Evoluții geopolitice recente în Europa de Est

Alexandru-Marian Crenganiș

Zilele trecute a avut loc o prezentare online cu titlul “Evoluții geopolitice recente în Europa de Est”. Această prezentare a fost suținută de Vladimir Socor, analist politic al Fundației Jamestown din SUA. Evenimentul a fost organizat de Institutul Diplomatic Român, iar moderatorul a fost doamna Ileana Racheru, directorul Direcției Furnizare din cadrul Institutului Diplomatic Român.

Domnul Socor apreciază că există o difernță majoră între Ucraina și Molova în ceea ce privește peisajul politic intern. Ucraina a cunsocut până la venirea la putere a partidului lui Zelenski un sistem de guvernare mixt (prezidențial, parlamentar) cu predominare în parlament timp de aproape 30 de ani.

Zelenski a desfințat practic acest sistem. A obținut 73% din voturi în alegerile prezidențiale, iar partidul său a obținut o majoritate constituțională în parlament. Astfel, sistemul vechi de partide a fost distrus.

Acest lucru s-a mai întâmplat în Franța, Republica Moldova dar și în Armenia. Acestea sunt trei cazuri în care un lider puternic în fruntea unui partid puternicpractic distruge sistemul partidelor parlamentare și instituie pentru un timp mai îndelungat sau mai puțin îndelungat o guvernare monocoloră cu o largă majoritate în parlament.

Guvernarea lui Zelenski a dezamăgit repede, sistemul său find în curs de fragmentare. Atât președintele cât și partidul înregistrează scăderi foarte dramatice în sodajele de opinie. La următoarele alegeri din Ucraina este probabil că sistemul va reveni la cel de dinaintea propulsării lui Zelenski.

Scăderea acesta are 2 explicații. Prima explicație are legătură cu președintele Zelenski și anturajul său apropiat, care nu sunt calificați pentru guvernare. Anturajul imediat este format din producători de televiziune și din profesioniști ai campaniei electorale, care printr-o operațiune foarte reușită de manipulare a opiniei publice au reușit câștigarea alegerilor. Dar, din păcate, aceștia sunt inapți pentru guvernare.

La Kiev nu guvernează cabinetul de miniștri, guvernează defacto Zelenski cu anturajul său imediat. Figura dominantă din anturaj este șeful Admistrației Prezidențiale, Andrii Yermak. Acesta pare să îl controleze pe Zelenski. De asemenea, apar întrebări foarte serioase cu privire la loialitatea lui Yermak față de statul ucrainean.

Zelenski și apropiații săi au venit cu formula democrației directe. Ei au venit practic la putere printr-o formulă plebiscitară și, într-adevăr, își doresc să guverneze prin instrumentul referendumului.

Deocamdată apropiații lui Ze nu au reușit să treacă prin parlament legistlația referitoare la referndum dar își propun să facă acest lucru și să scoată la referendum inclusiv unele teme care nu trebuie tratate prin referendum, cum ar fi orientarea externă a Ucrainei.

Cealaltă problemă pe care Zelenski nu a reușit să o rezolve este problema oligarhiei. Odată cu administrația Biden, a revenit în atenția SUA și politica Obama de dezoligarhizare a Ucrainei. Admistrația Trump nu a insistat pe acest aspect, iar acum adimistrația Biden insistă din nou.

Rcentă vizită a Secretarului de Stat SUA Anthony Blinken la Kiev a arătat în mod clar acest lucru, cerința dezoligarhizării devenind la fel de proeminentă în discursul american ca și lozinca luptei împotriva corupției.

Zelenski încearcă să se conformeze acestor imperative. Acesta a alcătuit o listă nominală de oligarhi care are deocamdată 13 candidați. Grupul lui Zelenski este foarte incompetent și încă nu știm cum va gestiona procesul de dezoligarhizare.

O problemă nerzolvată și nediscutată este problema descentralizării, coroborată cu cea a slabului control central al Kievului asupra unor mari orașe, în frunte cu Harkiv și Odesa. În ambele orașe, potentați locali dețin controlul iar aceștia negociează cu Kievul în ce măsură să asculte sau să îndeplinească instrucțiunile guvernului central.

