Grupul de la Vișegrad - ,,copilul rebel’’ al Europei?

Autor: Dorin Melnic

Grupul de la Vișegrad (acordat după numele localității ungare unde a fost semnat acordul) s-a constituit la 15 februarie 1991 și la înființarea acestuia au participat patru state foste comuniste – Ungaria, Cehia, Slovacia și Polonia – care s-au înțeles să se ajute reciproc în efortul de integrare în UE.

Vreme de 13 ani, cele patru state s-au comportat ca o mică Uniune Europeană a estului. România a dorit să adere la acest grup încă de la început, dar a fost refuzată din cauza mineriadelor și a tulburărilor etnice de la Târgu-Mureș. Acest lucru a contribuit la o și mai mare izolare a României, cu consecințele știute – o aderare mai târzie atât la NATO, cât și la UE.

Potrivit unui raport al economiștilor de la Erste, țările din grupul Vișegrad (sau V4) au aderat la Uniunea Europeană în 2004 din poziția de economii relativ nedezvoltate, dar care prezentau un potențial imens. Cu o populație de peste 64 de milioane, echivalentul a 13% din populația UE, economia țărilor V4 reprezenta doar aproximativ 3.7% din totalul producției Uniunii. Zece ani mai târziu, PIB-ul celor patru a crescut cu 50%, urmând să reprezinte 5.4% din PIB-ul UE.

După extinderea UE din 2004, această alianță nu a mai avut ani în șir vreo importanță politică concretă. Lucrurile s-au schimbat în 2015, odată cu criza refugiaților, când aceste state au făcut apel la apărarea și salvarea Europei creștine. Premierul ungar Viktor Orbán a acuzat Comisia Europeană că ar plănui un schimb de populație în UE, prin relocarea masivă a imigranților musulmani, în timp ce premierul ceh Andrej Babis i-a reproșat Comisiei că a devenit prea politizată. Grupul V4 a ajuns să se remarce prin contrariul a ceea ce avuseseră de gând fondatorii acestuia – anume printr-un soi de agendă anti-integrare, Pe lângă blocarea unei politici comune a UE pentru migranți, putem menționa și pseudo-dezbaterea privind prezumtive standarde mai scăzute pentru produsele alimentare destinate țărilor estice ale UE.

Viktor Orbán s-a pronunțat la anumite ocazii pentru o cooperare bilaterală între Grupul V4 și România, dar președintele Klaus Iohannis a declarat ferm că o astfel de apropiere nu este realistă, mai ales că în interiorul grupului există, practic, două tabere care au din ce în ce mai multe divergențe în ceea ce privește viitorul Uniunii Europene.

Opinia președintelui român s-a dovedit a fi corectă. Deși s-au împlinit 30 de ani de la înființarea Grupului de la Vișegrad, membrii acestuia au început să se înstrăineze unii de alții. Cea mai importantă divergență se bazează pe raporturile cu Federația Rusă. Dacă Polonia consideră Rusia o amenințare și pledează pentru sancțiuni mai dure împotriva Moscovei și pentru desprinderea de cooperarea economică cu aceasta, mai ales când este vorba de livrările rusești de gaz și țiței, în schimb Ungaria are o politică prietenoasă deja istorică față de Rusia. Viktor Orbán se întâlnește cu Vladimir Putin mai des decât oricare alt lider european, Budapesta extinzându-și serios în ultimii ani cooperarea economică cu Rusia și cu țările din Asia Centrală.

În Slovacia, în anul 2019, a fost aleasă președintă Zuzana Čaputová, o politiciană progresivă și liberală. Este singura țară din Grupul V4 care este membră a zonei euro, Slovacia simțindu-se astfel încă și mai puternic parte a nucleului european.

Astfel, Slovacia și Cehia s-au distanțat de agenda Grupului de la Vișegrad, trasată de Orbán – doar chestiunea imigranților ar mai rămâne pe poziția de până acum. În prezent, din grup a mai rămas doar axa Budapesta-Varșovia și nici aceasta nu este atât de puternică pe cât pare la prima vedere.

Cu toate acestea, scăderea influenței Grupului V4 pe plan politic nu ar trebui să fie pentru Bruxelles un motiv de bucurie, ci o lecție. UE ar trebui să învețe pentru politica ei de vecinătate și extindere că este mai productiv să nu tratezi țările unei regiuni ca pe o unitate. Și mai ales că e mai rezonabil să negociezi cu ele de la egal la egal. Negocierea a fost și va rămâne pilonul esențial pentru existența securității și bunăstării la nivel european.