Minoritatea etnică rusă din statele baltice

Minoritatea etnică rusă din statele baltice

Autor: Dorin Melnic

 

De la destrămarea Uniunii Sovietice, politica Federației Ruse de a-și ,,proteja’’ compatrioții din fostele republici ale URSS s-a axat în special pe diaspora rusă din statele baltice. În Lituania, minoritatea rusă constituie 4,5% din populație; în Letonia – 25,2%; iar în Estonia ponderea se ridică la 24,7%.

Această politică a Rusiei a reprezentat o sursă majoră permanentă de îngrijorare pentru statele baltice, din pricina faptului că Moscova a creat în trecutul recent republici separatiste pe teritoriul Republicii Moldova (Transnistria), Georgiei (Osetia de Sud și Abhazia) și Ucrainei (Donețk și Lugansk), anexând și peninsula Crimeea, parte a teritoriului ucrainean, totul sub pretextul de a proteja minoritatea rusă. De asemenea, administrațiile de la Tallinn, Riga și Vilnius s-au simțit permanent provocate de acțiunile Kremlinului care vizează ,,politicile de apărare a compatrioților’’, războiul informațional și eforturile de ,,izolare a pașapoartelor’’, prin care vorbitorilor de rusă li se oferă pașapoarte și cetățenie rusă.

Cu toate acestea, cele trei state sunt membre ale Uniunii Europene și NATO din 2004, însemnând că fiecare încercare a Rusiei de a destabiliza Estonia, Letonia și Lituania sau de a crea pe teritoriul lor republici separatiste va genera un răspuns din partea NATO.

Începând cu anii 1990, Moscova a întreprins eforturi considerabile de a menține legături cu diaspora rusă din țările baltice. Inițial, principala sursă de tensiune a fost decizia de la începutul anilor 1990 a administrațiilor de la Tallinn și Riga de a nu oferi automat cetățenie rușilor stabiliți în Estonia și Letonia în timpul perioadei sovietice. Astăzi, politicile de cetățenie continuă să conteze, nu doar pentru etnicii ruși fără cetățenia statului lor de reședință, dar și ca o șansă de creștere a influenței ruse, mai ales prin politica Moscovei de a distribui cetățenie și pașapoarte rusești. Pentru a înțelege dinamica complexă cu care se confruntă minoritățile etnice rusești din statele baltice, este necesar să analizăm noile generații de tineri rusofoni și punctele lor de vedere.

Aceste generații născute după ce țările baltice și-au declarat independența de Uniunea Sovietică, fiind practic 30 de ani de atunci, sunt mult mai integrate în societățile baltice și se pot percepe mai mult ca fiind estonieni, letoni sau lituanieni decât părinții sau bunicii lor care au imigrat în perioada sovietică. De asemenea, acești tineri se percep a fi și europeni, nu doar ruși, singura lor conexiune cu Rusia fiind limba. Ei au călătorit și studiat în Europa și își văd viitorul în familia europeană, oferind perspective nuanțate asupra relației lor cu Rusia. Nu văd cu ochi buni ideea protecției Moscovei a compatrioților ruși pe modelul Crimeii și estului Ucrainei.

De asemenea, Kremlinul pare să înțeleagă cât de nedorită și periculoasă ar fi intervenția directă, dincolo de aducerea Rusiei în conflict direct cu NATO. După cum a remarcat un ofițer major al statului rus la întrebarea despre starea planificării de urgență pentru astfel de operațiuni, ,,problema cu statele baltice este că acestea sunt pline de baltici’’, cu alte cuvinte, în ochii lui, locuitorii acestor țări au demonstrat deja voința și capacitatea de a rezista sub cote copleșitoare.

Pe de altă parte, unii etnici ruși sunt dispuși să accepte “sprijinul cultural al Moscovei”, chiar și pașapoartele, pentru a se bucura de o reprezentare politică mai mare, bazată pe identitatea lor etnică.

În concluzie, populația minorității etnice ruse va rămâne un factor major care va implica toate cele trei state baltice. Se poate vedea acest lucru prin modul în care funcționarea interioară a acestor trei țări determină în cele din urmă viața acestui grup minoritar în interiorul granițelor lor. Deși Estonia, Letonia și Lituania sunt percepute ca fiind trei țări aproape identice, pe această temă, diferențele lor devin tot mai pronunțate. Estonia și Letonia sunt mai asemănătoare în asimilarea lor dură și în mijloacele flagrante de expulzare. Lituania a avut mai mult succes în integrarea minorității sale etnice ruse decât vecinii săi din nord, onorând cultura și istoria rusă ca o parte îmbogățitoare a societății sale multiculturale. Totuși, acest lucru a fost posibil datorită faptului că Lituania a avut inclusiv în perioada sovietică un număr mai redus de etnici ruși, permițându-și odată, cu declararea independenței, să ofere cetățenie lituaniană tuturor persoanelor care trăiau pe teritoriul țării.