În cazul orașului Odesa, acestă situație este de interes pentru România și Republica Moldova. Influența rusească râmâne foarte puternică în regiunea Odesa, înclusiv în partea basarabenă a regiunii Odesa.

Euromaidanul și administrația Poroșenko au efectuat o ruptură de Rusia, probabil definitivă și ireversibilă. În timpul lui Poroșenko, Ucraina a avut o creștere economică record dar și o politică de derusificare. Această evoluție a fost facilitată de cotropirea Crimeei și Donbasului de către Rusia. Această cotropire a scos din sistemul electroal milioane de rusofoni și rusofili.

Ucraina nu va primi curând statutul de membru NATO. Opoziția din partea principalelor vest europene este mult prea puternică în acest domeniu. Deși politica ușilor deschise este valabilă, în practică acest lucru nu mai este valabil, însă a apărut un substitut parțial pentru statutul de membru.

În ultimii ani, Statele Unite, Marea Britanie și Canada, în mod oficial însă înafara cadrului NATO, susțin Ucraina din punct de vedre militar cu armament, cu instrucție militară etc. Acest ajutor ocolește NATO.

Negocierile prinvind Donbas au loc pe două paliere, formatul Normadia și Grupul Minsk. Formatul Minsk se numește oficial trilateral, constând din trei state, Ucraina, Rusia și  OSCE, dar oficial are 5 participanți. Ceilalți 2 sunt Donețkul și Luganskul.

Defapt în cadrul acestui format are loc un dialog nemărturisit între Kiev și Donețkși Lugansk. Kievul încarcă din răsputeri să evite acest dialog. Reușește numai în parte acest lucru, deoarece rușii aplică o tactică elementară. Reprezentantul Rusiei vorbește la începutul fiecărei sesiuni 5 minute, după care îi învită pe reprezentanții Donețk și Lugansk să ia cuvântul.

Zelenski încearcă să obțină o întâlnire bilaterală cu Valdimir Putin. Din primul moment al președinției sale Zelenski a dorit să obțină o întălnire bilaterală cu Putin, dar nu a reușit. Eventualele aranjamente sunt negociate direct către Yermak cu Dmitry Kozak. Ei discută direct prin teleon. Paradoxal este că Yermak negociază și relațiile cu Statele Unite.

Rusia urmărește în Ucraina și Republica Moldova o soluție de federalizare, rebotezată ca statut special.

Republica Molova este singura dintre cele 6 țări membre ale Parteneriatului Estic care încă mai are un sistem real de guvernare parlamentară. Acest sistem este complet nefuncțional. Prăbușirea acestui sistem a avut loc în câteva etape: 2001-2009, când sistemul parlamentar a fost înlocuit cu o largă majoritate comunistă și când Voronin a gestionat o republică  prezidențială, apoi un interludiu de republică parlamentară cu cele 5 partide de coaliție proeuropene, după care Plahotniuc a monopolizat puterea desfințând republica parlamentară.

Moldova nu este o țară de dreapta. Maia Sandu și PAS nu se autodefinesc ca fiind de dreapta. Ei reprezintă interesele tuturor cetățenilor. În schimb, opoziția este de stânga și comunistă.

De asemenea, Moldova este singura țară din cele 6 state membre ale Parteneriatului Estic care are un partid declarat prorus. Tot în Moldova, Putin se bucură de o mare popularitate, fiind chiar cea mai populară persoană publică din Republica Moldova.

Moldova are nivelul subdezvoltat al conștiinței naționale de orice fel - fie cea românească încă minoritară, fie cea moldovenească foarte firavă și lipsită de bază instituțională. Moldovenismul este foarte firav, nu a devenit o conștiință națională. Acest deficit de identitate națională de orice fel este o vulnerabilitate specifică Republicii Moldova.

Moldova este atât de disfuncțională ca stat încât a introduce sau a a insera Transnistria în actualul stat Republica Moldova ar desăvârși dezagregarea statului. Nu numai că ar dezechilibra balanța electorală, dar ar dezechilibra cu totul instituțiile statului.