BRICS – obiective pentru viitor
Dorin Melnic
În ultimele două decenii a avut loc o restructurare uimitoare a puterii economice globale. Acest lucru a fost determinat în primul rând de ascensiunea Chinei și, într-o măsură mai mică, a statelor BRICS în general – care, pe lîngă gigantul din Asia de Est, includ Brazilia, Rusia, India și Africa de Sud.
Pe măsură ce acest grup a devenit din ce în ce mai formalizat și instituționalizat (găzduind summit-uri regulate și înființând organisme colective), mulți observatori s-au îngrijorat că influența crescândă ar putea fi însoțită de normalizarea formelor autoritare ale ,,capitalismului de stat’’ și chiar de destrămarea ordinii liberale.
În plus, preocupările multor liberali occidentali au reapărut după invazia Rusiei în Ucraina, cât și după încercările recente ale statelor BRICS de a deschide ușile pentru noi potențiali membri.
Cyril Ramaphosa, președintele Africii de Sud, a precizat că Arabia Saudită este pregătită să adere la BRICS, declarație venită în urmă încheierii, în data de 16 octombrie a.c., a unei vizite de stat de două zile la Riyadh, unde Ramaphosa s-a întâlnit cu Mohammed bin Salman, prințul moștenitor al Regatului Saudit.
,,Națiunile BRICS se vor întâlni într-un summit anul viitor sub președinția Africii de Sud, iar o posibilă aderare a Arabiei Saudite va fi luată în discuție”, a menționat președintele sud-african.
Discuțiile dintre Arabia Saudită și Africa de Sud au avut loc pe fondul unei dispute între Riad și Washington cu privire la decizia Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol de a reduce cotele de producție cu două milioane de barili pe zi pentru luna noiembrie a.c. Președintele Joe Biden a amenințat Regatul Saudit cu ,,consecințe” nespecificate și și-a acuzat cel mai important aliat din lumea arabă de afiliere față de Rusia în războiul din Ucraina. Mulți oficiali americani au cerut întreruperea cooperării cu Riadul, cum ar fi oprirea vânzărilor de arme ori retragerea sprijinului militar.
Pentru a înțelege ce ar putea motiva Arabia Saudită de a dori să adere la BRICS, o țară deja înalt-dezvoltată, trebuie să ne uităm la faptul că economia sa este foarte dependentă de energie și amenințată pe termen lung de decarbonizarea globală, iar modernizarea politică internă se desfășoară încă destul de lent. Fiind un stat autoritar, Riadul trebuie să caute surse de legitimitate internă și internațională. Legăturile comerciale din ce în ce mai dense cu China vor fi esențiale pentru acest demers, prin diversificarea simultană a economiei și a surselor de sprijin internațional.
La rândul ei, Brazilia se pronunță pentru aderarea Argentinei la BRICS. Celso Amorim, fost ministru de externe în timpul președenției lui Luiz Inácio Lula da Silva (2003-2010; acesta a candidat din nou la alegerile prezidențiale din Brazilia din acest an, urmând să îl înfrunte în turul doi pe actualul președinte al țării, Jair Bolsonaro, în data de 30 octombrie a.c.), afirmă că includerea Argentinei ar spori sfera de influență economică și politică a grupului BRICS în America de Sud.
În plus, Amorim este de părere că, dacă Lula ar fi reales președinte, Brazilia ar putea oferi un sprijin semnificativ în încercările comunității internaționale de a soluționa criza din Ucraina.
,,El (Lula) are aptitudinile necesare de a lua parte la eforturile de negociere, care trebuie să fie conduse de Uniunea Europeană și Statele Unite, cu participarea Chinei, desigur. Brazilia poate fi de asemenea o țară importantă, cu o voce care să răsune în lumea în curs de dezvoltare. Ca organizație, BRICS ar fi de ajutor”, a adăugat Amorim.
Pe moment, Argentina se află într-o periodă economică foarte grea. Inflația este destul de ridicată, iar moneda națională s-a devalorizat drastic. Un dolar american cumpăra un peso înainte de 2001; un deceniu mai târziu cumpăra de la opt până la zece pesos; și, după încă un deceniu, acum cumpără 148. Datoria externă este și ea în creștere. A explodat de la aproximativ 40% din PIB la 160% după criza din 2001, a scăzut din nou la aproximativ 40% odată cu boom-ul mărfurilor până în 2014, iar apoi a crescut încă o dată la peste 100% din PIB până la sosirea pandemiei în 2020.
