Minsk II și conflictul din Donbas. Șase ani mai târziu
Alexandru-Marian Crenganiș
Zilele trecute am participat la o conferință sub forma de webinar cu titlul “Minsk II și conflictul din Donbas. Șase ani mai târziu”. Această conferință a fost organizată de către Institutul Kennan din Statele Unite. Moderatorul conferinței a fost William E. Pomeranz, directorul adjunct al Institutului. iar speakerii conferinței au fost: Mykhailo Minakov, redactor-șef la Focus Ucraina Blog; Hanna Shelest, director al programelor de securitate; Brian Milakovsky, analist independent.
Luna februarie 2021 a marcat șase ani de la semnarea Protocolului Minsk II de către liderii Ucrainei, Rusiei, Franței și Germaniei, dociument încheiat în vederea convenirii încetării conflictului din regiunea Donbas a Ucrainei. De atunci, punerea în aplicare a acordurilor Minsk II de către Grupul trilateral de contact condus de OSCE a fost dificilă, cu câteva momente de stabilizare, dar cu un eșec general de a se avansa către etapa de soluționare a conflictelor. În plus, încălcările repetate recente ale armistițiului sunt dovezi că situația se înrăutățește în teren. În cadrul acestui panel, experții au discutat despre ceea ce se întâmplă astăzi pe frontul Donbas, au evaluat implementarea acordurilor Minsk II și au împărtășit realizările majore și neajunsurile cu privire la dezvoltarea situației din regiune.
Hanna Shelest este de părere că, începând cu luna ianuarie a.c,. a avut loc “un nou val de încălcare a armistițiului”. De asemenea, o problemă extrem de mare o reprezintă materialele neexplodate din jurul liniei de contact. Aceasta este încă o problemă uriașă atât din punct de vedere militar, cât și din punct de vedere civil.
Mai mult, din luna ianuarie a.c., “am început să vedem că nu numai lunetiștii sunt activi acolo, dar sunt folosite din ce în ce mai multe arme mai grele. Ceea ce este important este că nu numai partea ucraineană raportează acest lucru, ci și observatorii OSCE, prin rapoartele lor de monitorizare, arată că asistăm la o întoarcere a armelor grele din teritoriile necontrolate mai aproape de linia de contact, ceea ce reprezintă o tendință destul de periculoasă”.
Din cauza pandemiei, potrivit Hannei Shelest, “autoritățile ruse și împuterniciții ruși au început să folosească restricțiile pandemiei ca scuză pentru a limita libera circulație a persoanelor la linia de contact. Situația ucraineană a fost destul de delicată de ani de zile, deoarece, dacă se compară oricare dintre celelalte zone de conflict, de obicei, oamenii din două părți se mișcă rar”.
Hanna Shelest: “De obicei, sunt grupuri mici de oameni care trec zilnic peste linie. Între teritoriile controlate și cele necontrolate avem zilnic zeci de mii de oameni care trec linia din cauza problemelor personale. Deci, cu pandemia, am avut situații regulate în care oamenii sunt doar împiedicați să treacă linia și au existat chiar incidente negative atunci când oamenii au rămas blocați în zona gri”.
Brian Milakovsky apreciază că este destul de ușor de înțeles că petrecem atât de mult timp atunci când discutăm despre procesul de la Minsk vorbind prioritar despre negocierile către soluționarea politică finală. Viața, proprietatea, sănătatea mai multor milioane de oameni sunt în joc și, totuși, o mare parte din procesul de la Minsk se învârtte în jurul politicilor Ucrainei și Rusiei și incompatibilității de bază a interpretărilor acestora asupra acordurilor.
Pentru a se ajunge la un compromis reciproc acceptabil care ar duce la o rezoluție politică finală negociată,”ar fi nevoie de o aliniere extraordinară a planetelor politice de ambele părți, dar nici până acum nu ne-am apropiat de această aliniere”.
Brian Milakovsky: “Clepsidra economiei se scurge în fața ochilor noștri. Este cu adevărat o problemă reală riscul de a rămâne fără timp. Condițiile economice din părțile controlate de separatiștii din Donbas, așa-numitele Republici Populare Donetsk și Luhansk, sunt catastrofale și se degradează într-un ritm atât de mare încât, dacă această dinamică nu se schimbă în curând, o posibilă soluționare politică ar veni mult prea târziu. Aceste așa-numite Republici Populare vor fi practic neviabile ca spațiu de locuire pentru milioane de oameni care încă le numesc acasă și câteva milioane care ar putea dori în continuare să se întoarcă acasă”.
Mykhailo Minakov este de părere că acordul Minsk-2 a fost conceput pentru a ajuta la începerea gestionării conflictelor, ceea ce ar duce probabil la soluționarea conflictelor. Cu toate acestea, “dacă ne uităm la acest lucru la șase ani de la rezolvare, acest document a devenit sursa problemei. Deci, în 2015, s-a oprit faza activă a războiului când linia frontului, o linie de aproximativ 450 de kilometri, a fost stabilizată și ambele părți au început să creeze aceste scuturi, măsuri de securitate care ar ajuta la protejarea împotriva altor atacuri”.
Până în iulie 2020 a fost în teren un fel de situație stabilizată, cu aproximativ zece până la doisprezece atacuri pe zi pe acest front și doar partea ucraineană a pierdut 20-25 de soldați pe zi. Dar, din august anul trecut, există o speranță pentru un posibil acord Minsk-3. Chiar și termenul a apărut înainte ca documentul să fie propus, iar acest Minsk-3 a fost un simptom al faptului că acordurile mai vechi nu funcționau corect. Deci, practic, până în luna ianuarie a acestui an, încă mai exista speranța că formatul Normandia al procesului de la Minsk va veni cu ceva mai puțin toxic, mai implementabil (Minsk 3) și, în schimb, avem acum o înrăutățire radicală a situației.
Mykhailo Minakov: “Zelensky a fost literalmente ales pe baza așteptărilor mai degrabă decât pe baza promisiunilor – așteptările de pace și de obținere a unui compromis cu Moscova. Cu toate acestea, în acest moment putem vedea că cei 20-30 la sută din populația ucraineană care îl sprijină în mod stabil pe președinte sunt mai înclinați spre acțiuni militare pentru reintegrare. Așadar, simpatiile oamenilor față de politică și președinte se schimbă către o atitudine mai critică față de unitățile separatiste și față de Rusia”.
