfel cea mai mare migrare a a unei etnii în spațiul post-sovietic.

Cercetarea realizată de către dr. John O'Loughlin a încercat să identifice definiția geografică a Nagarano-Karabah. Foarte puțini oameni consideră că teritoriul actual al Nagrano-Karagah coincide cu fosta republică creată de sovietici. De asemenea, o majoritate considerabilă consideră că teritoriul respectiv ar fi reprezentat de Republica NKO controlată de Armenia. Cel mai mare suport îl are ipoteza potrivit căreia Nagorno-Karabah ar fi de facto un teritoriu care are legătură cu trecutul istoric și religios al Armeniei.

De asemenea, această întrebare a mai fost pusă în februarie a.c., înainte de alegerile din Armenia. Și de această dată varianta “NKO” are puțină susținere din partea oamenilor, în timp ce cea mai mare susținere o are varianta „unui teritoriu care are legătură cu trecutul istoric al Armeniei”.

O chestiune interesantă a fost întrebarea din chestionar despre unificarea Nagorno-Karabah cu Armenia. Între anii 2011 și 2013, în ambele părți (Nagorno-Karabah și Armenia), 50% din populație dorea acest lucru. În anul 2020, la aceeași întrebare, 51% dintre armeni au fost de acord cu această variantă, în timp ce, în Karabah, majoritatea s-a declarat împotrivă.

Oamenii au fost întrebați și ce părere au despre implicarea Federației Ruse. Mulți oameni din Karabah cred că regiunea lor este mai apropiată de Rusia decât de Vest. De asemenea, aceștia consideră că orientarea externă a regiunii ar trebui să fie îndreptată doar către Federația Rusă.

Studiul respectiv a mai încercat să arate suportul celor 12 state din fosta URSS pentru Federația Rusă, precum și relațiile dintre statele post-sovietice. Rezultatele acestui studiu diferă; de exemplu, în Georgia și Ucraina, suportul pentru Rusia este aproape nul, în timp ce sprijinul pentru Rusia este mare și foarte mare în Kazahstan, Armenia, Belarus. Studiul mai arată că cei din Armenia și Karabah doresc relații bune cu Rusia, dar și un nivel ridicat de cooperare militară.

Insă apar și diferențe de viziune între Armenia și Karabah. În timp ce 70% dintre cei care locuiesc în Armenia ar fi de acord ca trupele rusești să staționeze pe teritoriul țării, în Karabah doar 50% din populație ar fi de acord. Tot în aceste două țări, gradul de încredere în Vladimir Putin diferă; în Karabah, președintele rus se bucură de o încredere mai mare decât cea pe care o are în el populația din Armenia.

Experții sunt sceptici cu privire la posibilitatea obținerii rapide a unui acord de soluționare a conflictului.