Dar ce ar însemna ca BRICS să se extindă? Teoretic, noi membrii implică noi resurse care pot fi mobilizate și o putere mai mare în număr.
Pe de altă parte, acești potențiali membri noi pot fi considerați semnificativi din punct de vedere regional, însă nu se numără printre cele mai dinamice și influente state care ar putea adera la acest grup din aspecte economice și diplomatice. În plus, BRICS nu s-ar mai baza pe principiul de ,,economii în ascensiune” la nivel global, în cazul în care s-ar alătura organizației Arabia Saudită, Argentina sau chiar Iran.
Analizând situația Rusiei, constatăm că președintele Vladimir Putin a preferat în ultimele luni să își orienteze activ fluxurile comerciale și contactele economice externe spre statele din BRICS la un nivel fără precedent, pe fondul sancțiunilor occidentale care lovesc economia rusă din cauza conflictului ucrainean.
,,Livrările de petrol către China și India sunt în creștere. Cooperarea agricolă se dezvoltă accelerat, cât și exportul de îngrășăminte rusești spre statele BRICS”, conform președintelui rus.
Rusia dorește de asemenea să elaboreze, împreună cu partenerii săi din BRICS, ,,mecanisme alterative de transferuri internaționale’’ și o ,,valută internațională de rezervă’’, pentru a reduce dependența de euro și dolar.
Un factor care va continua să sporească diminuarea unității acestui grup îl reprezintă relația bilaterală tensionantă dintre India și China, având la bază granița disputată din Himalaya dintre cele două state.
Acestea au purtat un șir lung de runde de discuții militare și diplomatice de la ciocnirea din iunie 2020 dintre forțele indiene și chinezești în valea rîului Galwan, ciocnire care a provocat moartea a cel puțin 20 de soldați indieni. Armata chineză a declarat ulterior că patru dintre militarii săi ar fi fost uciși.
Valea Galwan, în estul regiunii Ladakh, este unul dintre numeroasele focare de tensiune dintre cele două părți de-a lungul graniței de facto cunoscută sub numele Linia de Control Real.
India și China controlează fiecare anumite părți ale frontierei care sunt revendicate de cealaltă parte, iar guvernul de la New Delhi a acuzat în repetate rânduri forțele chineze de incursiuni ilegale pe teritoriul său, fiind sub presiunea de a acționa împotriva activităților de construcții chineze raportate de-a lungul graniței.
Disputa de la frontieră a afectat și alte aspecte ale relațiilor dintre India și China, mai ales investițiile și comerțul.
În urma incidentului de la Galwan, New Delhi a interzis zeci de aplicații chinezești în India, încercând să limiteze investițiile chinezești în sectoarele economice și companiile sensibile, supunând și importurile din China unui control suplimentar.
Anul acesta, conflictul teritorial nu a lăsat o amprentă atât de semnificativă în relația sino-indiană, ambele state luând chiar o poziție comună necesară în luna septembrie a acestui an – acestea susțin ca negocierele de pace pentru războiul din Ucraina să aibă un rezultat definitiv, manifestându-și pentru prima oară public dezacordul față de operațiunile militare conduse de Rusia.
Conflictul sino-indian rămâne însă nerezolvat și ne putem aștepta oricând să revină în actualitate și să sporească din nou tensiunile dintre New Delhi și Beijing.
În concluzie, din perspectiva Europei și a Statelor Unite, statele BRICS (mai puțin Africa de Sud) au devenit, în diferite grade, mai naționaliste și autoritare în ultimul deceniu, diverși analiști politici europeni și americani fiind de părere că acest grup ar putea deveni mai puțin unul economic al puterilor în ascensiune care încearcă să influențeze creșterea și dezvoltarea globală și mai mult unul politic, definit de naționalismul lor autoritar.
Cu toate acestea, se poate aprecia că atât BRICS, cât și blocul transatlantic SUA-Uniunea Europeană, au multe în comun. Din punct de vedere economic, oamenii din întreaga lume par a fi dezamăgiți de globalizarea generată de economia de piață. În acest context, atât Statele Unite, cât și Europa, au rămas uimite de expansiunea Chinei, ajungând să-și propună pe termen lung obiectivul de a trasa noi instituții și mecanisme cu care politica industrială intervenționistă să țină pasul dezvoltărilor economice generate de Beijing.
