Ministrul ucrainean al Apărării: “În acest an se va amplifica în mod semnificativ prezența militară navală NATO în Marea Neagră”

Agenda reuniunii de la Bruxelles a miniștrilor Apărării din țările NATO
În urma reuniunii de la Bruxelles a miniștrilor Apărării din țările NATO (12-14 februarie 2019), au fost adoptate măsuri privind consolidarea capacităților de răspuns ale Alianței și capacităților de „reacție imediată și decisivă la orice viitoare criză”. Forțele de reacție rapidă ale NATO vor include (în cadrul conceptului “Four Thirties’. New Readiness Initiative”), 30 de nave de luptă, 30 de batalioane terestre și 30 de escadrile aeriene, gata să fie dislocate în raioanele de operații în circa 30 de zile.
La reuniune au fost discutate teme precum controlul armamentelor, operațiunile și misiunile actuale ale Alianței (inclusiv cele din Afganistan, Kosovo, Irak și operațiunile maritime), apărarea europeană, cooperarea europeană în domeniul apărării, Acordul INF.
Potrivit secretarului general al Alianței, Jens Stoltenberg, “Ne pregătim pentru o lume fără INF. Toți participanții au convenit că încălcarea Acordului INF de către Rusia generează o amenințare semnificativă la adresa securității transatlantice. Toți membrii NATO apreciază că sistemele de rachete SSC-8 dezvoltate și desfășurate de Rusia reprezintă un risc important la adresa securității noastre. Aceste sisteme sunt mobile și greu de detectat. Ele pot lovi orașe europene și pot purta armamente convenționale sau nucleare… NATO analizează consecințele retragerii din Tratat a Rusiei. Orice pas în această direcție va fi defensiv, măsurat și coordonat. Nu avem intenția de a desfășura noi rachete nucleare în Europa. Nu vrem o nouă cursă a înarmărilor”.
Jens Stoltenberg: “Noua Inițiativă va face ca NATO să fie capabilă să se descurce într-o lume din ce în ce mai impredictibilă și nesigură. Rațiunea de a avea o Alianță mai sigură și mai puternică este aceea de a preveni un conflict, nu de a provoca unul. Nu vom urma Rusia în oglindă cu ceea ce va face ea, nu vom răspunde după principiul “rachetă pentu rachetă”, dar trebuie să prevenim o nouă cursă a înarmărilor…. Și secretarul de stat american al apărării a transmis un mesaj foarte clar și puternic privind angajamentul de neclintit al SUA față de NATO și față de Articolul 5”.
Evaluarea Ministerului român al Apărării
Potrivit Ministerului român al Apărării, "În cadrul discuţiilor, miniştrii şi-au exprimat îngrijorarea faţă de continuarea de către Rusia a dezvoltării şi dislocării sistemului de rachete SSC-8, prin încălcarea Tratatului INF. A fost subliniat faptul că aceasta reprezintă un risc semnificativ la adresa securităţii euroatlantice şi că NATO va continua să menţină o postură credibilă şi eficientă de descurajare şi apărare. Elementul central al discuţiilor a vizat identificarea implicaţiilor încălcării de către Rusia a tratatului şi modul în care Alianţa trebuie să se adapteze la această nouă situaţie".
Alte rezultate: Au fost aprofundate aspecte referitoare la implementarea Iniţiativei NATO privind creşterea gradului de operativitate şi răspuns (NATO Readiness Initiative/NRI), respectiv conceptul militar de reîntăriri (Reinforcement concept). Totodată, a fost adoptată Directiva Politică 2019, document esenţial pentru direcţionarea planificării apărării în cadrul NATO pentru următorii patru ani, informează MApN.
În cadrul primei zile a reuniunii, un element important şi vizibil pe agenda aliată a fost partajarea echitabilă a responsabilităţilor, se precizează în comunicatul MApN. Astfel, cu prilejul cinei de lucru, a fost subliniată importanţa planurilor naţionale referitoare la implementarea Angajamentului aliaţilor privind asigurarea resurselor alocate apărării (Defence Investment Pledge - DIP), adoptat la Summitul din Ţara Galilor din 2014, pe toate cele trei dimensiuni - Cash/ Capabilities/ Contributions. În context, România şi-a reconfirmat angajamentul pentru continuarea alocării a două procente din PIB pentru cheltuielile de apărare şi pentru menţinerea acestui nivel de alocare în următorii ani.
Ucraina și Marea Neagră
Jens Stoltenberg a declarat că în timpul reuniunii miniştrii apărării au discutat, pe ansamblu, și situaţia din Ucraina, inclusiv incidentul din Marea Azov din luna noiembrie 2018.
În timpul conferinței de presă susţinute după reuniunea Consiliului NATO de la Bruxelles, secretarul general a declarat că ,,Toţi membrii NATO sprijină Ucraina din punct de vedere politic şi practic. Analizăm ce putem face în plus. Avem diverse fonduri de încredere, sprijin pentru securitatea cibernetică şi o cooperare în acvatoriul Mării Negre. Discutăm despre posibilitatea extinderii prezenței noastre în Marea Neagră, unde peste câteva zile vor fi organizate exerciții cu participarea navelor NATO".
Nu au fost numeroase comentarii publice directe privind eventualele noi măsuri pe care le va adopta Alianța în acvatoriul Mării Negre, însă, în urma dejunului de lucru cu ministrul ucrainean al Apărării, Serghei Poltorak, oficialul NATO a declarat că Alianţa Nord-Atlantică analizează posibilitatea extinderii prezenţei în Marea Neagră. Secretarul general al NATO a amintit că ,,NATO şi-a sporit, deja, prezenţa pe mare, în aer şi la sol în cadrul sprijinului acordat Ucrainei". ,,Am discutat despre situația din și în jurul Ucrainei, inclusiv situația din Marea Azov. Aliații au exprimat un sprijin puternic pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și au cerut Rusiei să elibereze imediat marinarii și navele ucrainene capturate în noiembrie'', a declarat totodată secretarul general al NATO.
După dejunul de la Bruxelles, ministrul apărării de la Kiev a declarat pentru presa ucraineană că Alianța este interesată de consolidarea cooperării cu Ucraina, apreciază consolidarea cursului geopolitic al Ucrainei către NATO și este sigură că acest proces de consolidare creează premisele pentru integrarea deplină a Ucrainei în Alianță.
Oficialul a precizat că întâlnirea de lucru la care a participat a fost prima în ultimii doi ani și jumătate (notă: Ucraina nu a mai participat la întâlnirile în acest format din cauza blocajului efectuat de Ungaria, ca răspuns la adoptarea, la Kiev, în septembrie 2017, a Legii-cadru privind educația), iar această întâlnire neformală (organizată de către Marea Britanie pentru Ucraina) a fost una deosebit de constructivă.
Poltorak: “În acest an se va amplifica în mod semnificativ prezența militară navală NATO în Marea Neagră”. Potrivit acestuia, în anul 2019 navele militare NATO vor intra practic lunar în porturile ucrainene de la Marea Neagră (fie colectiv - sub formă de grupări navale, fie individual), iar armata ucraineană își va putea consolida capacitățile sale militare în timpul aplicațiilor comune cu trupele NATO în acvatoriul Mării Negre.