Regimul din Belarus devine din ce în ce mai periculos
Alexandru-Marian Crenganiș
Zilele trecute am fost martorii unui eveniment nemaiîntâlnit până acum. Regimul politic din Belarus a deturnat un avion de pasageri pentru a-l aresta pe Roman Protasevici, un blogger și jurnalist critic emigrat, care a stârnit mânia dictaturii Lukașenko.
Astfel, Belarus a violat dreptul internațional. De asemenea, a încălcat convențile aviației civile, regulile, dar și cutumele internaționale. Este pentru prima dată când un stat execută un act de terorism de acest gen.
Serviciul secret din Bealrus și politția secretă a regimului de la Belarus au reușit deturnarea unui avion de pasageri străini cu o minciună, dar și cu ajutorul unui avion de luptă. Avionul civil decolase dintr-o țară membră UE (de la Atena).
Deturnarea avionului a avut loc în jurul orei 14:45, ora locală din Belarus, atunci când o cursă Ryanair care făcea legătura între Atena și Vilnius a fost forțată să aterizeze pe aeroportul din Minsk, după ce cineva ar fi anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului, motiv pentru care autorităţile din Belarus au ridicat un avion de vânătoare, un MIG 29, care a forţat această cursă civilă să aterizeze la Minsk.
După mai multe ore de așteptare și presiuni făcute de lideri ai Uniunii Europene, avionul și-a reluat zborul și a aterizat în siguranță în Lituania, la Vilnius.
Se pare că deturnarea avionului ar fi fost făcută de agenții KGB din Belarus. CEO-ul Ryanair, Michael O’Leary, a declarat că există posibilitatea că în avion să fi fost și agenți ai KGB belarus. Această informație a fost infirmată după ce primul-minstru grec Kyriakos Mitsotakis a dat asigurări că nu există nicio dovadă a prezenței agenților KBG sau a altor servicii secrete în avionul deturnat.
Primul-mistru al Greciei a mai declarat că această deturnare este un act de piraterie susținută de statul Belarus.
Miza acestei deturnări, aşa cum o califică toată comunitatea internațională, era de fapt ca autorităţile din Belarus să reuşească să îl aresteze pe Roman Protasevici, un activist şi jurnalist de 26 de ani din Belarus, pe care atât guvernul şi regimul lui Lukașenko, dar mai ales serviciile de securitate, îl căutau pentru a-l aresta, după ce acesta a relatat despre protestele împotriva regimului lui Lukașenko, fiind acuzat de instigare la ură rasială şi de instigare a populaţiei la proteste; s-a ajuns astfel inclusiv la acuzaţii de terorism, motiv pentru care există mai multe voci care afirmă că tânărul jurnalist şi activist riscă să fie executat.
Această acțiune a Belarusului a fost condamnată de Uniunea Europană, NATO și, separat, Statele Unite. De asemenea, și liderul opoziției din Belarus a condamnat acest incident: “De acum încolo, nici o persoană care călătorește deasupra Belarusului nu are garanția unui zbor sigur. Pentru că președintele Lukashenko a creat, de unul singur, un scandal internațional și a folosit aviația militară împotriva cetățenilor pașnici europeni și cei ai Belarusului, cu scopul de a pedepsi o singură persoană”.
După valul de condamnări internaționale, Belarus a reacționat. Oficialii din Belarus susțin că aceștia ar fi primit un meaj de la gruparea teroristă Hamas, prin care se spunea că, dacă nu îndeplinesc cererile acestora, avionul va sări în aer. Un purtător de cuvânt al Hamas, Fawzi Barhoum, a negat că gruparea are vreo legătură cu incidentul.
În apărarea Belarusului, a sărit Rusia, un aliat al Belarusului. Aceasta acuză Occidentul de ipocrizie pentru felul în care a reacționat. Totodată, Kremlinul a susținut că ceea ce s-a întâmplat în Belarus s-a desfășurat în conformitate cu regulile internaționale și a cerut o „evaluare echilibrată” a incidentului de către instanțele aviației civile internaționale.
După acest incident, liderii Uniunii Europene s-au reunit în data de 24 mai pentru a stabili noi sancțiuni pentru Belarus. Într-o declarație adoptată în seara zilei de 24 mai, șefii de stat și de guvern din UE cer impunerea de sancțiuni atât împotriva unor „entități”, cât și a unor persoane particulare din Belarus.
Avioanele companiilor din Belarus nu vor mai avea voie să zboare în spațiul aerian al Uniunii Europene și nici nu vor avea acces pe aeroporturile din UE. De asemenea, avioanele companiilor din UE vor evita să zboare în spațiul aerian al Belarusului.
Liderii europeni cer, de asemenea, Organizației Internaționale a Aviației Civile să deschidă de urgență o anchetă asupra acestui „incident fără precedent și inacceptabil”.
Tot în această declarație se mai cere eliberarea imediată a activistului Roman Protasevici și a prietenei acestuia, Sofia Sapega. De asemenea, un alt punct al declarației arată că liderii europeni sunt solidari cu Letonia în urma „expulzării nejustificate” a diplomaţilor săi acreditaţi la Minsk.
După aceste declarații, au început să apară și efecte. Companiile Lufthansa, SAS, Air France, LOT, Singapore Airlines, Finnair şi AirBaltic se află între operatorii aerieni care au anunţat că nu vor mai zbura deasupra Belarusului.
Insă acesta decizie a înfuriat Rusia. Pentru a contracara acestă decizie, Rusia a luat decizia temporară de a nu mai permite avioanelor din Franța și Austria care ocoloesc spațiul aerian al Belarus să mai aterizeze la Moscova.
Un zbor Viena-Moscova al companiei Austrian Airlines a fost anulat, în data de 28 mai, după ce Rusia a cerut ca avionul să survoleze Belarusul. În chip similar și compania AirFrance și-a anulat pentru a doua zi consecutiv un zbor Paris-Moscova, după ce nu a primit permisiune de aterizare. Nu este clar pentru moment dacă decizia Moscovei este una de durată sau temporară, dar aceasta ar putea atrage măsuri similare pentru compania rusească Aeroflot.
De asemenea, tot în data de 28 mai, Organizația Internațională a Aviației Civile a ONU a anunțat că va face o anchetă rapidă privind decizia regimului Lukașenko de a forța aterizarea aeronavei Ryanair.

