Tensiuni in Transnistria

Tensiuni in Transnistria

 

Alexandru Crenganiș

 

Situația devine tensionată și în regiunea separatistă Transnistria, controlată de facto de Rusia. Au avut loc recent explozii la trei obiective militare, iar Tiraspolul a introdus cod roșu de alertă teroristă și a anulat parada militară de 9 Mai. La Chișinău, Maia Sandu a convocat de urgență Consiliul de Securitate, iar Kremlinul a calificat evenimentele drept ”îngrijorătoare”.

La 25 aprilie a avut loc o explozie în Transnistria, la sediul Consiliului de Securitate din Tiraspol, fără a fi înregistrate victime. Ministerul Apărării din Ucraina a declarat că ar fi vorba despre o provocare a Rusiei pentru a încălzi” conflictul înghețat din Transnistria.

În ziua de 26 aprilie a.c. au mai avut loc câteva incidente adiționale. Așa-zisul Minister de Interne din regiunea separatistă Transnistria a anunțat că două explozii au fost înregistrate în orașul Maiak din regiunea Grigoriopol. Exploziile ar fi provocat deteriorarea a două antene de telecomunicații care retransmiteau semnalul unor televiziuni și radiouri din Rusia. Nu a fost înregistrată nici o victimă umană, dar ambele antene de mare putere au fost scoase din uz.

De asemenea, în aceeași zi, Președintele Republicii Moldova a convocat o ședință de urgență a Consiliului de Securitate. Maia Sandu a anunțat la finalul ședinței Consiliului de Securitate că este vorba despre ”o escaladare a situației” din Transnistria și despre ”tensiuni între diferite forțe din interiorul regiunii interesate de destabilizarea situației”.

Aceasta a condamnat orice povocări și tentative „de a atrage Republica Moldova în acțiuni ce pot pune în pericol pacea în țară”. „Chișinăul insistă pentru soluționarea pașnică a conflictului Transnistrean”, a declarat Maia Sandu.

Printre deciziile luate de Consiliul Suprem de Securitate din Republica Moldova se numără creșterea intensității verificărilor circulației în proximitatea zonei de securitate, creșterea intensității patrulării și verificărilor pe teritoriul Republicii Moldova și la frontieră, creșterea nivelului de alertă în ceea ce privește securizarea obiectivelor de infrastructură critică, creșterea nivelului de alertă a tuturor instituțiilor responsabile de asigurarea ordinii publice și securității.

Auto-proclamatul președinte al regiunii separatiste moldovenești Transnistria, Vadim Krasnoselski, a declarat că urmele atacurilor asupra teritoriului ar duce în Ucraina; potrivit acestuia, președinta Moldovei, Maia Sandu, ar trebui „să nu vorbească despre ceea ce nu cunoaște”. Maia Sandu declarase inițial că „intențiile de escaladare pornesc de la forțe pro-război din interiorul Transnistriei”.

Imediat după aceste incidente, au început să apară și reacțiile Occidentului.

Statele Unite au avertizat împotriva unei tentative de escaladare a tensiunilor. "Monitorizăm situaţia cu atenţie. Reafirmăm apelul Guvernului moldovean la calm ca reacţie la aceste incidente şi susţinem total integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova; respectăm neutralitatea sa, garantată prin Constituţie", a declarat Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american.

"Nu cunoaştem toate detaliile despre ce s-a întâmplat, dar rămânem preocupaţi în legătură cu potenţialele tentative de escaladare a tensiunilor. Moldova este un partener puternic, ne asigurăm că au ceea ce este necesar pentru a răspunde la consecinţele regionale ale agresiunii Rusiei în Ucraina", a subliniat Ned Price.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi-a exprimat solidaritatea cu Moldova. "Sunt pe deplin solidar cu Moldova în această perioadă complicată şi dificilă. Transnistria n-ar trebui folosită ca un cal troian pentru a creşte tensiunea în regiune", a scris oficialul european.

Institutul american pentru Studierea Războiului (ISW) a realizat un raport despre evenimentele din Ucraina. ISW arată că Rusia este cea care organizează aceste atacuri “sub steag fals”, pentru a da impresia că Ucraina desfășoară acțiuni de sabotaj pe teritoriul separatist al Republicii Moldova și pentru a-și crea condiții pentru acțiuni ulterioare pe acest front. 

Concluzii: Incidentele din Transnistria confirmă intențiile Federației Ruse de dezvoltare a frontului din sudul Ucrainei spre Odesa, Nikolaev și regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova.